1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Siria-Liban: un prim pas

Siria şi Libanul duc tratative pentru stabilirea de relaţii diplomatice, după trei decenii de raporturi conflictuale.

default

Preşedintele libanez, Michel Suleiman

Preşedintele Siriei Bachar al Assad a surprins opinia publică internaţională la Reuniunea de la Paris asupra Mării Mediterane prin anunţul că în scurt timp ţara sa va începe negocieri în vederea stabilirii de relaţii diplomatice cu Libanul. Noul preşedinte al Libanului Michel Suleiman se află astăzi şi mâine la Damasc tocmai în acest scop.

Cu toate că Libanul din 1943 şi Siria din 1946 sunt state independente cele două ţări vecine nu au avut până acum un schimb de ambasade. Până astăzi mulţi sirieni nu au considerat Libanul un stat independent, ci doar a 19-a provincie a Siriei.

Până la primul război mondial ambele ţări au făcut parte din Imperiul Otoman sub numele de Siria mare, regiune care se întindea din Ciprul de astăzi şi până în Irak, cuprinzând şi Palestina. În mai 1916, în timpul primului război mondial, britanicii şi francezii au căzut de acord să împartă acest ţinut în zone de influenţă. Siria şi Libanul au trecut sub administraţie franceză cu sediul central la Damasc. În 1920 Administraţia franceză a creat un mic stat libanez, preponderent creştin maronit, căruia i-a urmat în 1926 o „Republică libaneză” care s-a aflat însă tot sub mandat francez.

În timpul celui de al doilea război mondial, administraţia a stat sub influenţa regimului de la Vichy fiind astfel aliată cu Germania nazistă. În 1943 Libanul devine independent. Creştinii au rămas până astăzi orientaţi către Franţa, în timp ce musulmanii s-au îndreptat spre lumea arabă, mai ales spre Siria, care şi-a obţinut la rândul ei independenţa în 1946. Din acest motiv Damascul nu a încetat să considere Libanul ca parte a Siriei sau cel puţin într-o relaţie de dependenţă asemănătoare cu cea dintre Monaco şi Franţa.

Decenii la rând Siria şi-a făcut simţită influenţa politică şi militară în ţara vecină. În anii războiului civil libanez dintre 1975 şi 1990 Siria a înţeles să instrumentalizeze mereu diversele grupuri etnice şi religioase din Liban. La scurt timp de la izbucnirea războiului, trupe siriene au fost staţionate în Liban în scopul menţinerii ordinii. Ele s-au dovedit însă a fi braţul prelungit al Siriei în scopul deţinerii controlului ei în ţară. Aceste trupe au rămas în Liban şi după Acordul de la Taef care a pus oficial capăt războiului civil. Ele au fost retrase de abia în 2006, după demonstraţiile de masă anti siriene care au avut loc la Beirut în urma asasinării fostului premier Rafik Hariri se pare la ordinul Damascului. Până astăzi Siria respinge această acuzaţie. Pentru a nu ajunge într-o stare de izolare conducerea siriană a propus un curs de reconciliere ţării vecine. Ea sprijină însă mişcarea radical islamică Hisbollah, pe care guvernul libanez în frunte cu premierul Fouad Siniora o consideră a fi un obstacol în calea normalizării relaţiilor.

Convorbirile dintre cei doi preşedinţi care au loc astăzi şi mâine la Damasc se concentrează asupra a cinci chestiuni cheie şi anume: stabilirea de relaţii la nivel de ambasade, soarta Consiliului superior libanezo-sirian creat în 1990, care asigură legăturile diplomatice dintre cele două state ca şi cea a Tratatului de fraternitate şi cooperare. Membrii majorităţii anti siriene din Liban cer desfiinţarea Consiliului şi a Tratatului, care au oficializat hegemonia siriană. Va fi discutată şi chestiunea delimitării frontierelor, a controlului la frontiera libanezo-siriană şi a traficului de arme spre Liban, ca şi a mijloacelor de combatere a contrabandei. Dosarul libanezilor dispăruţi şi reţinuţi se află de asemenea pe agenda convorbirilor. Damascul neagă însă prezenţa lor în Siria. Numărul lor ar fi de 650.

La Beirut observatorii politici continuă să fie sceptici. Ei nu cred într-o schimbare de 180 de grade a Siriei şi avertizează din acest motiv faţă de succesul sau insuccesul vizitei preşedintelui libanez Michel Suleiman la Damasc, punând accentul pe realizarea unor paşi şi a unor măsuri concrete. Doar acestea vor putea da măsura reală a progreselor care se vor înregistra sau nu în relaţiile dintre cele două state vecine.