Siria schimbă macazul - noi şanse de pace în Orientul Mijlociu?

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a semnalizat cu prudenţă că este interesat de pace. El ar putea fi un exemplu şi pentru alţi lideri din regiune, care se opun încă procesului de pace din zonă.

Ministrul german de externe, Frank Walter Steinmeier, poate să fie mulţumit măcar cu un rezultat al reuniunii de lansare a Uniunii pentru Marea Mediterană - scoaterea din izolare a Siriei. Dacă acest lucru se va petrece cu adevărat iar Siria va primi un rol constructiv în procesul de pace din regiune, acest lucru ar îndeplini obiectivele ministrului german de externe, care nu a găsit mulţi susţinători pentru această variantă nici măcar la Berlin.

Şi la Washington noile evoluţii vor face fericită comisia Baker-Hamilton, care recomandase preşedintelui George Bush încă din 2006 să reducă tensiunile cu statele vecine Irakului, Siria şi Iranul, să le acorde roluri în procesul de pace şi să nu le mai trateze drept state paria.

Ar fi totuşi greşit să credem că, după revenirea în scenă a Siriei, toate problemele din Orientul Mijlociu se vor rezolva. Damascul nu reprezintă soluţia pentru toate problemele, ci doar pentru unele. Dacă preşedintele sirian al-Assad se va angaja ferm şi consecvent în procesul de pace, atunci şi alte bariere ar putea cădea.

Primul pas, cel mai important, a fost făcut: Assad a renunţat la visul unei mari Sirii, care să includă Libanul la vest şi Palestina la sud. Înfiinţarea de ambasade între Siria şi Liban este un pas esenţial spre normalizarea relaţiilor dintre cele două state. Ele vor rămâne foarte legate în continuare, la bine şi la rău, dar relaţiile diplomatice corecte între ele vor aduce această legătură la un alt nivel.

La fel este şi în cazul Israel-Palestina. Basshar al-Assad spune că este dispus să facă pace şi cu Israelul, ceea ce îi va deschide toate porţile în Europa, şi în curând şi în Statele Unite. Prin această schimbare, Siria va câştiga în importanţă în politica externă, lucru de care va putea profita apoi şi economic. Lucru foarte important pentru o ţară care nu dispune de bogăţii naturale, spre deosebire de vecinii săi din regiune.

Rămâne însă un semn de întrebare legat de relaţia Siriei cu Iranul şi de susţinerea pentru organizaţiile radicale Hamas şi Hezbollah. Acestea trei se opun unui proces de pace, pentru că acesta ar presupune recunoaşterea Israelului. Este greu de presupus cum va reuşi Damascul pe de-o parte să sprijine pacea, iar pe de altă parte să menţină susţinerea pentru opozanţii acesteia.

Preşedintele al-Assad ştie care sunt interesele şi avantajele sale şi ale Siriei. Tocmai a dovedit-o. Şi cine ştie, poate politica sa îi va influenţa cu timpul şi pe cei care sunt încă împotriva păcii în Orientul Mijlociu.