1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Singura condamnare după un sfert de secol

Alexandru Vişinescu, comandant de penitenciar în perioada comunistă, a fost condamnat vineri la 20 de ani de închisoare de Curtea de Apel Bucureşti.

default

Alexandru Vişinescu

Condamnarea aceasta a fost posibilă grație unei modificări legislative operate în 2012 (autori principali Monica Macovei și Sever Voinescu) și eforturilor de documentare pe care le-a depus Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMR). Legea elimina prescripția în caz de omor și în caz de infracțiuni contra păcii și omenirii indiferent de data la care au fost comise, deschizând astfel posibilitatea juridică pentru condamnarea torționarilor comuniști.

Pedeapsa pare mică, dar la vârsta lui Alexandru Vișinescu și ținând cont de încadrarea juridică (”tratamente neomenoase”) nu putea primi decât maxim 25 de ani, atâta cât ceruse procurorul. Este totuși uimitor că judecătorul a diminuat puțin pedeapsa, luând pesemne în calcul anumite circumstanțe atenuante. La vârsta lui pare să nu mai aibă importanță, dar contează, în schimb, acuratețea juridică și valoarea morală a unei asemenea sentințe, oricum tardive.

Procesul s-a desfășurat pe o perioadă lungă de timp din cauze care ar merita să fie tratate separat și din acest motiv a fost greu de urmărit. Există însă surse foarte bune care ne oferă o imagine cuprinzătoare a întregului proces (Mihaela Bărbuș - ”In linie dreaptă”, și fostul președinte IICCMR, Adrian Muraru, în ”Observator Cultural”).

Cel puțin relatările din publicația ”In linie dreaptă” se remarcă printr-o obiectivitate și o precizie cu totul admirabile dacă ținem seama de faptul că animatorii platformei au fost implicați în proces și afectiv și ca parte civilă în calitate de descendenți ai țărănistului Ioan Bărbuș, care a supraviețuit miraculos regimului de exterminare de la Râmnicu Sărat.

A trebuit să treacă un sfert de secol pentru ca o fărâmă de justiție să fie împlinită. Alexandru Vișinescu este primul torționar condamnat și ținând seama de vârsta protagoniștilor ar putea fi și ultimul. La începutul anilor 90 încă se mai puteau iniția procese, căci termenele de prescripție nu se împliniseră, apoi prescripția începuse să opereze pentru cei care mai erau în viață. Fără legea inițiată de Monica Macovei nu ar fi fost cu putință nici măcar procesul acesta.

Așa cum am arătat și la început, o contribuție majoră a avut și Institutul condus de Adrian Muraru care a publicat acum doi ”o listă a torționarilor” și a creat puțină agitație în jurul subiectului.

Totuși nu putem ignora starea de relativă ignorare în care s-a desfășurat procesul. Dacă în anii 90 o asemenea acțiune judiciară era imposibilă, căci la putere se mai aflau încă prea mulți dintre cei implicați direct în aparatul represiunii comuniste, mai târziu se pare că lumea s-a dezintersat (din multe motive) și astăzi nu mai dorește să-și amintească sau nu mai înțelege despre ce este vorba. Semnificativ pentru ignoranța și pentru ambianța morală confuză în care trăim este că avocatul apărării a cerut nici mai mult, nici mai puțin decât achitarea. Un avocat are, desigur, datoria să-și apere clientul, oricine ar fi acesta, dar există niște limite de admisibilitate. Dacă achitarea i s-a părut o soluție plauzibilă înseamnă că problema închisorilor comuniste a rămas încă insuficient înțeleasă. Cu alte cuvinte, avocatul a cerut achitarea fără să fie îngrijorat de ecoul pe care poziția sa l-ar avea în opinia publică.