1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Simptomul «stenogramelor» PSD

Ministrul PSD de Interne, Gabriel Oprea, a provocat nemulţumirea şefilor săi de partid după ce a dispus cîteva numiri în funcţii sensibile fără să-i consulte pe aceştia.

default

Mircea Geoană sau Liviu Dragnea au dezaprobat categoric numirea chestorului de poliţie Virgil Ardelean, la conducerea serviciului secret al Ministerului de Interne. Dincolo de planul, captivant, al rivalităţilor personale, disputa din sînul PSD poate fi rezumată astfel: Cine ia decizii în cadrul Guvernului, miniştri sau şefii de partid ai acestora?

Întrebarea nu este nouă şi experienţa ultimilor ani ne arată că dilema nu a putut fi rezolvată satisfăcător decît prin instalarea şefului de partid în fruntea Guvernului.

Cea mai încordată perioadă din acest punct de vedere a fost guvernarea CDR, care îi avea pe toţi liderii importanţi în afara funcţiilor guvernamentale. Urmarea a fost constituirea unor organisme de coordonare, un fel de supraguverne, care dublau dezbaterea guvernamentală şi complicau excesiv luarea unei decizii.

Dar, la o scară mai mică, situaţia s-a reeditat acum în PSD unde Mircea Geoană doreşte să controleze integral activitatea miniştrilor săi şi unde Liviu Dragnea a fost şi el investit cu misiunea de «coordonare a miniştrilor PSD». Cît de realistă este această misiune s-a văzut din prima lună de guvernare. Ministrul de Interne, Gabriel Oprea a luat, potrivit prerogativelor sale, decizii legale fără să mai ceară acordul şefilor săi de partid. Numirea chestorului de poliţie, Virgil Ardelean, la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţiei Internă a Ministerului de Interne a fost excesiv dramatizată şi prezentată ca etapă a unui complot condus de Preşedintele Traian Băsescu. Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc şi alţii din tabăra cea mai circumspectă au părut să se teamă de această numire.

Chiar dacă intervenţia Preşedintelui nu trebuie să fie subestimată de nimeni, totuşi în această situaţie problema principală este aceea pe care am enunţat-o: Cine ia cu adevărat deciziile, cine exercită altfel spus puterea politică reală? Persoana integrată în mecanismul insituţional al Statului (care depune un jurămînt) sau şeful unei organizaţii preponderent private aşa cum sînt partidele politice?

Problema s-a pus în modul cel mai dramatic în primăvara lui 2005, atunci cînd Preşedintele convenise cu Primul Ministru (aşadar persoane investite cu demnităţi publice) să declanşeze alegeri anticipate, dar decizia a fost deturnată în sînul unuia dintre partide, în relaţia privată (şi ascunsă vederii publice) dintre aderenţii grupării. În acel moment, adevărata suvernitate a aparţinut altcuiva şi nu celor aflaţi în fruntea Statului.

La o scară redusă aceeaşi problemă se pune acum. Este Gabriel Oprea ministru cu atribuţii integrale sau este subalternul lui Mircea Geoană sau Liviu Dragnea (care nu sînt membri ai Guvernului)? În România golirea instituţiilor de conţinut este o boală cronică. În administraţia locală decizia o poate lua, în locul primarului, şeful organizaţiei locale de partid, iar în administraţia centrală şeful partidului în locul ministrului. Urmarea este lipsa de transparenţă şi înflorirea corupţiei, de vreme ce deliberările din cadrul partidelor nu sînt publice, iar «stenogramele» acestora sînt secrete bine păzite.