1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Sir Simon Rattle: „E un privilegiu să cântăm în România"

Deşi ne aflăm abia la începutul Festivalului „George Enescu“, evenimentele de primă mărime şi veştile bune se ţin lanţ.

default

Sir Simon Rattle la întâlnirea cu presa

„Este un privilegiu pentru noi să cântăm în România“, a declarat dirijorul la conferinţa de presă susţinută înaintea concertului. „Sper, a mai spus el, ca în această seară să răspundem aşteptărilor publicului“. Nu doar în privinţa performanţei ansamblului, dar şi a programului ales: variaţiuni pe o temă de Frank Bridge de Benjamin Britten şi Simfonia a IV-a de Dmitri Şostakovici. Aşteptările au fost desigur mari, dar pe deplin onorate, publicul răsplătindu-i pe muzicieni cu aplauze furtunoase. Am stat de vorbă cu o doamnă din Germania, mare iubitoare de muzică, sosită la Bucuresti deja pentru a doua oară pentru a asista la festival, care mi-a mărturisit cu mare entuziasm că, locuind la Berlin, merge frecvent la Filarmonică, dar că acest concert de la Sala Palatului i s-a părut a fi unul dintre cele mai bune pe care le-a ascultat cu Berliner Philharmoniker.

Berlinezii n-au oferit niciun bis, ceea ce Sir Simon Rattle anticipase deja la întâlnirea cu presa: „Cu regret, dar după finalul simfoniei lui Şostakovici nu se mai poate adăuga nimic!“. Întrebat care ar trebui să fie calităţile principale ale unui dirijor, maestrul a răspuns: „Răbdare, dar înainte de toate să fie un slujitor al muzicii“. La conferinţa de presă a fost prezent şi violonistul Laurenţiu Dincă, singurul muzician român membru al Filarmonicii din Berlin, care a mărturisit că îşi vede astfel împlinit un vis: „Cred că nu există muzician care să nu-şi dorească să cânte cu Berliner Philharmoniker“. El îşi vede acest vis îndeplinit deja de mai bine de trei decenii.

Rumänien Berliner Philharmoniker in Bukarest Martin Hoffmann und Laurentiu Dinca

Martin Hoffmann (Manager al Filarmonicii din Berlin) şi violonistul Laurenţiu Dincă

Sfârșitul unei ere și un nou început

Înaintea concertului susţinut de ansamblul berlinez, directorul artistic al Festivalului timp de şapte ediţii, Ioan Holender, a salutat prezenţa celebrilor muzicieni în România, lansând un apel - aşa cum a făcut-o de altfel şi la ediţiile precedente - de a nu se pierde din vedere cultura şi aportul acesteia la binele societăţii. Aflat la sfârşit de mandat, Holender a amintit cu regret de promisiunile făcute de-a lungul anilor de responsabilii politici, de a oferi publicului meloman, în sfârșit, o nouă sală de concert. Promisiuni rămase neonorate până astăzi.

Şi pentru că am vorbit de veştile bune care însoţesc festivalul internaţional dedicat celui mai mare compozitor român, George Enescu, tot în aceste zile maestrul Zubin Mehta (un vechi prieten al Festivalului, încă din 1964) a anunţat că a acceptat cu bucurie invitaţia de a deveni, în 2017, preşedinte onorific al Festivalului. „Abia aştept să revin în România. Aveţi cel mai frumos festival din lume şi cel mai minunat public“, a spus Mehta, amintind de plăcerea de a vedea chipurile înseninate ale oamenilor din sală. O altă veste îmbucurătoare şi promiţătoare este aceea că în 2017 remarcabilul dirijor Vladimir Jurowski va prelua funcţia de director artistic al acestui Festival de înaltă ţinută.

Wladimir Jurowski Dirigent

Vladimir Jurowski

Într-un mesaj transmis astăzi, prestigiosul dirijor Lawrence Foster, şi el un vechi prieten al Festivalului, care a realizat şi remarcabile inregistrări din creaţia enesciana, a salutat alegerea organizatorilor: "Zubin Mehta are o adevărată dragoste pentru România şi Festivalul Enescu". În opinia sa, Vladimir Jurowski este "unul dintre cei mai mari şi mai interesanţi dirijori ai momentului“.

Şi tot legat de următoarea ediţie, o altă ştire senzaţională: ea va fi deschisă cu opera „Oedipe“, în interpretarea Filarmonicii din Londra, avându-l la pupitru pe Vladimir Jurowski. Maestrul a anunţat că intenţionează să propună această capodoperă enesciană şi pentru celebrul festival BBC Proms.

Rumänien Buchpräsentation Das Enescu Festival

Lansarea volumului "Festivalul George Enescu în era Holender"

La Ateneu a fost lansat volumul „Festivalul ´George Enescu´ în era Holender“, apărut la editura Operei Naționale București, cuprinzând texte semnate de cel omagiat, de Livius Ciocârlie, Emil Hurezeanu, Dan Dediu, Ioana Marghita și Sever Voinescu. Cei prezenţi la eveniment au evocat personalitatea fostului director al Operei de Stat din Viena. „Festivalul a crescut de la ediție la ediție, iar anvergura internațională a acestuia i se datorează lui Ioan Holender“, a spus ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, invitat la acest eveniment. Holender, care a deținut funcția de director artistic al festivalului timp de șapte ediții, a subliniat că succesul acestuia se datorează muzicienilor de înaltă valoare la nivel internațional și, în mod categoric, publicului receptiv, entuziast, extrem de însetat de muzică și frumos. Faptul că biletele s-au vândut cât ai bate din palme, arată cât de puțin se întâmplă în România la un anumit nivel. Emil Hurezeanu a vorbit despre cel care „a desăvârşit“ Festivalul Enescu şi, zâmbind, a conchis că nu-i poartă grija în legătură cu ce va face de acum înainte, cât, mai degrabă, „ne port nouă de grijă pentru ce vom face fără Ioan Holender“.

În fine, încă o veste îmbucurătoare: Berliner Philharmoniker au anunţat după concertul de joi, încântați de reacția fabuloasă a publicului (aplauze în picioare multe minute în şir), că vor reveni în România la ediţia din 2019.