1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Siria după încheierea misiunii ONU

Misiunea ONU de monitorizare în Siria s-a încheiat, iar mandatul nu va fi prelungit. Cu toate acestea, eforturile comunităţii internaţionale privind soluţionarea conflictului, pe cale paşnică, vor continua.

Serviciile secrete germane pe nave-spion aparţinând marinei federale, în apele siriene? Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a confirmat faptul că o flotă a marinei germane se deplasează în apele din estul Mediteranei. La bordul navelor s-ar afla tehnică electronică de supraveghere. 

Conform unui reprezentant al insurgenţilor, serviciile secrete din Marea Britanie ţin sub observaţie Siria de pe teritoriul Ciprului. Informaţiile colectate sunt transmise către SUA şi Turcia care, apoi, le pun la dispoziţia opoziţiei siriene.

Teoretic, cel puţin din partea germanilor, misiunea de monitorizare n-ar trebui să se limiteze la supraveghere de la distanţă: pe vremea fostei RDG, agenţii est-germani aveau relaţii strânse cu regimul de la Damasc. După căderea Zidului Berlinului, serviciile secrete din Germania reunificată aveau legături bune cu colegii din Siria. Iar unele reţele de informaţii trebuie să se fi păstrat.

Violenţele continuă

Krieg in Syrien Kämpfe in Damaskus

Lupte la Damasc

De regulă, opinia publică află care este situaţia în Siria numai din informaţiile opoziţiei sau ale regimului, din relatările puţinilor jurnalişti independenţi aflaţi în zonă sau ale activiştilor. În multe părţi ale ţării, între trupele lui Assad şi rebeli se dau lupte pe viaţă şi pe moarte. Conform ştirilor sosite din tabăra insurgenţilor, numai la sfârşitul săptămânii trecute, în Siria, şi-ar fi pierdut viaţa cel puţin 170 de persoane.

Conform activiştilor care, de regulă, publică informaţii pe internet, într-o suburbie a Damascului au fost descoperite 40 de cadavre. Se pare că toate persoanele au fost împuşcate, iar identitatea acestora este necunoscută - susţine directorul centrului sirian pentru supravegherea respectării drepturilor omului, cu sediul la Londra. De asemenea, autorii masacrului săvârşit în apropiere de Damasc sunt necunoscuţi.

Un nou emisar pentru Siria

Lakhdar Brahimi

Lakhdar Brahimi

Pe fondul violenţelor tot mai accentuate, misiunea de supraveghere ONU în Siria s-a încheiat. Într-o conferinţă de presă, şeful misiunii - generalul Babcar Gaye - a acuzat ambele părţi (regim şi rebeli) de escaladarea violenţelor. Gaye a declarat că ONU doreşte să se implice în continuare în soluţionarea conflictului, dar nu a precizat sub ce formă.

Vineri (17.08), diplomatul algerian Lakhdar Brahimi a fost numit emisar pentru Siria din partea ONU şi a Ligii Arabe, în locul lui Kofi Annan. Într-un interviu acordat postului Al Jazeera, Brahimi a afirmat că frustrările ONU - care, în ciuda apelurilor privind încetarea violenţelor, nu a reuşit să împiedice pierderea de vieţi omeneşti - sunt de înţeles şi că va face tot ce-i va sta în putere în procesul de mediere a conflictului sirian.   

Numirea diplomatului în vârstă de 78 de ani ca emisar pentru Siria a fost salutată inclusiv în ţara puternic afectată de conflictul dintre regim şi opoziţie.