1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Sfaturi bune, sfaturi rele

Nimic nu pare azi mai neplăcut decât a încerca să te pui în pielea conducerii ucrainene. Care e între ciocan şi nicovală. Dar care are şi o datorie clară.

Separatişti pro-ruşi ocupă o clădire în estul Ucrainei

Separatişti pro-ruşi ocupă o clădire în estul Ucrainei

În timp ce propaganda rusă diabolizează sistematic această conducere, afirmând zilnic că ar fi "fascistă", deşi la Moscova se ştie bine că lucrurile nu stau câtuşi de puţin aşa, occidentul tace, întoarce privirile jenat, ori dă sfaturi cu care Kievul n-are ce face.

Într-un ziar german conservator, precum Frankfurter Allgemeine Zeitung, a apărut de pildă un editorial care, ocupându-se de situaţia militară din estul Ucrainei, recunoaşte dreptul Kievului de a acţiona împotriva bandelor care terorizează estul ţării.

Acelaşi ziar admite şi altă evidenţă, şi anume că Moscova face, împreună cu aparatul ei propagandistic, tot ce-i stă în puteri spre a escalada conflictul militar şi a isca astfel deraierea procesului electoral care ar trebui să se încheie la 25 mai, prin alegerea unui nou preşedinte ucrainean. Fiindcă un scrutin ucrainean corect i-ar lua Kremlinului tot vântul din pupă, demascând nemilos minciunile propagandei lui Putin.

Dar, în conformitate cu o opinie (pacifistă) aparent larg răspândită în diverse cancelarii occidentale, ziarul crede că ar fi mai „înţelept” ca executivul de la Kiev să se abţină de la orice demersuri militare antiteroriste. Şi că ar fi mai chibzuit, ca guvernul preşedintelui interimar Turcinov „să nu cedeze presiunilor interne” de recuperare a controlului asupra oraşului Slaviansk şi de alungare a separatiştilor din celelalte localităţi implicate în litigiu.

E uşor de dat, din vest, sfaturi de acest fel. Ele nu costă nimic. Mulţi vădesc în Apus o mare simpatie pentru orice atitudine denotând pacifism. În fond, de ce nu? În joc, pe moment, dar numai pe moment, nu e soarta occidentalilor, care oricum au exclus orice implicare militară. La mijloc e destinul ucrainenilor. Şi al basarabenilor.

La fel de uşor e, pentru strategii de buzunar din Apus, să prevadă că în trei săptămâni de acum încolo, când ar urma să aibă loc alegerile prezidenţiale ucrainene, situaţia militară din estul Ucrainei nu se va schimba esenţial. Şi că, deci, a sta cu mâinile în sân ar fi o alternativă pasămite "viabilă". Ori să argumenteze că separatiştii ar trebui lăsaţi să-şi facă mendrele pentru ca populaţia locală să constate că nu sunt în stare să administreze nişte oraşe şi să-i alunge chiar ea.

În fapt, actuala conducere ucraineană nu are doar dreptul să restabilească liniştea şi ordinea în propria ţară, ci chiar datoria de a o face. Nu e clar cum ar putea oare avea loc alegeri prezidenţiale cât de cât acceptabile, în absenţa refacerii ordinii, securităţii şi stabilităţii în Ucraina răsăriteană.

Argumentul suprem dindărătul acestor sfaturi pe cât de bine intenţionate pe atât de pernicioase, menite în anumite cazuri, poate, să machieze şi să escamoteze laşitatea proprie, sau măcar dorinţa de a fi scutit de orice implicare în acest conflict, vizează capitolul "impresii şi imagine".

Conform consilierilor de serviciu, "nu dă bine" în Apus să se vadă la televizor şenilele tancurilor ucrainene rulând spre Slaviansk. E adevărat. Adevărat e şi ceea ce susţine ziarul din Frankfurt. Şi anume că opinia publică occidentală ar fi „mai lesne de convins să suporte adoptarea de sancţiuni anti-ruseşti şi să-şi asume ajutorarea Ucrainei", dacă oamenii din vest n-ar asista la scene cu blindatele din Slaviansk. Scene, de care propaganda rusească se poate prevala spre a-şi "argumenta" tezele fanteziste privind acest conflict.

Dar conducerea Ucrainei nu are o datorie faţă de opinia publică occidentală. Ci faţă de propria populaţie. Şi e un fapt că această populaţie suportă pe moment o agresiune militară dirijată de la Moscova. A nu încerca să-i pună capăt în numele unui ipotetic progres în materie de simpatie occidentală ar fi nu doar o simplă neghiobie ci, pur şi simplu, o iresponsabilitate.

Căci nu e clar deloc că reţinerea propusă ar ajuta realmente la ceva. În schimb, ar echivala cu recunoaşterea faptului că s-a pierdut complet controlul asupra ţării şi, mai grav, cu acceptarea divizării ei de facto. Nu e exclus ca această scindare să nu poată fi, până la urmă, evitată. Dar nimic nu poate justifica predarea ţării fără luptă.