1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Serie de summituri financiare mondiale, decise pe axa Washington-Bruxelles-Paris

Presedintele american si liderii europeni au discutat la Camp David pe marginea crizei financiare şi au propus organizarea unei serii de summituri financiare. Primul urmeaza sa aiba loc in noiembrie, in Statele Unite.

default

Sarkozy, Bush si Barroso, la summitul de la Camp David

La reuniunea de la resedinta presedintelui american din Maryland, George Bush, omologul sau francez, Nicolas Sarkozy, si presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au convenit sa consulte si alti lideri saptamana viitoare, "cu intentia de a incepe o serie de summituri pentru a raspunde la dificultatile cu care s-a confruntat economia mondiala", potrivit unui comunicat al celor doua state si al CE.

La primul dintre aceste summituri, la nivel de sefi de guvern, urmeaza sa fie enuntate principiile de reforma a sistemului financiar mondial considerate necesare pentru a evita ca o criza similara celei actuale sa se produca din nou.

Urmatoarele reuniuni la nivel inalt vor servi pentru aplicarea masurilor hotarate. Inainte de discutiile care au durat aproximativ trei ore, cu ocazia unor declaratii comune de presa, Sarkozy, a carui tara asigura presedintia Uniunii Europene, a subliniat din nou caracterul urgent al unei conferinte internationale. El a precizat ca summitul ar putea avea loc la New York, acolo unde a inceput criza.

Europenii vor o reforma reala si completa şi propun o forma de supraveghere mondiala a pietelor, care ar putea reveni in sarcina Fondului Monetar International.

Presedintele francez a propus construirea "capitalismului viitorului", in timp ce Bush a subliniat ca este "esentiala pastrarea fundamentelor capitalismului democratic".

"În timp ce operăm schimbările necesare la nivelul instituţiilor de control, pentru a evita repetarea crizei, este esenţial să păstrăm bazele capitalismului democratic, pieţele libere, afacerile libere şi comerţul liber. Trebuie să rezistăm în faţa tentaţiei de izolaţionism economic şi să continuăm politica pieţelor deschise, care a ridicat standardele de viaţă şi a ajutat milioane de oameni să scape de sărăcie în întreaga lume."

Sarkozy a recunoscut ca omologul sau american "are dreptate sa spuna ca o punere sub semnul intrebarii a economiei de piata ar fi catastrofala", dar a subliniat că "economia de piata are nevoie de reguli."