1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Siria - un conflict scăpat de sub control

Luptele dintre armata siriană şi forţele de opoziţie, soldate cu rănirea sau decesul a numeroşi civili, au scăpat de sub control.

Zona din jurul Wadi Khaled are un caracter aproape toscan: dealuri blânde, păşuni verzi şi chiparoşi. Dar, odată cu izbucnirea conflictului din Siria, a rămas doar frumuseţea peisajelor. Liniştea locului s-a spulberat. Wadi Khaled, cel mai nordic punct al Libanului, străpunge ca o suliţă teritoriul Siriei. Homs, cetatea insurgenţilor sirieni, se găseşte la o distanţă de numai 40 de kilometri.

"Situaţia din Siria se răsfrânge asupra regiunii, mai ales asupra Libanului", aprecia şeful diplomaţiei germane, Guido Westerwelle, în cadrul vizitei efectuate săptămâna trecută la Beirut.

În prezent, în Wadi Khaled, străzile sunt blocate, iar armata libaneză îşi arată prezenţa. Seria răpirilor a început sâmbăta trecută (9.6): un musulman sunit, susţinător libanez al forţelor de opoziţie din Siria, a fost răpit de către simpatizanţii liderului de la Damasc.

Făptaşii fac parte din comunitatea religioasă a lui Assad (confesiunea alawită, de sorginte şiită). De decenii întregi, alawiţii deţin controlul asupra aparatului de stat şi serviciilor secrete siriene. La rândul lor, pe principiul "ochi pentru ochi, dintre pentru dinte", suniţii din Wadi Khaled au început să-i vâneze şi să-i răpească pe alawiţii care trăiesc în regiune.

Aşa cum era de aşteptat, conflictul s-a extins în Liban şi respectă practicile din ţara vecină, susţine un cetăţean libanez proaspăt întors din Siria: "În Siria, răpirile sunt la ordinea zilei. Acolo este vorba şi despre răscumpărare. Cine nu plăteşte, e un om mort. Dar majoritatea răpirilor sunt motivate religios".

Libanon Sunniten und Alawiten

Violenţe şi în Liban

Modelul irakian

Suniţi contra şiiţi, respectiv scindarea alawiţilor. Atât acest război religios, asemănător celui din Irak, cât şi pericolul "contaminării" Libanului erau lesne de prevăzut - susţine Hilal Khashan de la Universitatea Americană din Beirut: "Sunt ca nişte ţări gemene. Libanezii urmăresc cu atenţie evoluţiile din Siria".

În Wadi Khaled, zona în care s-au retras din calea lui Assad mii de sirieni, răpirile au devenit o nouă strategie de luptă între adepţii şi oponenţii liderului de la Damasc. În apropiere de Tripoli, al doilea oraş ca mărime din Liban, între cele două tabere au avut loc şi schimburi de focuri, soldate cu morţi.

Legătura dintre cele două ţări e veche. Armata siriană a ocupat Libia timp de aproape trei decenii. Siria a dictat politica ţării vecine, fiind nevoită să se retragă în urmă cu şapte ani, după uciderea premierului libanez Hariri.

Gruparea Hesbollah - cea mai puternică forţă politico-militară de la Beirut - conduce guvernul, are legături strânse cu Assad şi beneficiază de sprijinul Iranului. Acesta ar fi un alt motiv pentru care comunitatea internaţională manifestă rezerve faţă de o intervenţie militară în Siria.

"Trebuie să evităm, cu orice preţ, un incendiu de proporţii în această regiune" - a afirmat, în context, ministrul german Guido Westerwelle.