1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Situaţia din Afganistan se înrăutăţeşte pe zi ce trece

Comandantul suprem al trupelor NATO, generalul american Bantz Craddock, a recunoscut pentru prima oară oficial că situaţia din Afganistan s-a înrăutăţit semnificativ în ultimul an

Craddock solicită din partea NATO suplimentarea trupelor staţionate în regiune

Craddock solicită din partea NATO suplimentarea trupelor staţionate în regiune

Viitorul preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, a promis în campania electorală că va retrage trupe din Irak, suplimentând în acelaşi timp numărul soldaţilor staţionaţi în Afganistan. Comandantul suprem al trupelor NATO, generalul american Bantz Craddock, a salutat decizia preşedintelui ales.

„Statele Unite vor să trimită mai multe trupe – asta este foarte bine. Şi sper că decizia Casei Albe va convinge şi alte ţări să se implice mai puternic în Afganistan”, a declarat Craddock.

Una din ultimele decizii ale actualului preşedinte american George Bush a fost aceea de a suplimenta trupele din Afganistan cu 5.000 de militari, în timp ce NATO a solicitat cel puţin 20.000 mai mulţi soldaţi pentru extinderea misiunii din regiune. Bantz Craddock a recunoscut acum oficial că situaţia din Afganistan s-a înrăutăţit semnificativ în ultimul an.

„Mai repede, mai brutal – în estul şi sudul ţării suntem confruntaţi cu lupte zilnic, săptămânal, lunar”, a descris comandantul suprem al trupelor NATO situaţia din regiune.

Craddock a subliniat că o suplimentare a trupelor nu este suficientă pentru a stabiliza Afganistanul, angajamentul civil în zonă fiind indispensabil. Comandantul NATO a adăugat că experţi din toate domeniile sunt necesari pentru instruirea populaţiei civile din Afganistan. Totuşi, Craddock a admis şi că: „Talibanii încearcă să distrugă tot ceea ce clădim. Noi clădim – ei distrug.”

Statele membre NATO au decis cu doar câteva săptămâni în urmă să înăsprească lupta împotriva traficului de droguri, mai ales de când experţii au demonstrat că stupefiantele sunt principala sursă de finanţare a trupelor talibane. Craddock speră că noul curs al Alianţei împotriva traficului de droguri va da în curând rezultate concrete.