1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Semnificaţia comemorării a 60 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz

Catrinel Preda25 ianuarie 2005

A aminti, a avertiza, a insista asupra evenimentelor de atunci.

https://p.dw.com/p/B16O
Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru pace, în faţa Adunării Generale a ONU de la New York
Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru pace, în faţa Adunării Generale a ONU de la New YorkImagine: AP

Pentru ziarul LE MONDE din Paris comemorările de la New York reprezintă un moment important dat fiind că numărul martorilor direcţi scade pe zi ce trece. In cîteva ţări europene se observă o creştere a manifestărilor de antisemitism şi rasism şi de aceea acel trecutul trebuie să fie mereu prezent în memoria oamenilor.

După părerea cotidianului NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG această comemorare deschide Naţiunilor Unite o nouă perspectivă de combatere şi de evitare a altor crime . Acest lucru nu poate reuşi decît prin eforturi comune şi prin menţinerea trează a conştiinţei evenimentelor din trecut, cel mai mare duşman fiind uitarea şi indiferenţa.

Despre dezbaterea din Germania privind o eventuală interzicere a partidului de extremă dreapta NPD, cotidianul FRANKFURTER RUNDSCHAU scrie: în neputinţa de a interzice partidul de extremă drapta şi de a combate neonazismul se reflectă incapacitatea politicienilor,publiciştilor şi cetăţenilor de a discuta lucrurile deschis şi a le rezolva la timp. Dacă nu ne vom trezi urgent s-ar putea să ne coste scump, opinează comentatorul.

Relaţiile dintre Rusia şi Ucraina după confirmarea preşedintelui Victor Iuşcenko vor fi marcate şi pe viitor pe de o parte de eforturile de apropiere faţă de Europa şi pe de alta de cele de a nu supăra prea tare Kremlinul, scrie SALZBURGER NACHRICHTEN, care critică atitudinea preşedintelui Rusiei Vladimir Putin. Acesta vorbeşte în continuare în relaţiile cu Ucraina despre ”apărarea intereselor naţionale”. Va dura mult pînă cînd cele două ţări vor găsi drumul unui parteneriat pe picior de egalitate.

Sub titlul ”Dificilă extindere”,cotidianul austriac DIE PRESSE din Viena aminteşte de dificultăţile cu care se confruntă România şi Bulgaria pentru a face faţă cerinţelor Uniunii Europene de a fi apte de aderare. Pentru a deveni membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, România trebuie să cîştige bătălia contra corupţiei şi a criminalităţii economice. Se mai aminteşte şi faptul că la 16 ani de la cotitura din 1989 România şi Bulgaria se situează în privinţa produsului intern brut mult în urma mediei din Uniune Europeană, sărăcia fiind în ambele ţări încă o problemă foarte serioasă.