1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Siegfried Mureșan: "100 mln. euro vor fi acordate în dependență de verdictul Comisiei de la Veneția"

De ce oficialii europeni ezită să dea banii promiși R. Moldova? DW a discutat cu eurodeputatul român Siegfried Mureșan, vicepreședintele Comisiei pentru bugete din Parlamentul European.

După o sesiune aprinsă de dezbateri, Parlamentul European a amânat, marți, 16 mai, pentru cel puțin o lună discuțiile privind acordarea a 100 de milioane de euro, în calitate de suport macroeconomic Republicii Moldova, exprimându-și îngrijorările față de ultimele evenimente politice din țară. Unul din principalele motive ale acestei decizii este legată de aprobarea de către legislativul de la Chișinău a două proiecte de legi privind modificarea sistemului electoral în cazul alegerilor parlamentare.

DW a discutat cu eurodeputatul român Siegfried Mureșan, vicepreședintele Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, despre premisele acestei decizii și de ce oficialii europeni ezită să dea banii promiși R. Moldova, dar și ce ar trebui să facă guvernarea de la Chișinău.

DW: De ce Uniunea Europeană a luat o asemenea decizie și care au fost motivele amânării acestui suport financiar?

Siegfried Mureșan: Noi dorim să acordăm cetățenilor Republicii Moldova un ajutor de 100 de milioane de Euro în plus la cele 746 de milioane pe care deja le-am alocat pentru perioada 2014-2020. Pentru a putea aloca acești bani, înainte de plata fiecărei tranșe, trebuie îndeplinite o serie de condiționalități, care solicită progrese clare în combaterea corupției, independența justiției, întărirea statului de drept și combaterea spălării banilor. Doar în aceste condiții se va putea vira fiecare tranșă. În plus, Parlamentul European a monitorizat cu mare îngrijorare dezbaterea din R. Moldova, privind modificarea legislației electorale. Spun aceasta deoarece pentru acordarea celor 100 de mln, pe lângă acele condiții menționate, avem și niște precondiții esențiale legate de standardele democratice din R. Moldova. Și aici vreau să fiu foarte clar, dacă aceste standarde nu sunt îndeplinite, atunci Uniunea Europeană nu are voie să acorde nici măcar un singur cent Chișinăului.

Și acum, observăm dezbaterea legată de modificarea sistemului electoral, iar în acest context am decis să așteptăm avizul Comisiei de la Veneția, care este autoritate supremă în materie de legislație electorală în Europa. Vrem să vedem ce o să spună acest aviz și să vedem, mai ales, reacția autorităților din R. Moldova la acest aviz. Adică, așteptăm ca autoritățile de la Chișinău să respecte și să implementeze tot ceea ce spune acel aviz. Numai astfel standardele democratice nu vor fi în pericol și atunci vom putea decide, împreună cu Consiliul UE, să dăm undă verde acestor bani și, evident, că după fiecare tranșă, care va veni în următorii ani, vor trebui îndeplinite condiționalitățile concrete. Dacă avizul Comisiei de la Veneția nu este implementat de la A la Z de către autorități și se operează schimbări ale legislației electorale într-o manieră în care Comisia consideră că e afectată democrația, atunci categoric majoritatea colegilor din Parlamentul UE nu vor putea să voteze în favoarea acestui ajutor.

Eu sper că vom putea acorda aceste 100 de mln și îmi doresc ca acești bani să ajungă cât mai repede la cetățeni, exact pentru scopul pentru care a fost definit acest ajutor. Tocmai de aceea e nevoie de acele reforme în justiție, pentru a ne asigura că banii ajung la oameni.

DW: Guvernarea de la Chișinău a declarat că europarlamentarii au fost induși în eroare de reprezentanții unor partide extra-parlamentare din R. Moldova, iar aceasta ar fi cauza acestei decizii. Este adevărat sau UE are alte mijloace de monitorizare a acțiunilor întreprinse de clasa politică moldovenească?

S.M.: În momentul de față vreau să spun foarte clar că R. Moldova se află sub o monitorizare extrem de atentă la nivel european. Pe de o parte, fiindcă țara are un președinte declarat pro-rus și, pe de altă parte, noi avem semnat, parafat, ratificat, un Acord de Asociere între UE și R. Moldova. Acesta din urmă este cel mai complex mijloc pe care îl avem și cele mai complexe relații pe care UE îl poate avea cu un stat din afara uniunii. În plus, acest Acord de Asociere a fost ratificat în Parlamentul European, iar colegii mei și-au dat votul pentru aceasta și de aceea ei sunt foarte interesați de parcursul european al țării. De asemenea, noi acordăm bani pentru Chișinău, de vreme ce bugetul nostru european este destul de limitat, și ne interesează să rezulte cât mai multe lucruri bune pentru cetățeni de pe urma banilor cheltuiți.

Deci, de aceea, repet, R. Moldova este sub o monitorizare extrem de precisă, atât a Parlamentului European, cât și a Comisiei Europene, cu atât mai mult cu cât alesul Președinte încearcă să pună sub semnul întrebării acest Acord de Asociere. Dar nu vrem să facem această monitorizare din punct de vedere politic, cum mă întrebați, ci vrem ca aceasta să fie una obiectivă, bazată pe fapte. De aceea, am și spus că în materie de legislație electorală așteptăm avizul Comisiei de la Veneția, care este un organ apolitic, format din experți, iar după aceea vom acționa. Nu dorim politizarea acestui dosar, ci dorim să luăm decizii clare, transparente, în baza expertizei acestor experți.

DW: Ar putea, în rezultatul acestei decizii, să sufere relațiile dintre UE și R. Moldova, iar actuala guvernare să rămână cu o imagine negativă?

S.M.: Noi dorim să ajutăm cetățenii R. Moldova și sperăm ca oamenii politici de la Chișinău să nu fie un obstacol în această cale. În plus, este foarte clar că cetățenii doresc întărirea luptei anti-corupție, o justiție puternică, un stat de drept, doresc să știe unde a dispărut miliardul și ce se întâmplă cu spălarea banilor prin R. Moldova. Deci, noi dorim să facem chiar ceea ce vor cetățenii țării.

DW: Anterior, președintele Igor Dodon declara că își dorește să denunțe Acordul de Asociere și să apropie Chișinăul mai mult de Rusia. Nu vi se pare că prin această decizie ați dat apă la moară președintelui pro-rus?

S.M.: Noi acordăm 746 de milioane de euro și mărim această cifră an de an. Cât ajutor acordă anual Federația Rusă R. Moldova? Aș dori să discutăm doar pe cifre și fapte, nu pe declarațiile populiste ale unui președinte pro-rus. Data viitoare când președintele pro-rus vă va spune ce bine este cu Federația Rusă și ce rău este cu UE, aștept să îl întrebați cât este de mare ajutorul financiar, oferit de Mosvcova în mod gratuit R. Moldova și atunci să discutăm dacă acesta este mai mare sau mai mic decât asistența UE acordată pentru cetățenii țării.

DW: Personal credeți că, peste aproximativ o lună, UE va lua o decizie de acordare a acestor bani?

S.M.: Eu judec în bază de fapte. Mingea este în terenul Guvernului și totul depinde de acesta. Dacă Guvernul de la Chișinău va continua să ia decizii care reprezintă un risc pentru această finanțare, atunci din păcate finanțarea va rămâne incertă. Noi avem bani ca să îi livrăm cât mai repede la Chișinău, iar pentru aceasta trebuie îndeplinite condițiile.

Vă mai recomandăm