1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Sfârșitul unui pact

Pactul de la Varșovia s-a destrămat în urmă cu 25 de ani. Câțiva ani mai târziu, granița NATO se deplasa către est. Iar din punct de vedere politic, consecințele se fac simțite și astăzi.

Pe cât a contribuit Mihail Gorbaciov la destrămarea Pactului de la Varșovia, pe atât de puțin a dorit să urmărescă evoluția ulterioară de aproape. Și-a trimis adjunctul la întâlnirea statelor din blocul răsăritean, ce a avut loc la Praga în 1 iulie 1991. Ghennadi Ianaiev a trebuit să audă cum președintele cehoslovac și fostul disident, Vaclav Havel, spunea: ”Astăzi, pactul de la Varșovia a încetat să existe”. Toți au aplaudat, în afară de Ianaiev.

RDG spune Pa!

Această alianță a blocului răsăritean a existat timp de 36 de ani. A fost inaugurată la Varșovia în mai 1955, când opt țări au semnat un pact de prietenie, colaborare și sprijin reciproc – Uniunea Sovietică, Republica Democrată Germană, (RDG), Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Polonia și Albania.

Poster de publicitate pentru Pactul de la Varșovia

Poster de publicitate pentru Pactul de la Varșovia

În mod oficial, aceste state au reacționat la aderarea RFG la NATO. Dar la scurt timp după, s-a văzut că scopul Pactului de la Varșovia nu a fost numai unul de apărare, ci acela de a întări controlul politic al sovieticilor asupra statelor satelit din est.

Înăbușirea revoltei din Ungaria din 1956 sau a Primăverii de la Praga din 1968, de către trupele Pactului de la Varșovia, arată clar acest lucru.

În ani 1980, au început mișcările politice: mișcarea muncitorilor din Polonia, Solidarność, reformele din Uniunea Sovietică, Glasnost și Perestroika, apoi au urmat căderea Cortinei de Fier și a Zidului Berlinului - și la puțin timp după, discuțiile despre reunificarea Germaniei.

”Au fost multe lucruri de clarificat, de pildă, dacă Germania reunificată va putea să fie membră NATO. Sau când pleacă sovieticii”, își amintește Horst Teltschick. Fostul consilier al cancelarului Helmut Kohl subliniază că, dincolo de credite, înțelegerile privind chestiunile de securitate au fost cele care au făcut posibile compromisurile cu Gorbaciov. Printre acestea, renunțarea la armamentul ABC sau staționarea trupelor NATO în landurile Germaniei Federale din regiunile de est.

În septembrie 1990, la câteva zile după reunificarea Germaniei, RDG a părăsit Pactul de la Varșovia. Tot în câteva zile, 360.000 de soldați est-germani au devenit soldați NATO. În același timp, tot atâția sovietici au părăsit Germania de Est până în 1994, pentru care Bonn-ul a plătit Moscovei aproape 4 miliarde de mărci germane.

Paradă militară a Pactului de la Varșovia la Moscova, 1985

Paradă militară a Pactului de la Varșovia la Moscova, 1985

Reacție în lanț

Istoricul germano-american Konrad Jarausch e de părere că reunificarea Germaniei a făcut posibilă extinderea NATO. Când RDG a părăsit Pactul de la Varșovia, Gorbaciov își îmagina cu totul alte scenarii. Dar îndelungata animozitate dintre Est și Vest a fost atunci încheiată. ”Gorbaciov vorbea de 'casa noastră comună' și dădea asigurări că Uniunea Sovietică va dizolva Pactul de la Varșovia, dacă se va întemeia o nouă structură de securitate în Europa”, își amintește Dimitar Ludjev, fostul ministru bulgar al Apărării, între 1991 și 1992.

Cu aproape un an mai târziu, la Budapesta, statele membre ale Pactului au transformat instituția dintr-una militară în una politică. Sovieticii au boicotat întâlnirea. La trei luni mai târziu, pe 1 iulie 1991, în cadrul unui summit la care Gorbaciov nu a vrut să participe, supremația Uniunii Sovietice a luat sfârșit.

Promisiuni încălcate?

Invadarea Cehoslovaciei de către țările Pactului de la Varșovia, mai puțin România

Invadarea Cehoslovaciei de către țările Pactului de la Varșovia, mai puțin România

Gorbaciov spera atunci la o nouă structură, care să asigure securitatea în Europa. Dar NATO a supraviețuit destrămării Pactului de la Varșovia și urma să se extindă. Pentru că fostele state membre ale Pactului și-au dorit să treacă de partea cealaltă, spre a beneficia de protecția NATO.

Politologul rus Alexander Galkin, fost consilier al lui Gorbaciov, își amintește că SUA asigurase Moscova că NATO nu intenționează să se extindă către est. ”Dar în ziua de astăzi, înțelegerile verbale nu au nicio greutate”, spune acesta.

Istoricul german Heinrich-August Winkler spune, dimpotrivă, că Gorbaciov nu ceruse niciodată occidentului garanția că NATO nu se va extinde către est. ”Se vorbește foarte înflăcărat astăzi despre acest subiect”, spune acesta, subliniind că atunci problema centrală era găsirea condițiilor pentru reunificarea Germaniei și nu extinderea NATO. ”Legenda aceasta a promisiunii că nu va exista o extindere către est poate fi ignorată din punct de vedere istoric”, punctează Winkler.

Dorința de protecție

După ce RDG a părăsit Pactul de la Varșovia, Cehoslovacia și Ungaria au anunțat că vor să facă parte din NATO. Și inițiativa Bulgariei a surprins Washington-ul. Un grup de tineri profesori universitari bulgari, printre care și fostul ministru de Externe, Solomon Passy, pleda activ, încă din 1990, pentru dizolvarea Pactului de la Varșovia. La nivel național o problemă sensibilă, care a atras consternarea în rândul funcționarilor bulgari. Dar nici în occident nu au fost toți mulțumiți de această idee.

Polonia, unde la începutul anilor 1990 staționau încă 60.000 de soldați sovietici, voia și ea să treacă rapid la structurile vestice, dar nu putea să spună acest lucru cu voce tare. ”În 1991, perspectiva de a deveni membri NATO părea total nerealistă”, a declarat mai târziu fostul ministru de Externe, Krzysztof Skubiszewski. ”În timpul unor discuții cu secretarul general al NATO, Manfred Wörner, mi-am exprimat foarte concret dorința de a beneficia de protecția NATO, fără însă să cer imediat apartenența la alianță”, își amintește diplomatul.

Sediul NATO la Bruxelles

Sediul NATO la Bruxelles

Întregul proces a căpătat o cu totul nouă dinamică, odată cu destrămarea Pactului de la Varșovia la mijlocul anului 1991 și apoi căderea Uniunii Sovietice. Inițial s-a vrut aderarea la NATO a statelor care din punct de vedere geografic se învecinau cu membrii NATO. În 1999, au fost acceptate Polonia, Cehia și Ungaria, iar în 2004 au aderat la Alianța Nordatlantică România, Bulgaria și alte cinci state. La summit-ul NATO, care va avea loc în câteva zile, se va vorbi cu siguranță despre acest moment important din istorie. Alianța dorește să-și întărească prezența în regiunea de est, la 25 de ani de la încheierea Războiului Rece – exact în locul în care Europa de Est semna odată pactul de prietenie, colaborare și sprijin reciproc: la Varșovia.