1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Sfânta igienă

Dacă igienă nu e, nimic nu e!

"Dacă igienă nu e, nimic nu e!"

Sărbătorile din jurul Anului Nou ne-au arătat în ce măsură amestecul de păgânism şocant şi religiozitate fundamentalistă constituie valori de primă mărime pentru o bună parte a populaţiei din România. Că e vorba de splendidă sărbătoare a Crăciunului, de simbolicele ritualuri ale Bobotezei, de celebrarea zilei Sfântului Ion (nu intră în aceeaşi logică Revelionul, care a ajuns cel mai gălăgios dintre toate!), asistăm la o dezlănţuire de misticism agresiv, ca şi cum boborul ameţit de viaţa păcătoasă dusă peste an, se desmeticeşte brusc şi, prosternându-se, speră pe ultima sută de metri să recupereze ceva din cucernicia cu care ar fi fost dator.

Cred că datinile, tradiţiile, obiceiurile trebuie păstrate şi că merită orice efort pentru a cinsti credinţele strămoşilor. Dar nu cred că trebuie să renunţăm la decenţă, bun simţ şi chiar la minimele reguli de igienă. Ceea ce s-a petrecut cu ocazia preparării aghiazmei în unele locuri aşa-zis sfinţite din România e dincolo de orice imaginaţie. Susţin de mai multă vreme că o cură intensă de ecologism n-ar face decât un enorm bine ţării şi cetăţenilor săi. A oferi unor oameni despre care afli că vor bea „apă sfinţită” un lichid mâlos, în care bacteriile erau vizibile cu ochiul liber şi instalarea unei epidemii era doar chestiune de timp, înseamnă nu doar iresponsabilitate, ci şi o atitudine batjocoritoare faţă de bieţii credincioşi.

Disensiunile şi izbucnirile de interese lumeşti din interiorul Bisericii Ortodoxe Române ajung, tot mai des, pe prima pagină a ziarelor. Fie că e vorba de preluarea unor îndatoriri ale Inchiziţiei medievale (ca în cazul piesei „Evangheliştii” a Alinei Mungiu-Pippidi), fie de ieşirea la lumină a unor interese de natură politico-economică (vezi „redesenarea” mitropoliei transilvănene după bunul plac al clicii din jurul lui Teoctist Arăpaşu), fie de naţionalismul tot mai acuzat al unor ierarhi influenţi ai B.O.R., fie de reaua-credinţă dincolo de orice raţiune în raport cu biserica greco-catolică, a mărimilor bisericii majoritare, nu sunt semne încurajatoare pentru viitorul credinţei într-o Românie europeană.

Mă număr printre cei care cred că neadmiterea printre valorile întemeietoare ale europenităţii a creştinismului, cu ocazia dezbaterilor privind Constituţia Uniunii Europene, a fost o eroare, o diminuare a unui model care a făcut ca Europa să arate cum arată. Dacă, în prelungirea acestui gând, îmi imaginez câtă apă s-ar fi dat la moara unor indivizi care nu mai au nimic de-a face cu ideea de religie, ci doar cu pământenele mişmaşuri, îmi spun că poate e mai bine aşa. A-l vedea pe Teoctist în chip de vajnic european, după ce a patronat atâtea dintre nevredniciile petrecute sub comunism, ar fi însemnat o palmă pe obrazul celor pentru care religia chiar e o parte constitutivă a personalităţii lor.

Europeni sau nu, ar fi minunat ca iarna lui 2005-2006 să fi fost ultima în care atât de frumoasele tradiţii şi ritualuri religioase au fost batjocorite. Curăţenia, în toate sensurile cuvântului, a devenit în România mai mult decât o obligaţie: a devenit o urgenţă. Ca şi în politică ori în viaţa de fiecare zi a individului, se poate spune, parafrazând celebrele cuvinte ale apostolului Pavel: „Dacă igienă nu e, nimic nu e!”

  • Data 09.01.2006
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B31E
  • Data 09.01.2006
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B31E