1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Sexagenarul Israel şi autoconservarea lumii libere

În prezent, Holocaustul e departe de a epuiza conţinutul şi de a întemeia în mod exclusiv raţiunea legăturilor dintre Berlin şi Ierusalim.

default

După 2000 de ani: Israelul modern, la 60 de ani. Imagine din Tel Aviv

Puţine sunt ţările cu care Germania întreţine relaţii mai strânse decât cu statul evreu. Intensitatea acestor raporturi germano-israeliene se datorează desigur, în parte, istoriei şi îndeosebi răspunderii asumate de Republica Federală pentru exterminarea de către nazişti a unei mari părţi a populaţiei evreieşti din Europa. Dar trecutul e departe de a epuiza conţinutul şi de a întemeia în mod exclusiv raţiunea legăturilor dintre Berlin şi Ierusalim.

„Securitatea statului evreu nu va fi niciodată negociabilă”, a declarat, acum câteva săptămâni, cancelarul Germaniei Angela Merkel. Aflată în vizită la Ierusalim, spre a marca aniversarea a 6 decenii de la fondarea statului israelian modern, declaraţia lui Merkel a părut să fie doar o reiterare a unui mai vechi angajament german.

Întemeiat pe asumarea răspunderii pentru Holocaust, deci pentru exterminarea, în numele germanilor, a 6 milioane de evrei europeni, crima magna care a precedat reînfiinţarea, după 2000 de ani, a statului evreu, acest angajament al Republicii Federale a fost frecvent reafirmat.

Totuşi, din mai multe motive, israelienii şi întreaga lume evreiască au acordat net mai multă credibilitate promisiunii lui Merkel, decât afirmaţiilor similare ale predecesorilor ei.

Cancelarul Schroeder bunăoară rostise aserţiuni solemne de acelaşi fel. Tot el însă îi făgăduise Americii, după megaatentatele de 11 septembrie 2001, o "solidaritate necondiţionată", doar pentru ca, apoi, să declanşeze cea mai antiamericană campanie electorală din întreaga istorie a Germaniei apusene postbelice.

Merkel e din alt aluat. Ea a crescut în fosta Germaniei comunistă, la umbra ocupaţiei sovietice şi ştie bine ce valoare are democraţia şi cât de consistent cu orice regim totalitar e antisemitismul, inclusiv cel comunist, drapat în anti-sionism, pe care l-a practicat fostul regim din Berlinul răsăritean.

Om politic conservator, ea pare să-şi fi asumat cu toată seriozitatea tradiţia creştin-democrată, iniţiată în anii 70 ai veacului trecut de editorul şi omul de afaceri Axel Springer. În virtutea moştenirii istorice, Springer revendicase o politică externă germană bazată pe solidaritatea perpetuă a Germaniei cu statul evreu, indiferent de eventualele repercusiuni negative ale acestor raporturi umăr la umăr asupra altor sfere şi interese ale diplomaţiei federale.

Evident, israelienii nu şi-au plasat niciodată integral propria securitate sub controlul unor puteri străine. Iar SUA vor continua să joace şi în domeniul militar, în calitate de aliat al statului evreu, un rol mult mai consistent decât Germania.

Dar raporturile dintre Ierusalim şi Berlin, inclusiv pe tărâmul securităţii s-au diversificat şi au evoluat enorm. Iar odată cu progresul accelerat al globalizării a devenit tot mai evident pentru elita politică germană, că angajamentul proisraelian nu este doar un imperativ moral şi un comandament altruist cu implicaţii de igienă etică autohtonă.

Fiindcă a proteja Israelul şi a coopera intens cu statul evreu ţine în mod indiscutabil de propriul interes naţional german, în fapt de interesul întregii lumi libere. Fiindcă statul evreu e deopotrivă o democraţie solidă şi dispune de o societate deschisă extrem de dinamică, reprezentînd un factor ştiinţific şi comercial câtuşi de puţin neglijabil.

Totodată, Israelul modern împărtăşeşte bună parte din tradiţiile europene şi dispune de aceleaşi rădăcini culturale, identitare şi religioase cu apusul creştin.

În fine, statul evreu este cel mai puternic bastion occidental antiterorist şi antiislamist din Orientul Mijlociu.

A fi alături de societatea israeliană în lupta ei împotriva noului totalitarism de extracţie fundamentalistă, care ameninţă lumea liberă e, ca atare, o atitudine dictată de instinctul autoconservării. Ea exprimă în esenţa ei, din unghi occidental, un act de autoapărare, pur şi simplu.