1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Sergiu Celibidache: „Dirijorul nu este neapărat muzician, dar el poate să fie şi muzician.”

Pe 14 august se împlinesc 10 ani de când s-a stins din viaţă lângă Paris Sergiu Celibidache, unul din cei mai de seamă dirijori ai lumii, o personalitate marcantă, dar şi controversată, pentru care a asista la un concert însemna şansa de a trăi momentul în care „ia naştere muzica”.

Filarmonica din München, la al cărei pupitru Celibidache s-a aflat timp de 17 ani

Filarmonica din München, la al cărei pupitru Celibidache s-a aflat timp de 17 ani

"Dirijorul nu este neapărat muzician, dar el poate să fie şi muzician. Un om care face ordine in orchestra, pentru ca instrumentele sa cânte deodata, să nu devină nici unul prea strident si să ia naştere o oarecare funcţie muzicală – asta încă nu înseamnă muzică. Este doar premisa care face posibilă naşterea muzicii”, spusese candva Sergiu Celibidache. În opinia sa muzica nu “este”, ea “devine”, muzica trebuie lasată să ia naştere. Si ea ia naştere şi se consumă în momentul respectiv, de fiecare dată din nou. Acesta este şi motivul pentru care Celibidache a detestat înregistrările, discurile fiind pentru el doar nişte “clătite cântătoare”. El s-a opus cu vehemenţă comercializării muzicii. “Un disc nu face decât să strice, pe disc, spunea marele maestru al artei dirijorale, se păstrează tot numai esenţialul nu”. Timp de 40 de ani nu au existat înregistrări din concertele sale, cu foarte puţine excepţii pentru ca abia după moartea muzicianului de geniu să apară pe piaţă numeroase CD-uri. O excepţie a făcut Celibidache, care subliniază însă odată în plus convingerile sale: el a permis unele înregistrări video, mai cu seamă cele cu simfoniile bruckneriene, care atestă acea interacţiune dintre dirijor şi orchstră.

Celibidache este considerat un desluşitor desăvârşit al compoziţiilor bruckneriene. Mă feresc să spun “interpret” pentru aceasta este iar o expresie pe care maestrul o detesta. În cartea sa “Celibidache, celălalt maestru”, sparuta în 1995 la editura müncheneză Piper şi trei ani mai târziu în traducere la editura Vivaldi din Bucureşti, autorul Klaus Umbach descrie un moment în care Celibidache dirija, de acuma stând pe scaun şi scrie: “Celibidache domneşte şi când şade. Aici, sus, el construieşte, din mii de note bruckneriene, catedrale sonore.”

În cei 17 ani cât a deţinut conducerea orchestrei Gasteig din München, Celibidache a reuşit să-şi atingă obiectivul propus iniţial, anume s-o transforme într-un “Weltorchester”, un ansamblu de rang internaţional.

Dar visul tânărului Celibidache fusese acela de a ajunge şeful filarmonicii din Berlin. Aici a început cariera sa artistică. După ce a studiat matematica la Iaşi, urmând apoi cursurile Politehnicii bucureştene, Celibidache, a ajuns în 1936 la Berlin unde a studiat filosofie si muzică. Pe 29 august 1945 a dirijat primul său concert la pupitrul de filarmonicii berlineze după ce lui Wilhelm Furtwängler i se interzisese să-şi continue activitatea acuzat că a lucrat pe timpul celui de-al treilea Reich, făcând astfel jocul regimului nazist. Până la clarificarea învinuirilor, dealtfel nefondate, ce i s-au adus bătrânului maestru, Celibidache a condus orchestra din capitala Germaniei ad interim până in 1952. Cu filarmonica berlineză, tânărul dirijor român a susţinut peste 400 de concerte. Aceasta in doar şapte ani.

Furtwängler, marele său idol, a revenit la Berlin in 1952. Cei doi ani cât s-a aflat la conducerea orchestrei berlineze au fost însă marcaţi de intrigi, de permanente neînţelegeri cu membri filarmonicii dar şi de un fel de invidie pe care a nutrit-o de la un moment dat faţă de tânărul dirijor român. Wilhelm Furtwängler s-a stins din viaţă pe 30 noiembrie 1954 şi Celibidache şi-ar fi dorit enorm si a sperat să devină urmaşul acestuia. Dar în locul său a fost numit un alt tânăr cu talent ieşit din comun, austriacul Herbert von Karajan. Celibidache nu i-a iertat niodată aceasta şi a regretat până la sfârşitul vieţii că a fost nevoit să se despartă de filarmonica din Berlin. Aşa se explică şi faptul că a refuzat să mai lucreze cu orchestra Berlinului occidental. Abia mult mai târziu, la insistenţele preşedintelui de atunci al Germaniei, Richard von Weizsäcker, Celibidache a acceptat să susţină două concerte la Berlin, cu simfonia a 7-a de Bruckner, două concerte de binefacere pentru copiii din România. În ţară, Sergiu Celibidache a revenit la scurt timp după prăbuşirea regimului ceauşist, în februarie ’90, unde a avut parte de o primire triumfală.

Sergiu Celibidache, născut la Roman, lângă Iaşi în 1912, a fost o personalitate puternică, adulat şi deopotrivă contestat, un om cu un simţ muzical deosebit, cu un auz formidabil, un perfecţionist. Prin firea sa impulsivă însă, prin francheţea cu care se adresa adesea celor din jur, prin duritatea uneori şi atacurile lansate la adresa colegilor, membrilor orchestrei pe care o dirija sau a studenţilor pe care-i îndruma, a reuşit mereu să încingă spiritele. Chiar şi münchenezii, care l-au ales “cetăţean de onoare al oraşului”, erau divizaţi în pro şi contra Celibidache.

“Celibidache, scria Klaus Umbach, poate jigni şi prin mimică, şi anume în aceeaşi măsură în care se pricepe să-i dojenească şi să-i lichideze pe oameni cu vorba. Când ochii săi frumoşi se îngustează, iar porţiunea gurii amorţeşte şi devine regidă, înseamnă că se adună nori negri de fortuna. Celibidache poate sfâşia cu privirile încă în timpul concertului, fără să spună un cuvânt. (…) Dar această faţă poate exprima şi bunătatea întruchipată.” Şi tot Umbach nota, cu referire la incredibila expresivitate a feţei lui Celibidache că “între frunte şi bărbie acesta dispune de mai multe registre decât are orga tuburi.”

Un alt cunoscut critic muzical, Wolfgang Schreiber i-a acordat lui Celibidache un spaţiu amplu în volumul apărut anul trecut la editura Piper din München cu titlul “Marii dirijori”. Fotografia lui Celibidache a fost aleasă pentru a ilustra coperta cărţii. Schreiber aminteşte şi de “lupta creatoare” a dirijorului cu opera bruckneriană, - pe Bruckner Celibidache îl considera cel mai mare filosof din istoria muzicii,- luptă care culmina cu concertele susţinute împreună cu filarmonica müncheneză an de an în mânăstirea Sankt Florian, de lângă Linz, Austria. În această basilică este înmormântat Bruckner chiar sub orga la care cântase.

Pe 14 august 1996, cu doar puţin timp înainte de a concerta la Sankt Florian, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la moartea lui Anton Bruckner, s-a stins din viaţă Sergiu Celibidache la reşedinţa sa de lângă Paris.

  • Data 11.08.2006
  • Autoare/Autor Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2r4
  • Data 11.08.2006
  • Autoare/Autor Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2r4