1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Sensul desemnării lui Teodor Meleşcanu

Desemnarea lui Teodor Meleşcanu ca director al SIE pare mai curând o clarificare finală a unor poziţii politice discrete şi conservate cu multă răbdare strategică.

default

Teodor Meleşcanu, desemnat nou director al SIE

Numirea lui Teodor Meleşcanu a provocat reacţiile cele mai contradictorii. Deputatul european Cristian Preda a susţinut că desemnarea lui Meleşcanu” vădeşte încă o dată faptul că Traian Basescu nu e un preşedinte partizan.”

Cu toate acestea, liderii USL s-au arătat neplăcut surprinşi şi au declarat că nu au fost niciodată consultaţi cu privire la aceeastă decizie. Mai mult decât atât, opoziţia a resimţit această desemnare ca pe un act ostil, iar acceptarea lui Meleşcanu ca pe o trădare. "Gestul unui asemenea om, a spus Crin Antonescu, fireşte că ne afectează şi ne compromite. Însă pentru sănătatea PNL este bine ca oamenii să iasă din acoperire”.

Victor Ponta a confirmat la rândul său absenţa oricăror consultări dintre Putere şi Opoziţie pe tema serviciilor de informaţii :”Nu a existat niciun fel de ofertă a lui Băsescu către USL de a nominaliza pe cineva la şefia SIE. Nu a existat nicio discuţie - nici cu Antonescu, nici cu mine”.

Aşadar, imaginea potrivit căreia Preşedintele ar evolua echilibrat între forţele politice este, ca de atâtea alte ori, înşelătoare. Interpretarea oferită de Cristian Preda este aproape candidă în zelul ei, căci niciodată serviciile secrete nu au fost oferite pe tavă opoziţiei. Actualul prim-ministru Răzvan Mihai Ungureanu se delimitase de partidul său cu limpezime (de aceea a şi fost demis) şi se înscria mai curând în curentul iniţiat de Valeriu Stoica, iar Teodor Meleşcanu nu a făcut probabil, la rândul său, decât să amâne ceva mai mult gestul clarificării.

De altfel, cariera politică a lui Teodor Meleşcanu a urmat un traseu care a traversat partidele şi preocupările lor specifice, urmând o ţintă proprie. În 1992, Teodor Meleşcanu, care avea deja o lungă carieră de diplomat în timpul regimului comunist, a fost numit ministru de externe în Guvernul Văcăroiu. În 21 septembrie 1993, la Bruxelles, în cursul întâlnirii cu secretarul general al NATO, Manfred Woerner, Teodor Meleşcanu afirma că România se pronunţă pentru integrarea în structurile euro-atlantice.

În cursul anului următor avea să contribuie la negocierea tratatului cu Ungaria, care a însemnat foarte mult pentru perspectiva integrării ulterioare a României în structurile occidentale. În fine, după înfrângerea lui Iliescu şi a PDSR în alegerile din 1996, Teodor Meleşcanu va iniţia în cadrul partidului o disidenţă, Alianţa pentru România, care afişa ca scop apariţia pe scenă politică românească a unei stângi ”reformiste” şi pro-occidentale, prin opoziţie cu partidul condus de Ion Iliescu, care în campania electorală din 1996 se întorsese într-o prea mare măsură la izolaţionismul naţionalist agresiv al anilor de început.

În practică însă, disidenţa condusă de Meleşcanu nu a avut niciun ecou. De la momentul apariţiei sale a mers din eşec în eşec, în ciuda unei susţineri mediatice cu totul excepţionale pe care i-o asigura primul post de televiziune cu capital occidental, Pro TV.

Revenirea PSD şi a lui Ion Iliescu în prim-plan a însemnat practic înfrângerea totală a Alianţei pentru România. În anul 2000, mica grupare desprinsă din PDSR nu a reuşit să treacă de pragul electoral, iar Teodor Meleşcanu, care a candidat la alegerile prezidenţiale, a obţinut abia 1,8% din voturi.

A fost de aceea cu totul surprinzătoare fuziunea ApR cu PNL în 2002, într-o perioadă în care PNL nu avea nimic de câştigat ca imagine publică. Valeriu Stoica preşedintele PNL din acea vreme a explicat fuziunea ca pe o etapă în procesul mai îndelungat şi mai perseverent de unificare a tuturor forţelor liberale, dincolo de vechiul clivaj dintre comunişti şi anticomunişti.

Într-adevăr, fuziunea PNL cu ApR era primul gest de renunţare la politica anticomunistă pe care o duseseră liberalii alături de ţărănişti după 1989. De aceea nu a încetat să provoace nedumeriri relansarea discursului anti-comunist tocmai din partea acelora (PDL) care îl abandonaseră în mod explicit şi programatic. Valeriu Stoica a fost primul membru marcant al opoziţiei anti-FSN, care a spus (dezamăgind pe mulţi militanţi radicali ai partidelor istorice) că anti-comunismul a devenit desuet.

Dar la fel de ciudată părea şi loialitatea lui Meleşcanu faţă de gruparea ”vechilor” liberali conduşi de Călin Popescu Tăriceranu şi apoi de Crin Antonescu, când aproape tot ce însemnase ApR plecase cu Valeriu Stoica în tabăra preşedintelui. De aceea desemnarea lui Teodor Meleşcanu pare mai curând o clarificare finală a unor poziţii politice discrete şi conservate cu multă răbdare strategică.

Parcursul politic al lui Teodor Meleşcanu nu face, alături de altele asemănătoare, decât să ilustreze paradoxurile aparente ale politicii post decembriste, care în ciuda unei retorici anticomuniste vehemente nu a reuşit să ducă pînă la capăt o ruptură netă de vechiul regim comunist preferând desprinderile ideologice progresive şi continuităţile de personal.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu