1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Separarea puterilor în stat este anulată în Polonia"

18 iulie 2017

DW a vorbit cu judecătorul polonez Waldemar Zurek, purtător de cuvânt al Consiliului Naţional al Magistraturii. În opinia lui, măsurile guvernului polonez vizând justiţia anulează separarea puterilor în stat.

https://p.dw.com/p/2gk0Y
Waldemar Zuzek, judecator
Waldemar Zuzek, judecatorImagine: Youtube/Fundacja Court Watch Polska

DW: Cum modifică noile reglementări ale guvernului Poloniei mersul justiţiei în această ţară?

Waldemar Żurek: Noile legi nu respectă prevederile constituţionale şi deschid drumul politizării justiţiei. Până acum, judecătorii propuşi de minstrul Justiţiei erau acceptaţi de organul de control, Consiliului Național al Magistraturii.

Care este rolul acestei instituţii în sistemul de justiţie polonez?

Să vegheze la independenţa justiţiei. Există multe cazuri în care Consiliul a făcut investigaţii. O instituţie a statului a exercitat presiuni asupra unor judecători, cărora le-a cerut informaţii despre o anumită sentinţă, lucru pe care nu avea voie să-l facă. Recent, Consiliul Naţional al Magistraturii a analizat declaraţiile defăimătoare ale unui parlamentar european aparţinând partidului PiS (Lege și Justiție), care l-a catalogat pe un judecător drept "idiot".

Este Consiliul Naţional al Magistraturii considerat apolitic?

Acest organism este compus din judecători şi politicieni. Judecătorii sunt aleşi de o comisie formată din judecători. Conform noilor reglementări, parlamentul urmează să aibă dreptul de a alege majoritatea membrilor. Or, acest lucru intră în contradicţie cu legea fundamentală. De asemenea, ministrul de Justiţie va avea posibilitatea de a întrerupe anticipat mandatul unui judecător, înainte ca acesta să expire. Constituţia prevede că acest mandat are o durată de patru ani. Separarea puterilor în stat este desfiinţată complet.

Printre noile legi promovate de conservatori se numără una care prevede schimbarea judecătorilor de la Curtea Supremă. Sunt de aşteptat decizii politice?

Această lege este dramatică. Şi în acest caz, mandatele tuturor judecătorilor urmează să se încheie în scurt timp. Dacă preşedintele promulgă cele două legi - cea privind Consiliul Naţional al Magistraturii, respectiv cea referitoare la Curtea Supremă -, începând din august, aceste două organisme nu vor mai fi independente. Ne aşteptăm să existe verificări de natură politică la care să fie supuşi judecătorii care urmează să-i înlocuiască, foarte curând, pe cei actuali. După decapitarea Curţii Constituţionale, petrecută anul trecut, nimeni nu se mai îndoieşte că judecătorii vor fi aleşi pe sprânceană, dintre cei care susţin doar o grupare politică.

În ce fel se răsfrâng reformele din justiţie asupra activităţii judecătoriilor din ţară?

Aceste reglementări noi conferă ministrului puterea de a scurta mandatele tuturor preşedinţilor de instanţe ordinare şi de a face noi numiri. Există un aspect bizar: un preşedinte de tribunal local poate fi, simultan, şi preşedinte ale unei instanţe superioare. Poate că ministrul se teme că nu va găsi suficienţi oameni dispuşi să colaboreze cu el, făcând loc acelora interesaţi de carieră.

Vorbiţi despre presiuni exercitate asupra judecătorilor. V-aţi confruntat şi dvs. cu aşa ceva?

Procuratura a început o investigaţie cu privire la siguranţa mea personală, cu toate că eu nu am cerut niciodată aşa ceva şi am cerut categoric să nu fie întreprinse astfel de măsuri. Ancheta inițiată conferă procurorilor, printre altele, dreptul de a verifica lista apelurilor mele telefonice. Am fost deja de două ori controlat. Am dorit să ştiu de ce s-a început această investigaţie în cazul meu şi am aflat că ea a fost demarată în urma unui articol de presă. Mai nou, procuratura a primit o scrisoare anonimă care mă acuză că sunt mai mult purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional al Magistraturii decât judecător. Cazul a fost trimis către procuratură cu menţiunea "urgent". Mi se pare că este vorba despre o şicană.

Nu reprezintă o problemă pentru dvs. faptul că vă implicaţi în politică din postura de judecător? În ce fel mai poate fi păstrată independenţa pe care trebuie s-o aveţi?

Am chemat compatrioţii la proteste împotriva reformelor din justiţie. Noi, judecătorii, nu avem voie să facem grevă, motiv pentru care am apelat la toţi oamenii de bună credinţă. Astfel de rugăminţi reprezintă singurul instrument pe care îl avem la dispoziţie pentru a ne manifesta nemulţumirea. Am jurat să respectăm legile, deci de ce am ezita acum să protestăm? Când cineva face un proiect de lege care contravine prevederilor constituţionale, trebuie să lansăm un semnal de alarmă, altfel societatea ne va trage la răspundere. Iar societatea nu este formată doar din alegătorii Partidului Lege şi Justiţie.

Autoare: Monika Sieradzka