1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Serbia şi Orientul Apropiat pe agenda Miniştrilor europeni de Externe

UE se străduieşte să reinstaureze echilibrul în Balcani, la fel ca şi în Orientul Apropiat. În Serbia, Miniştrii europeni de Externe mizează pe victoria forţelor pro-europene la alegerile anticipate.

default

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier la conferinţa de presă în cadrul reuniunii Miniştrilor europeni de Externe la Bruxelles.

UE mizează la alegerile anticipate din Serbia în totalitate pe victoria partidului democrat al preşedintelui Boris Tadic, formaţiune politică pro-europeană, şi astfel singura speranţă pentru o relaţie solidă a Serbiei cu UE. Premierul conservator naţionalist Voislav Kostunica şi-a dat demisia sâmbăta trecută. Coaliţia formată iniţial de Partidul Democrat şi partidul lui Kostunica, DSS, s-a destrămat tocmai din cauza dezacordului în abordarea aderării la UE.

Fără alternativă

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, susţine cursul politic al recent realesului preşedinte Tadic :

"Sper foarte mult să putem constata cu ocazia alegerilor parlamentare că majoritatea populaţiei sârbe sprijină, chiar şi în împrejurări atât de tensionate, calea ţării lor către Europa. Din punctul meu de vedere, nici nu există vreo alternativă perspectivei europene".

Şansa reală a căii europene

În orice caz, comunitatea internaţională este de acord că niciunul din partidele sârbe nu are voie să guverneze singur. De aceea, nu este deloc sigur, că orientarea politică pro-europeană se va putea impune. Dat fiind faptul că însuşi Boris Tadic respinge independenţa provonciei Kosovo, deşi aceasta a fost deja recunoscută de 16 din cele 27 de state europene. Doar cinci state se opun cu vehemenţă independenţei statului Kosovo.

UE închide ambii ochi

UE i-a prezentat Serbiei oferte generoase de cooperare şi este dispusă să semneze un tratat de stabilitate şi asociere în ciuda faptului că prezumptivul criminal de război, Mladic, se află încă în libertate. Cu toate acestea, Serbia a respins până acum toate propunerile de colaborare ale UE. Pe acest fundal, Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, se teme că :


"Această situaţie poate duce la noi tensiuni naţionaliste care pot cuprinde şi Kosovo, mai ales nordul statului, unde influenţa Serbiei este incontestabilă".

Sistarea stringentă a colonizării în Cisiordania

Alt subiect fierbinte pe agenda Miniştrilor europeni de Externe este starea de criză din Orientul Apropiat. Însărcinatul UE pentru politica externă, Javier Solana, a solicitat Israelului stoparea construirii de locuinţe în Cisiordania. Sistarea procesului de colonizare este o parte esenţială a aşa-numitului "roadmap", anume a planului internaţional de pace.

"Regretăm recenta reluare a procesului decolonizare", a declarat Javier Solana, adăugând că "indiferent ce s-a întâmplat în ultimele zile în regiune, nimic nu justifică periclitarea procesului de pace".