1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Semnele anului

In ultima zi a anului 2012, editorialiştii fac bilanţuri şi prognoze, dorindu-şi ca 2013 să fie, în pofida cifrei purtătoare de ghinion, totuşi un an cu noroc.

De circumstanţă sau nu, optimismul pe care-l emană ultima ediţie din acest an a cotidianului DIE WELT are, în mod indiscutabil, un efect reconfortant. Aflăm că, deşi criza euro nu este depăşită, există semne de relaxare, că germanii sunt mai puţin pesimişti, mai destinşi, această stare de spirit fiind cheia optimismului care iese la capăt şi fără iluzii.

Cît despre ziarişti, ei continuă să creadă, tot fără iluzii, în forţa cuvîntului scris, dar şi în cea a mesajului internautic. Iar în finalul articolului este enunţată şi formula jurnalismului de calitate: reflecţii înţelepte, divertisment inteligent.

Dovada o furnizează însuşi ziarul citat, care, sub forma unui colaj viu colorat, tot pe prima pagină, le promite cititorilor să afle din cuprins ce crede fostul preşedinte al Germaniei, Horst Köhler, despre viitorul Europei, de ce Angela Merkel va cîştiga şi alegerile din 2013, care vor fi marile dueluri în economie şi, nu în ultimă instanţă, cum arată lumea la cumpăna dintre ani.

Dăinuie, din păcate, pe lîngă tensiunile din Orientul Apropiat, războiul din Siria şi unele conflicte uitate, latente, pe care ziarul le enumeră: în Birmania, în Peru, în Sudan, în Congo, în Caucazul de Nord… Anul 2013 va fi cum nu se poate mai plin de suspans la bursă, iar mai multe vedete şi VIP-uri cred pur şi simplu că anul 2013 va fi norocos.

Ceva mai rezervat se exprimă FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG în articolul de fond intitulat „O urare de Revelion”.Starea de spirit a europenilor este departe de a fi euforică, în politica UE clivajul dintre politica europeană şi cetăţeni va creşte. In consecinţă, colindătorii le recomandă politicienilor să renunţe în discursurile lor la formulele bombastice, să treacă urgent de la vorbe la fapte, călăuziţi de realism. Si în 2013 vom plăti cu euro şi, probabil, încă mulţi ani de acum înainte. Răzbate aşadar, în formula finală, şi un sîmbure de optimism…

In paginile de foileton, acelaşi ziar pomeneşte că, la sfîrşit de an, ne amintim mai ales de cele bune. Dar unde rămîn cele rele? Din nefericire, tocmai la sfîrşit de an, două incidente atroce au dezvăluit abisurile morale în faţa cărora omenirea nu are voie să închidă ochii: masacrul comis la şcoala din Newtown şi violul în masă săvîrşit în India împotriva unei tinere studente decedată în urma martiriului la care a fost supusă, împreună cu logodnicul ei, un inginer IT, care însă a supravieţuit maltratărilor.

FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG publică, tot pe prima pagină, un articol amplu asupra acestei crime, condamnată de comunitatea internaţională. Intr-un mesaj de condoleanţe, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că violenţa împotriva femeilor nu are voie să fie îngăduită, iertată, tolerată.

SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, la rîndul său, se opreşte asupra semnificaţiei tragediei petrecută în India, care a şocat opinia publică mondială.

Acelaşi ziar aminteşte că bilanţul unui an reţine mai degrabă evenimentele şi nu ideile care au marcat trecerea celor 12 luni. Dar care ar fi ideile, stările de spirit ce ne vor însoţi şi în 2013? Mai în glumă, mai în serios, ziarul citează scepticismul programatic al partidului piraţilor, revoluţiile defensive din ţările afectate de criza euro, starea de transă şi epuizare indusă de permanentizarea crizei, stocarea pe vecie a datelor în spaţiul digital, acuzele şi dezminţirile vizînd ambiţiile hegemoniale ale Germaniei, etica pentru roboţii angrenaţi în război, ingineria genetică pentru toţi, salvarea prin haos…

Sau prin libertate, afirmă clar şi răspicat NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, recomandînd, din placida Elveţie, ţărilor europene, să-şi asume răspunderea pentru propriul lor destin, căci numai cine preia răspunderea faptelor sale şi a consecinţelor acestora este liber iar cine vrea să fie liber trebuie să fie dispus să-şi asume răspunderea. Perspectivele anului 2013 nu sunt mai rele decît în urmă cu un an. Există şansa ca puternica presiune a reformelor să aibă asupra bătrînului continent un efect revitalizant, vindecător. Dar, pentru ca aceasta să se întîmple, trebuie zădărnicită înainte de orice tentaţia unei debarasări, comode şi colective, de orice răspundere.