Sensul istoriei de pe Bulevardul Lascăr Catargiu

Trecutul istoric a devenit un teren pe care se joacă o partidă cu mize cât se poate de actuale. Preşedintele, Traian Băsescu, pare să caute, insistent, o nouă formă de legitimate politică, exaltând spiritul popular, antielitar, care a mai fost instrumentat şi în primii ani de după 1990. Din istoria modernă, a concedat preşedintele Traian Băsescu, îi place doar Alexandru Ioan Cuza, dar şi acesta l-a dezamăgit din cauză că a abdicat în disputele cu “boierimea”.

Este o viziune de manual comunist. Doar în acele manuale şcolare, domnitorul Alexandu Ioan Cuza mai era prezentat ca un “protector al poporului” împotriva boierimii corupte şi xenofile. Dacă ne amintim că în limbajul judiciar al epocii exista şi un antonim cu semnificaţii teribile, “duşman al poporului”, atunci înţelegem mai bine forţa acelei perechi antitetice. Indiscutabil manualele acelea prelucrau un filon popular şi antimonarhic autentic, dar îl schematizau şi ideologizau.

Manualele de istorie din epoca regimului comunist nu mai spuneau, în schimb, că boierii (sau “boierimea” cum s-a exprimat Preşedintele), reprezentau chiar elita politică şi intelectuală a secolului al XIX-lea, generaţia de la 48, adică cele mai ilustre figuri din istoria modernă, care dau astăzi numele unor bulevarde şi pieţe din Capitală: Kogălniceanu, Rosseti, Golescu, Catargiu.

Cel puţin Golescu, Catargiu sau P.P. Carp erau cu adevărat “boierimea”, dar nu una anchilozată în iminei şi turbane, ci o aristocraţie occidentalizată care, cu ajutorul Regelui Carol I, a scos Ţările Române din înapoierea orientală şi turcizată în care se găseau. Faptul că numele acestor “boieri” au fost reţinute de conştiinţa publică şi introduse în nomenclatorul străzilor este cu siguranţă o victorie discretă şi durabilă împotriva comunismului care a făcut tot ce a putut ca să falsifice şi să reinventeze istoria. De pe bulevardul care se numeşte astăzi “Lascăr Catargiu” comunismul apare, implicit şi fără recurs, ca regim ilegitim şi criminal.

Dar miza preşedintelui nu are legătură cu trecutul. Preşedintele caută să obţină un nou sprijin popular în locul aceluia pe care l-a pierdut atunci când a propus reducerea pensiilor. El pare preocupat să lege noi legături empatice cu “poporul” tradiţional antimonarhic, să exalte spiritul anti-elitar, care ascunde mereu în străfundurile sale resentimentul. Cu alte cuvinte, preşedintele se desparte de “intelectuali” şi îşi consolidează profilul de neaoş demofil.

În 1996 când a pierdut alegerile, fostul preşedinte Ion Iliescu făcea un amplu turneu electoral prin satele ţării, avertizând literalmente că, odată cu CDR, se vor întoarce “moşierii”, care îi vor robi din nou pe ţărani. Era absurd, dar era în esenţă aceeaşi tentativă de a juca electoral straturi de sentimente şi percepţii istorice.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz