1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Simptomul Kundera şi maladia est-europeană

Recenta dezvăluire a unei potenţiale turnătorii practicate în tinereţe de către scriitorul şi dizident ceh, Milan Kundera, readuce în atenţia est-europenilor un subiect abandonat în favoarea unor controverse europene.

default

Milan Kundera

Dar sănătatea morală a Uniunii Europene depinde în mare măsură de exorcizarea demonilor totalitarismului comunist din jumătatea estică a Europei.

Cine a învins comunismul?

La aproape două decenii de la prăbuşirea cortinei de fier, încep să se prăbuşească miturile revoluţiei anti-comuniste din Europa. Obişnuită să se considere o victimă a agresorului sovietic, societatea est-europeană părea să fi uitat că numărul comuniştilor practicanţi din rândurile propriei elite este imposibil de neglijat. Europa de Est nu a fost doar o victimă docilă a totalitarismului roşu, ci şi una sedusă de ispititoarea ideologie marxistă. Căci cei care privesc multă vreme în ochii diavolului, s-ar putea transforma treptat, ei înşişi, într-unul.

Iată că astăzi, europenii sunt şocaţi chiar numai de bănuiala unei posibile delaţiuni săvârşite de un mit al luptei anti-comuniste. Însă nu puţini sunt cei care au citit textele pro-comuniste scrise în tinereţe de Milan Kundera. Nu puţini sunt cei care ştiu că faimosul filozof al „Solidarnosc”, Leszek Kolakowsky, a fost până la mijlocul anilor ’50 un devotat comunist. De altfel, mulţi dintre eroii primăverii de la Praga erau foşti susţinători ai stalinismului. Nu întâmplător, istoricul român Vladimir Tismăneanu, care face şi el parte din aceeaşi categorie mai sus amintită, punea degetul pe rană în timpul unei conferinţe desfăşurate la Institutul de Cercetări Politice din Bucureşti: „ Ştiu că poate să sune puţin şocant, dar din punctul meu de vedere, comunismul a fost înainte de toate învins de revolta intelighenţiei critice în aceste ţări...[înfrângerea] comunismului a fost înainte de toate rezultatul delegitimării proiectului său ideocratic de către cei care erau bănuiţi a fi intelectualii suporteri ai acestui regim”.

Tulburarea provocată de apariţia controversei Kundera nu este altceva decât un simptom evident al faptului că procesul vindecării de patologia comunistă este departe de a se fi încheiat în estul Uniunii Europene. Mulţi dintre cei care au ucis comunismul, au trăit mai întâi o poveste de dragoste cu el. Dar nu poţi fi îndrăgostit de un monstru fără a-ţi murdări dacă nu mâinile, măcar buzele.

În ce stadiu al vindecării se află România?

România este însă un caz special, dizidenţii autentici fiind păsări rare între Carpaţi. Prin urmare este la modă deconspirarea acelor intelectuali interbelici care au semnat colaborări cu Securitatea nu pe băncile universităţilor, ci pe priciurile închisorilor. Efectul tulburător este însă similar ca impact cu cel din celelalte foste ţări comuniste. Cu toate acestea, diferenţele sunt notabile şi amintite într-un recent interviu de scriitorul Norman Manea: „ Faptul că mari intelectuali ca Noica, Doinaş, Caraion, Paleologu au intrat în această categorie este, în sine, stupefiant şi teribil de descurajant, dar stupefiantă şi încă mai descurajantă îmi pare prezenţa publică, la fel de marcantă ca pe vremea dictaturii, a unor C.V. Tudor, Adrian Păunescu, Mihai Ungheanu, deputaţi în Parlamentul României, membră a Uniunii Europene, ca şi protecţia "legalistă" cu care îşi ocrotesc senectutea atâţia ofiţeri înalţi şi mărunţi de Securitate, care au impus actele de supunere faţă de autoritatea opresivă”. Dacă în restul Uniunii Europene procesul vindecării de comunism nu s-a încheiat încă, ne întrebăm dacă în România acest proces a început măcar?