1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

NRS-Import

Siria, surdă la ameninţările SUA

Conducerea siriană a respins acuzaţiile preşedintelui SUA, Barack Obama, şi a calificat ameninţările cu o posibilă intervenţie militară, lansate luni de acesta, drept pură "propagandă" electorală.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Washington, şeful Casei Albe a ameninţat Siria cu o intervenţie militară în cazul în care ar exista pericolul ca arme chimice şi biologice să ajungă pe mâini greşite. Sau în cazul în care ar fi periclitate state aliate din regiune, precum Israelul.

"Este o chestiune care nu priveşte doar Siria, ci şi pe aliaţii noştri apropiaţi din regiune, cum e Israelul, dar şi pe noi", a spus Obama, care a vorbit, în context, de "o linie roşie", care nu trebuie depăşită.

Liderul de la Washington a mai mai amintit că SUA au avertizat atât Siria cât şi pe ceilalţi actori din regiune, că recurgerea la arme chimice şi biologice ar avea consecinţe extrem de serioase.

Deja cu săptămâni în urmă, Israelul a adus în discuţie subiectul, exprimându-şi teama faţă de posibilitatea ca, în haosul războiului sirian, arme de distrugere în masă să ajungă în mâinile extremiştilor islamişti.

Ministrul de externe israelian, Avigdor Liebermann, a calificat un astfel de scenariu deasemenea drept "linie roşie" şi a vorbit de un cât se poate de limpede motiv de război.

Siria e bănuită a deţine cel mai mare arsenal de arme chimice din Orientul Apropiat, alături substanţe de luptă biologice. Că e aşa a recunoscut chiar regimul lui Bashar al-Assad pe la mijlocul luinii iulie, când s-au făcut auzite temeri internaţionale privind eventuala folosire a acestor arme contra rebelilor.

Deja la acea vreme Barack Obama avertizase conducerea de la Damasc faţă de "erori tragice", spunând că "lumea întreagă e cu ochii pe Siria".

Un purtător de cuvânt al diplomaţiei siriene declarase atunci că armele sunt bine depozitate, aflate sub paza armatei şi că nu vor fi folosite niciodată împotriva populaţiei civile. Ele ar fi fost gândite doar pentru apărare, în cazul unui atac din afară.

Această ultimă formulare a fost apoi revizuită, Damascul anunţând că nu va recurge nicicând la arme chimice şi biologice.

Potrivit serviciul secret american, CIA, Siria ar dispune de sute de litri de substanţe de luptă chimice. Există bănuiala că Damascul beneficiază de ajutor tehnic din partea Iranului.

La Washington, în faţa jurnaliştilor, Barack Obama a mai spus că Assad şi-a pierdut orice legitimitate şi că ar trebui, ca atare, să demisioneze. Comunitatea internaţională a fost cât se poate de clară în această chestiune, dar, a adăugat Obama, "până acum, Assad nu a înţeles mesajul".

Ce efect vor avea cele mai recente ameninţări lansate de Washington Siriei, rămâne de văzut. Într-o primă reacţie, potrivit agenţiei de ştiri de stat siriene, Sana, conducerea de la Damasc a respins acuzaţiile, calificându-le drept parte a campaniei electorale din SUA.

Aceeaşi agenţie de ştiri mai scrie că "Obama răspândeşte din nou teama faţă de nişte arme, despre care se vorbeşte şi se minte mult. În schimb trece sub tăcere sutele de ogive nucleare, de care dispune Israelul şi care reprezintă o ameninţare la adresa securităţii regiunii".

Conform ONU, în conflictul din Siria şi-au pierdut viaţa până acum peste 18.000 de oameni, între care mulţi civili. 170.000 de persoane s-au refugiat. După eşuarea planului de pace, propus de fostul secretar general al Naţiunilor Unite, Kofi Annan, observatorii ONU au început să părăsească Siria.