Sfânta Mafie a Zeului FIFA

E absurd să crezi că într-o asemenea organizaţie se pot naşte anticorpi capabili să lupte cu corupţia.

Nu doar apropierea Campionatului European de fotbal a readus în discuţie fenomenul. Ci şi apariţia unei cărţi publicate de jurnalistul sportiv german, Thomas Kistner, de la Süddeutsche Zeitung, cu un titlu pe cât simplu, pe atât de acuzator: "FIFA Mafia".

Rezonând direct cu subtitlul "Afacerile murdare cu fotbalul mondial", o frază din volumul recent apărut spune multe despre cum merg lucrurile în anturajul lui Sepp Blatter, preşedintele FIFA - ajuns, în cei 38 de ani de când activează în forul fotbalistic, la o avere de ordinul sutelor de milioane de euro: "Sintagma de Familia FIFA este, de multă vreme, sinonimă cu familia siciliană, cu Mafia".

Sunt ani buni de când jurnalistul bavarez a abordat sportul de la un punct pe care spectatorul, preocupat de eroii săi, preferă să nu îl cunoască. Thomas Kistner scrie despre marile afaceri din jurul marilor organisme sportive.

Scrie despre Comitetul Internaţional Olimpic, despre Formula 1 sau despre FIFA - dar şi despre UEFA, pentru că Michel Platini a învăţat destul de multe de la mentorul său. Mai un turneu final, mai o finală de cupă europeană - suficient ca micile puteri, complexate oricum de puterea celor mari, să se alieze cu alesul într-o mutuală binefacere, de pe urma căreia, din păcate, nu beneficiază atât fotbalul, cât circuitele financiare din jurul fenomenului fotbalistic.

Milioanele care răspund la întrebări

Alături de Jocurile Olimpice, marile competiţii fotbalistice interţări sunt o licenţă pentru producţia de bani. O licenţă peste care câţiva oameni deţin un monopol absolut.

Or, acolo unde monopolul este sacru şi cercul legiutorilor restrâns, în vreme ce pe controlori nu îi prea controlează nimeni, acolo, deci, întreaga afacere stă - ca s-o formulăm elegant - sub semnul întrebării. Întrebările sunt cât se poate de reale.

Cum se realeg preşedinţii de foruri internaţionale? Sau: cum se obţine organizarea unui turneu final? La fel de drept e că întrebări de acest fel îşi pun FBI-ul, Interpolul, Consiliul Europei sau procuratura elveţiană. Dar Sepp Blatter reuşeşte, cum-necum, să le alunece printre degete "precum un ţipar" (sunt cuvintele lui Karl Heinz Rummenigge, citat în Der Spiegel).

Fotbalul, jocul acela de sâmbătă şi duminică, de pe maidane sau stadioane, a rămas acelaşi; dar, de cel puţin 30 de ani, FIFA şi industria miliardelor patronată de Blatter au devenit noul "acasă" pentru sensul dat cuvântului mafia, observă Kistner.

Tocmai pentru că ne pasionează atât de tare fotbalul ar trebui să percutăm la cele descrise de autor: anchete de corupţie la toate palierele federaţiilor, suspiciuni de mită a vârfurilor ierarhice, tranzacţii fără transparenţă în comercializarea drepturilor de televizare a competiţiilor.

Kistner vorbeşte despre aceste subiecte fără să se ascundă după cuvinte - şi aşterne o cronologie a întâmplărilor necurate. Cititorul află, de exemplu, despre practica FIFA de a dona fonduri unor instituţii publice din bugetul său anual (care se măsoară în sume cu nouă cifre).

De exemplu: Interpolul a primit de la forul fotbalistic, în anul 2010, un cadou de 20 de milioane de euro; aceasta, într-un moment în care în mai multe state membre ale Interpol fuseseră deschise acţiuni de urmărire penală împotriva federaţiei internaţionale. Şi, constată Kistner, în Europa nu s-a mai prea interesat cam nimeni, de prin 2010 încoace, de dosarul corupţiei FIFA.

"Noli me tangere, Caesaris sum!"

Dar lumea ştie. Kistner face un exerciţiu de memorie: finala mondialului din 2006, când Blatter nu a mai avut curajul să coboare pe gazon pentru a înmâna titlul campionilor; publicul german îl huiduise, de la meci la meci mai tare.

Iar acum, campionii mondiali, preşedintele Republicii Federale şi cel al comitetului de organizare stăteau în faţa unui întreg stadion nedumeriţi, aşteptându-l pe cel ce poate aluneca printre degetele justiţiei, dar nu poate scăpa de mânia suporterilor, cărora le-a ucis bucuria fotbalului şi care nu au ce pierde. Pentru că ei nu vor face niciodată profit de pe urma unei industrii ce-a luat locul competiţiei.

La Bochum a început, astăzi (luni, 4 iunie), o nouă rundă din procesul intentat câtorva zeci de personaje implicate în mafia pariurilor sportive. Afacerea cu rezultate trucate s-a întins la toate etajele fotbalistice. Un fotbal pe care Sepp Blatter îl conduce oficial din 1998 (deşi îi face jocurile de decenii mult mai lungi).

A ajuns să călătorească prin lume în condiţii pe care şefii de stat nu şi le permit - nici măcar monarhii absolutişti, despoţi cu sau fără coroană regală. Umblă şi i se deschid toate uşile în numele unui fotbal pentru care omul de rând plăteşte - şi, anume, din ce în ce mai mult.

Atât de mulţi plătesc atât de mult încât Sepp Blatter a ajuns un fel de lider al unei mega-secte globale, pe lângă care, după cum sugerează Kistner, biserica romano-catolică pare o bisericuţă.

Precum altădată regii şi principii la Sfântul Scaun, lumea politicii de astăzi se închină în faţa Sfântului Balon. Nici un politician nu mai poate sta departe şi nici nu se poate pronunţa neutru în raport cu fotbalul. Din Olimpul său, zeul FIFA tună şi fulgeră: "Nu mă atingeţi!"