1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Siria: ieşirea din izolare?

Între Turcia şi Siria, contactele la nivel înalt sunt rare iar cele la vîrf lipsesc. A fost o vreme în care operaţiunile transfrontaliere ale kurzilor au adus cele două state în pragul războiului. Asta se întîmpla, însă, în anii trecuţi - un trecut nu foarte îndepărtat, dar depăşit de problemele actualităţii. În privinţa Irakului, de exemplu, ambele ţări sunt de acord că nu este acceptabilă scindarea califatului de la Bagdad, pledînd, atît Ankara cît şi Damascul, pentru integritatea teritorială şi unitatea politică a vecinului comun. Bashar al Assad este primul şef de stat sirian ce vizitează Turcia - într-un moment delicat pentru ţara sa. Siria nu a ieşit în întîmpinarea comunităţii internaţionale, aşa cum au făcut-o, recent, Iranul şi Libia. Despre posibilul arsenal de distrugere în masă al Damascului nu se cunosc prea multe detalii. Nu se ştie nici dacă există, în Siria, un astfel de program, nici, desigur, dimensiunile sale nu sunt cunoscute. Cu toate acestea, într-un astfel de moment critic pentru orice actor global care se păstrează în izolare, preşedintele de la Damasc Bashar al Assad, vizitează Ankara - capitala singurei naţiuni musulmane oficial aliate cu Statele Unite. În urmă cu trei ani, cînd la Damasc se instaura dinastia republicană al Assad iar tînărul Bashad prelua cîrma ţării de la defunctul său tată Hafez, lumea privea spre viitorul Siriei cu scepticism. Tînărul medic nu şi-a dorit niciodată să intre, ca personaj activ, în politică. Ajuns, însă, şef de stat, lumea i-a pus serios la îndoială calităţile administrative. Există riscul scindării politice şi sociale a Siriei, cu, evident, consecinţe în stabilitatea şi chiar pacea internă a ţării. Pe de altă parte, rezistenţa la reforme era - după decenii de absolutism republican - o evidenţă. Care, din păcate, s-a cam perpetuat. Aceia dintre sirieni care sperau în vîntul schimbării adus de Bashar au fost profund dezamăgiţi. Vina nu o poartă Bashar singur. Motivele acestei stagnări sunt multiple. La Damasc au rămas, în jurul tînărului preşedinte, aceleaşi personaje care conduc ţara în maniera în care s-au deprins să o facă pe vremea bătrînului patriarh dispărut. Conjunctura internaţională nu este - la rîndul ei - favorabilă Siriei; nici la nivel regional, nici la scară globală. Uniunea Sovietică (fostul aliat de nădejde şi de bază al Damascului) şi încrengătura sa aferentă nu mai există. În Liban, situaţia se menţine, pe mai departe, explozivă. Cu Israelul, relaţiile sunt, în continuare, tensionate. Apoi se mai adaugă criza israelo-palestiniană, 11 septembrie şi, desigur, războiul din Irak. Acesta este decorul în care Bashar al Assad nu a reuşit să îşi scoată ţara din izolarea în care a plasat-o, în cei treizeci de ani de domnie, tatăl al Assad. Posibil ca vizita istorică în Turcia să reprezinte primul pas pe calea schimbării. Iar alegerea Ankarei este un semn al determinării tînărului preşedinte. Relaţiile bilaterale au fost tensionate - nu doar din cauza problemei kurde. Damascul nu este deloc fericit cu atmosfera destinsă, de colaborare, dintre Ankara şi Ierusalim. Iată, însă, că un subiect de dispută a devenit, pentru Turcia şi Siria, bază de cooperare. Cele două ţări îşi fac griji pentru evoluţia comunităţii kurde din nordul învecinatului Irak. Evenimentele de acolo se pot repercuta şi asupra minorităţii kurde din cele două state. Acesta este, aşadar, mesajul implicit al apelului la unitatea Irakului, în interiorul actualelor sale graniţe. Rămîne, însă, un subiect pe care Ankara şi Damascul îl tratează de pe poziţii radical contrare: Israelul. Assad a încercat să convingă Turcia să ia distanţă faţă de statul evreu. Fără prea mult succes. În replică, Siria dă semne că nu exclude, pe viitor, reluarea dialogului cu Israelul. Turcia ar putea fi unul dintre mediatorii acestei turnuri diplomatice. Un astfel de gest politic, dublat de o deschidere a graniţelor pentru accesul inspectorilor care să verifice existenţa unui program de fabricare a armelor distrugere în masă, ar putea constitui un semnal limpede pentru Statele Unite, în opinia cărora Siria continuă să rămînă un stat "periculos". Iar dacă Siria se alătură Iranului şi Libiei, atenţia opiniei publice se va îndrepta spre Israel, singura ţară din regiune care nu a semnat acordul de neproliferare atomică.
  • Data 08.01.2004
  • Autoare/Autor Peter Philipp / Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1kt
  • Data 08.01.2004
  • Autoare/Autor Peter Philipp / Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1kt