1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Sfârșitul "junglei" din Calais

Noaptea au avut loc ciocniri cu poliția, dimineața sute de refugiați au început să părăsească voluntar jungla din Calais. După dezmembrarea taberei de refugiați, aceștia vor fi repartizați pe întreg teritoriul Franței.

"Știți unde o să fiți trimiși de aici?", i-am întrebat pe sudanezii care erau deja gata pe întuneric, la șapte dimineața, cu geamantane și rucsacuri, să părăsească jungla. "Habar nu avem, într-un oraș sau poate la țară, știm doar că guvernul ne ia de aici", ne-au răspuns ei în timp ce-și trăgeau bagajele cu puținul pe care îl dețin spre hangarul unde autoritatea franceză pentru migrație se ocupă de înregistrarea lor. Alături, se află cele peste 100 de autobuze care îi vor prelua pe refugiați și îi vor răspândi în întreaga Franță. Cam două ore mai târziu, primii 50 de sudanezi o iau deja din loc: destinația regiunea Burgundia. Niciunul nu știe unde este aceasta.

Toți trebuie să plece, dar unde?

Atmosfera este proastă în rândul sutelor de refugiați care urmează să fie înregistrați și trimiși mai departe în necunoscut cu autocarele. Samuel din Eritrea spune: "Nu mă urc în autocar dacă nimeni nu îmi spune ce se întâmplă mai departe cu noi". El se află de opt luni în jungla din Calais și a încercat aproape noapte de noapte să ajungă cu un camion, prin Canalul Mânecii, pe partea cealaltă, în Marea Britanie. "Nu am avut noroc iar acum sunt epuizat, nu mai pot." Cu toate acestea, ca mulți alții din tabără, nici el nu vrea să ajungă într-un loc oarecare din Franța.

Unii refugiați vor să rămână la Calais, de unde visează în continuare să ajungă în Marea Britanie

Unii refugiați vor să rămână la Calais, de unde visează în continuare să ajungă în Marea Britanie

Samuel va încerca prin urmare să-și găsească temporar adăpost în apropiere de Calais sau într-o altă localitate de coastă. "Am rezistat deșertului Sahara, o să mă descurc și cu asta", își face singur curaj. Prietena sa se află în Marea Britanie, iar Samuel se gândește să ajungă acum în Suedia, poate că acolo s-ar putea reîntâlni cu ea. Nu contează pentru el că și acolo granițele sunt închise: "Pentru 500 de euro găsești o călăuză", spune el. Ca cetățean al Eritreei, el are și în Franța drept la protecție, dar nu are încredere în procedurile de aici. Conaționalul său Ali îi dă dreptate: "Am fost deja trei ani în Italia, acolo nu există niciun ajutor pentru noi. Și dacă mă trimit înapoi, ce fac atunci? Toți știu aici regulile acordului "Dublin", să fi retrimis în țara în care ai intrat în UE." 

Organizațiile de ajutorare sunt pesimiste

Observatorii de la "Medici fără frontiere (MSF)" trec pe la cozile de refugiați: "Ar trebuie să fie rânduri separate pentru copii, familii și persoane cu dizabilități - și după trei ore, aici tot haos este". Înregistrarea refugiaților decurge atât de încet, încât între cei care stau la coadă se iscă certuri. Poliția este nevoită să intervină. "Problema noastră este că nu putem urmări unde vor fi trimiși acești oameni și ce se va întâmpla cu ei", spune Samuel Hanryon de la MSF. La scurt timp, autoritățile franceze anunță că minorii vor rămâne în continuare în tabăra de la Calais. Nu există destule resurse pentru a se ocupa de aceștia.

"Cine nu părăsește voluntar tabăra, este arestat", explică Hanryon, care adaugă că o mare parte dintre refugiații își face încă speranțe că va ajunge în Marea Britanie. Aceștia vor încerca să se ascundă de autoritățile franceze și să încerce din nou să treacă de partea cealaltă a Canalului Mânecii. "Nu vom mai ști unde sunt, nu-i vom mai putea ajuta." Situația ar fi insuportabilă în special pentru tineri: "Când presa nu-i va mai băga în seamă, după închiderea junglei, ne facem cu adevărat griji pentru ei." MSF este interesată să rămână pe urmele refugiaților: "Așa vom putea să-i ajutăm și când vor ieși la suprafață în alte părți ale Franței."

Refugiații din Calais vor fi repartizați acum în întreaga Franță

Refugiații din Calais vor fi repartizați acum în întreaga Franță

Desființarea taberei este în curs, problemele rămân

Deputatul Yves Capet este la fața locului pentru a urmări cum decurge desființarea taberei de refugiați. El are o altă părere despre starea lucrurilor: "Având în vedere că încercăm să luăm de aici mii de oameni, mi se pare că atmosfera este pașnică. Merge chiar foarte bine", crede politicianul din Pas-de-Calais. "Mulți refugiați vor să plece de aici, condițiile de trai sunt inumane", crede Capet, cu referire la corturile și barăcile pe jumătate dărâmate de vânt. Dar ce se întâmplă cu cei care nu vor să plece? "Trebuie să-i convingem, convingem, convingem până la sfârșit". Autoritățile vor să evite eventuale violențe cu miile de migranți disperați, un lucru subliniat și de ministrul de Interne Bernard Cazeneuve.

Socialistul Capet se preocupă de situația minorilor. Doar 200 dintre aceștia vor avea drept de a intra și rămâne în Marea Britanie. ONG-urile estimează că alți 1000 de minori s-ar afla încă în jungla din Calais sau ar fi plecat deja în secret cu ajutorul traficanților. "Avem aici un scandal internațional: este vorba de minori neînsoțiți, ale căror familii sunt în Marea Britanie." Guvernul britanic trebuie să rezolve în cele din urmă problema, crede Capet. "Londra nu a făcut destul în acest sens."

Politicianul local conchide: "Oamenii de aici nu trăiesc în demnitate iar locuitorii din Calais au avut de suferit economic din cauza junglei", afimă Yves Capet. Dar și el știe că, prin desființarea taberei, problemele nu vor fi rezolvate, ci doar mutate în altă parte.

Autoare: Barbara Wesel