1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Sentimentul discriminării şi politica de stat

În relaţiile sale cu partenerii occidentali, România a declarat periodic că se consideră discriminată.

default

Ultimul episod se referă la admiterea în Spaţiul Schengen, dar sentimentul politicienilor de la Bucureşti că sunt supuşi unor exigenţe exagerate datează din perioada admiterii în Consiliul Europei.

Sentimentul discriminării a dublat mereu declaraţiile oficialilor români însărcinaţi cu integrarea europeană. Miniştri, secretari de stat, ambasadori sau purtatori de cuvânt au acuzat frecvent „standardele duble" ale diferitelor instanţe vestice, fie că a fost vorba de Consiliul Europei, de NATO sau, în cele din urmă, de Uniunea Europeană.

Dar până la preşedintele Traian Băsescu, nimeni nu a trecut frontiera politico-lexicală dintre „standarde duble" şi „discriminare". De aceea, declaraţia preşedintelui este un moment semnificativ. Ea pare să dezvăluie într-o singură propoziţie („Nu vom accepta nici o discriminare!”) întreaga istorie intimă a relaţiilor cu lumea occidentală.

La începutul anilor ’90, România solicita să fie admisă în Consiliul Europei şi rata la fiecare etapă examenele de promovare. În ţară, oficialităţile sugerau însă invariabil că erau suspuse unor duble standarde şi că alte ţări, la fel de problematice, fuseseră deja admise. Drepturile omului ar fi fost peste tot încălcate, cenzura presei ar fi fost universală, abuzurile poliţiei inerente profesiei, proprietatea privată o realitate istorică şi, aşadar relativă şi, cu toate acestea, Consiliul Europei aduce recriminări numai României.

Nato Treffen der Außenminister in Tallinn Estland

Admiterea în NATO a cunoscut şi ea un moment problematic, în care oficialii militari argumentau că alte ţări ca Cehia sau Ungaria, mult mai puţin pregătite, au fost admise înaintea României. Defetiştii citau din teoria lui Samuel P. Huntington, complicând şi mai mult lucrurile.

Negocierile cu UE, întinse pe mulţi ani, au amplificat şi rafinat tipul acesta de discurs defetist. Corupţia ar exista peste tot, dar oficialii europeni o văd numai în România, toate popoarele ar avea procentul lor „natural” de infractori, dar Europa vede infractori numai de origine română. La nivel oficial, discursul s-a rafinat adoptând formulări aluziv diplomatice. Oficialii români, „avizaţi” au evocat caracterul „politic” al deciziilor europene, cu subânţelesul că ele conţin o doză însemnată de arbitrariu.

E neclar însă dacă toţi aceşti politicieni şi birocraţi au căutat doar să abată atenţia de la propria responsabilitate sau au fost de-a dreptul sinceri. Mai probabil este că au fost şi cinic-manipulatori şi sinceri în acelaşi timp.

Educaţi într-o societate marcată de grave complexe istorice, reprezentanţii oficiali ai României au purtat ei înşişi acest virus al delirului de persecuţie.

Instinctiv, aceştia ştiau că, invocând direct sau doar aluziv inegalitatea de tratament, apasă pe o coardă sensibilă. De fapt o vagă aluzie era întotdeauna de ajuns pentru a retrezi grave complexe istorice şi resentimente abia reţinute. Ca orice demagogi, populişti oficialii români care au condus atât de prost integrarea europeană au minţit mereu cu sinceritate.

Evident însă că tipul acesta de duplicitate nu ar fi cu adevărat posibil fără ca undeva în relaţia cu partenerii occidentali să se fi instalat o gravă neînţelegere. Pentru că, deşi nu au respectat criteriile enunţate, diferiţi responsabili politici au sperat în sinea lor că până la urmă, „ca între oameni”, lucrurile se vor aranja. Iar dacă lucrurile nu se aranjau, se simţeau „omeneşte” respinşi şi discriminaţi.

Declaraţia recentă a preşedintelui Traian Băsescu reprezintă însă un mare regres, deoarece după 1 ianuarie 2007, data admiterii oficiale în UE, se părea că România a scăpat de complexe. O anumită dezinvoltură, nu întotdeauna adevcată, dar psihologic vorbind benefică, a însoţit din acel moment relaţiile românilor, pe toate planurile, cu Vestul european. Enunţând discriminarea de la cea mai înaltă tribună politică, preşedintele a cufundat iarăşi spiritul public în psihologia obscură şi negativă a sentimentului de persecuţie.

Autor:Horaţiu Pepine

Redactor:Rodica Binder