1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Situaţia pieţii muncii germane se destinde

Maria Pascu27 septembrie 2007

Agenţia Federală pentru ocuparea forţei de muncă a publicat astăzi noile date prinvind situaţia şomerilor din Germania.

https://p.dw.com/p/BkLF
Numărul persoanelor angajate în Germania a depăşit anul acesta plafonul de 39 de milioane.
Numărul persoanelor angajate în Germania a depăşit anul acesta plafonul de 39 de milioane.Imagine: AP

Potrivit Agenţiei, în luna septembrie au fost înregistraţi 3,5 milioane de şomeri, cu 162.000 mai puţini decât în luna august şi cu peste 690.000 mai puţini decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Rata şomajului a scăzut şi ea la 8,4 procente, în 2006 aflându-se încă la peste 10%.

Şeful consiliului de administraţie al Agenţiei federale pentru ocuparea forţei de muncă, Frank-Jürgen Weise, a declarat că revigorarea care se înregistrează o dată pe an în toamnă este în 2007 deosebit de puternică.

Noile date relevă că situaţia de pe piaţa muncii din Republica Federală este cea mai bună de la reunificare.