Siria: ″Există riscul unei noi escaladări a violenţelor″ | Global | DW | 22.11.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Global

Siria: "Există riscul unei noi escaladări a violenţelor"

Preşedintele Rusiei, al Iranului şi al Turciei se întâlnesc la Soci pentru consultări privind conflictul din Siria. Experta în problemele Orientului Mijlociu, Muriel Asseburg, nu crede că se va ajunge la un acord.

Deutsche Welle: Vladimir Putin susţine că misiunea militarilor ruşi în Siria "se va încheia curând". Echivalează lucrul acesta cu sfârşitul războiului?

Muriel Asseburg: Nu cred că războiul civil se va termina. Preşedintele Putin încearcă să transforme dominaţia militară, politică şi diplomatică a Rusiei în Siria într-o soluţionare a conflictului. Dar nu înseamnă că luptele vor înceta cu adevărat. Foarte multe interese militare atât ale regimului de la Damasc cât şi ale altor actori regionali se opun acestui lucru.  

Vladimir Putin doreşte să iniţieze "procese politice".La ce se referă?

Putin se referă, pe de o parte, la procesul Astana. Este o iniţiativă demarată la începutul acestui an împreună cu Turcia şi Iran. Din acest proces au apărut patru zone aşa-numite de "deescaladare". În aceste regiuni se încearcă un armistiţiu între regim şi rebeli, în speranţa că încetarea focului ar putea fi extinsă în toate teritoriile.

Printr-un "congres al popoarelor siriene" se doreşte amorsarea unui fel de dialog naţional. Prin el se intenţionează reunirea grupărilor de opoziţie cu cele apropiate regimului. Or, de multe dintre aceste grupări n-a auzit nimeni până acum. 

Se află Siria pe calea democraţiei?

Dr. Muriel Asseburg

Dr. Muriel Asseburg

Nu poate fi vorba de democraţie. În orice caz, Rusia încearcă să obţină cât mai multă legitimitate în soluţionarea conflictului. În acest scop au fost iniţiate anumite proceduri: crearea unei Constituţii şi organizarea unor alegeri.

Dar nu se ştie dacă aceste alegeri vor respecta cerinţele Consiliului de Securitate al ONU. Nu cred nici că vor fi alegeri libere şi corecte cu observatori internaţionali, nici că diaspora siriană va fi cooptată.

Legitimitatea proiectului implică şi consultarea partenerilor internaţionali. Vladimir Putin a avut o convorbire prin telefon cu Donald Trump. A urmat întâlnirea cu Recep Tayyip Erdogan şi cu omologul săi iranian, Hassan Rohani. Este Putin noul "pacificator" din regiune?

Cred că, în această situaţie, Vladimir Putin chiar vrea să acţioneze ca pacificator şi să contribuie la rezolvarea conflictului. Dar mă îndoiesc că va reuşi. Percepţia puterilor regionale, potrivit căreia ne-am afla în faza finală a conflictului, le-a consolidat acestora tendinţa de a-şi impune interesele şi prin mijloace militare. Consider chiar că există riscul unei noi escaladări a violenţelor.  

De exemplu, regimul sirian a anunţat deja că vrea să recucerească Raqqa şi provincia Idlib. Acestei intenţii i se adaugă pericolul unei escaladări la nivel regional. Mai ales Turcia ar putea încerca să împiedice o eventuală zonă autonomă kurdă în nordul Siriei. Israelul ar putea încerca să-şi impună interesele şi să împiedice prezenţa poziţiilor iraniene şi a miliţiilor, ca Hizbollah, în zona de graniţă cu Israelul.  

Dr. Muriel Asseburg colaborează cu fundaţia Ştiinţă şi Politică din Berlin şi este specialistă în problemele Orientului Mijlociu şi Apropiat.

Un interviu realizat de Daniel Heinrich.