1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Situaţia politică din Turcia continuă să rămână foarte tensionată

După gravul atentat de la Istanbul, în urma căruia 17 persoane şi-au pierdut viaţa, Curtea Constituţională discută despre posibilitatea scoaterii în afara legii a partidului de guvernământ, AKP.

default

Doliu dupa atentatele sângeroase de la Istanbul

Deocamdată nu se poate stabili dacă există sau nu o legătură între aceste două evenimente. Cert este însă faptul că PKK-ul a dezavuat implicarea sa în atentatul de duminică seară.

La Istanbul, zvonurile nu pot substitui dovezile. Altfel spus, nimeni nu ştie deocamdată cine a pus la cale atentatul de acum două zile, care a curmat vieţile a 17 persoane. Ministrul turc de interne, Besir Atalai, a precizat însă că ancheta este una foarte amplă şi ţine cont de mai multe ipoteze.

Scopul nostru este acela de a clarifica în cel mai scurt timp cine se ascunde în spatele atentatului. Investigaţiile se îndreaptă în toate direcţiile. În acest sens, vom ţine desigur cont şi de înregistrările camerelor de supraveghere.”

Supoziţia conform căreia PKK-ul s-ar putea afla în spatele tragicului eveniment de duminică reprezintă o dovadă în plus că situaţia politică din Turcia este foarte neclară. Câteva cotidiane turce au consolidat însă ipoteza unui atentat pus la cale de PKK. Argumentaţia lor pleacă de la premisa unui posibil act de răzbunare al rebelilor PKK, atacaţi la sfârşitul săptămânii de armata turcă, în nordul Irakului.

Părerea respectivilor ziarişti avea să fie însă în mare parte demontată de prompta luare de poziţie a şefului rebelilor kurzi, Zubeyir Aydar, care, într-un mesaj transmis pe Internet, a dezavuat orice implicare a PKK-ului în recentul atentat de la Istanbul. Fapt este însă şi că spusele lui Aydar nu trebuie luate ca atare. Odată cu răpirea alpiniştilor germani, au ieşit la lumină şi luptele intestine între diferitele fracţiuni ale PKK-ului, un fel de armate autonome care acţionează pe cont propriu. Toate aceste lucruri amplifică necunoscutele şi ridică o serie de întrebări.

Recep Tayyip Erdogan mit Sarg nach Anschlägen in Istanbul

Premierul turc Recep Tayip Erdogan împreună cu primarul metropolei Istanbul, Kadir Topbas, la funeraliile victimelor atentatului (28 iulie 2008)

Primul ministru turc, Erdogan, a făcut apel la calm şi la unitate naţională.

Această zi este o zi a unităţii şi a solidarităţii. Cu cât suntem mai uniţi şi mai solidari în faţa terorismului, cu atât mai uşor vom putea trece peste această situaţie. Susţinerea populară a terorismului trebuie erodată; acesta este ţelul nostru. Câtă vreme populaţia va sprijini organizaţiile teroriste şi pe reprezentanţii politici ai acestora, teroriştii se vor simţi mai puternici.”

Declaraţiile lui Erdogan nu vizează doar dublul atentat de duminică, ci şi discuţiile actuale despre eventualitatea scoaterii în afara legii a AKP-ului, partidul islamist al Justiţiei şi Dezvoltării, aflat la putere. Chiar dacă nu a fost luată încă o decizia finală în această chestiune, ministrul turc de justiţie, Mehmet Ali Sahin, declară că întreaga comunitate internaţională urmăreşte cu interes ceea ce se întâmplă momentan în Turcia.

Nici un alt proces din Turcia care a vizat un partid politic nu a stârnit un mai mare interes ca cel actual. Nu este vorba doar de verificarea unui partid politic, ci şi de felul în care este percepută justiţia turcă în lume. Sunt însă încredinţat că justiţia turcă va trece cu bine peste acest examen”.