1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Siria avertizează occidentul cu privire la "amestecul în treburile interne" ale ţării

30 octombrie 2011

Lupte grele au avut din nou loc în Siria între soldaţii armatei şi foştii lor camarazi, dezertori. Opoziţia spune că în urma violenţelor 40 de persoane şi-ar fi pierdut viaţa. Informaţiile sunt foarte greu de verificat.

https://p.dw.com/p/131uh
Bashar al-Assad, preşedintele SirieiImagine: AP

Epicentul protestelor rămâne oraşul Homs, situat în vestul ţării.

Trupele preşedintelui Bashar al-Assad şi-au continuat ofensiva, folosind inclusiv tancuri blindate, spun unii locuitori din Homs. De asemenea, se pare că în anumite părţi ale oraşului au avut loc intense schimburi de focuri.

Observatorul sirian pentru Drepturile Omului de la Londra anunţă că, de la reizbucnirea protestelor, în Siria au murit cel puţin 20 de soldaţi şi 12 civili, iar 53 de persoane au fost rănite.

În provincia Idleb din nord-vestul ţării, mai multe persoane înarmate, cel mai probabil dezertori, se pare că au deschis focul împotriva unui autobuz în care se aflau soldaţi ai armatei. Conform opoziţiei siriene, încidentul s-a soldat cu moartea a zece forţe de securitate şi a unui soldat.

Siria a fost din nou cuprinsă de febra protestelor şi a violenţelor vineri, când au avut loc puternice ciocniri între armată şi critici ai guvernului şi preşedinţiei siriene.

Syrien Proteste Freitag 30. September 2011
Imagine din timpul protestelor anti-prezidenţiale din Siria, care au avut loc la sfârşitul lunii septembrieImagine: dapd

Lideri ai opoziţiei spun că 40 de persoane ar fi fost ucise după încheierea demonstraţiilor, când armata siriană ar fi urmărit protestatarii şi ar fi deschis focul asupra acestora cu mitralierele din dotare.

Interdicţia de survol, misiune imposibilă la ONU

Miile de demonstranţi anti-regim din Siria continuă să solicite impunerea unei interdicţii de survol a spaţiului aerian sirian, măsură similară celei luate în Libia în primăvara acestui an.

O rezoluţie în acest sens nu ar avea însă nici o şansă să fie impusă la ONU, pentru că s-ar lovi de dreptul de veto al Rusiei şi Chinei. La rândul lor, statele occidentale nu agreează, cel puţin deocamdată, ideea unei intervenţii militare în Siria.

De altfel, preşedintele Bashar al-Assad a şi avertizat vestul că dacă trupele occidentale vor pune piciorul în Siria, se va declanşa un adevărat "cutremur" în regiune, unde am putea avea "un al doilea Afganistan".

"Dacă planul occidentului este de a diviza Siria, întreaga regiune va fi divizată", a declarat preşedintele sirian, al-Assad, într-un interviu acordat cotidianului britanic "Sunday Telegraph".

La rândul ei, Liga Arabă a trimis o scrisoare conducerii de la Damasc în care îşi exprimă "profunda nemulţumire generată de uciderea neîncetată de civili în Siria".

Duminică, miniştrii din ţările arabe s-au întâlnit în Qatar cu responsabili sirieni pentru a discuta despre modul în care opoziţia şi guvernul de la Damasc ar putea avea un dialog.

Autor: dpa/cnn/Vlad Drăghicescu
Redactor: Ovidiu Suciu