1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Semne bune, semne rele

Aplanarea conflictului israeliano-palestinian şi a divergenţelor transatlantice figurează azi printre temele stăruitor analizate şi comentate de editorialiştii occidentali.

Zâmbete, râsete, destindere în cursul vizitei europene a Condoleezzei Rice (aici cu Javier Solana şi Jean Asselborn din Luxemburg). Dar norii grei n-au dispărut cu totul de pe cerul transatlantic...

Zâmbete, râsete, destindere în cursul vizitei europene a Condoleezzei Rice (aici cu Javier Solana şi Jean Asselborn din Luxemburg). Dar norii grei n-au dispărut cu totul de pe cerul transatlantic...

Semne bune anul are. Despre ”şansa celor răbdători” pomeneşte Frankfurter Allgemeine Zeitung, reliefând că ”în conflictul israeliano-palestinian s-a produs efectiv o schimbare de proporţii”. Chiar dacă nu e încă un veritabil nou proces de pace, ”schimbarea poate fi chiar revoluţionară”, bunăoară dacă, aşa cum a promis noul lider palestinian, s-a terminat în fine cu cea de-a doua intifada. Departe de a fi fost o răscoală a maselor, această intifada ar fi constituit, potrivit comentatorului din Frankfurt, ”un război terorist declanşat de minorităţi şi tolerat de Yasser Arafat”.

Deocamdată, Israelul a respins negocierea contencioaselor politice de fond şi a acceptat doar abordarea chestiunilor de securitate, premierul Ariel Sharon ”concentrându-se exclusiv asupra obiectivului său de a se retrage din Gaza”. In replică la cererea primul ministru israelian ”de a combate activ structurile teroriste din teritoriile palestiniene Abbas i-a răspuns în ebraică: niţică răbdare, monşer”.

Şi totuşi, circumstanţele reuniunii la vârf de la Şarm el Şeic semnalizează clar marea schimbare: ”altfel decât la întrunirea din octombrie 2000, desfăşurată în acelaşi loc, acum drapelul naţional al Israelului a fluturat alături de cele ale statelor arabe”, relevă ziarul german. Şi spre deosebire de predecesorul său laburist Barak, ”Sharon e considerat de arabi unicul lider al statului evreu care poate aduce pacea”.

Cum se explică aşadar schimbarea? Citim în ziar: ”Ca şi în războiul de 6 zile, palestinienii au descoperit că au fost înfrânţi. Şi odată cu victoria militară, palestinienii şi-au pierdut şi căpetenia. Moartea lui Arafat, învins de Ariel Sharon e, pentru mai toţi în regiune, cauza primă a revoluţiei actuale. Iată şi motivul pentru care, de pildă, mai nou, preşedintele Egiptului, Mubarak, i-a întins premierului israelian covorul roşu la picioare. In plus, alegerile irakiene, procesul de normalizare din Afganistan, presiunile tot mai puternice exercitate asupra iranienilor au slăbit oştirea teroristă, deşi grupările islamiste, în frunte cu miliţia şiită Hizbolah, trimisă în luptă de Iran continuă să încerce să torpileze armistitiţiul din regiune prin cumpărarea de noi terorişti sinucigaşi. Unii vor reuşi poate să ajungă în Israel. Vor mai muri oameni. Dar Abbas poate miza pe o populaţie palestiniană sătulă de război, iar dacă va depune eforturi de 100/100 să combată terorismul, nu va avea motive să se teamă de represalii israeliene”.

In ce-l priveşte pe Ariel Sharon, deşi considerat de arabi "omul forte", "acasă premierul statului evreu e slab", opinează analistul german. Neue Zuercher Zeitung din Elveţia relevă la rândul său că "partidul guvernamental insistă tot mai mult asupra unui referendum" privind proiectatele retrageri israeliene din teritorii, iar executivul statului evreu ”s-ar putea destrăma din pricina refuzului unor deputaţi de a aproba bugetul”.

Acelaşi ziar semnalează că SUA şi-au activat diplomaţia în chestiunea nordcoreană, sperând în medierea Chinei comuniste şi temându-se că regimul (stalinist) de la Fenian a şi apucat să exporte materiale nucleare în străinătate.

In ce priveşte relaţiile transatlantice, vizita Condoleezzei Rice la Paris ar fi produs ”înseninarea lor şi uşurare pe ambele maluri ale Atlanticului”, deşi, potrivit ziarului din Zuerich, scepticismul europenilor se perpetuează. ”Discuţiile ei cu preşedintele Chirac au fost calificate la Elysee drept cordiale şi atente”. Rice a prezentat la Paris principiile ”diplomaţiei transformatoare”, pe care o propune noua şefă a departamentului de stat american, o diplomaţie menită să promoveze libertatea şi democraţia inclusiv în lumea arabă şi islamică. Chirac însă ”nu s-a dezis de obişnuita sa insistenţă asupra creării unei lumi multipolare, care are darul de a enerva la culme Washingtonul”. Rice a stăruit la rândul ei asupra ”valorilor comune”, dar francezii şi-au reiterat diplomatic vechile critici, susţinând bunăoară că ”alianţa nordatlantică nu e chemată să joace rolul jandarmului mondial”, rol ce-ar reveni doar Consiliului de Securitate şi Adunării Generale ONU. In schimb Rice a atras atenţia că europenii nu trebuie cu nici un preţ ”să lase regimul de la Teheran să dicteze condiţiile unei soluţionări a conflictului iscat de ambiţiile nulceare iraniene”. Deşi nu poate fi impusă cu forţa şi din exterior, ”libertatea, în speţă extinderea ei în lumea arabă şi musulmană e o misiune globală de-o stringenţă ce nu suportă amânare”, a reliefat ea, evocând idealurile iluministe ale revoluţiilor franceză şi americană. Deşi s-a apreciat la Paris că americanca n-a recurs, ca Bush, la citate biblice, reacţiile franceze la discursul ei au rămas marcate de rezerve. Rice ”a recoltat zâmbete suficiente” cînd a amintit de ”eliberarea Europei centrale şi răsăritene” încercând totodată ”să combată sentimentul de superioritate civilizatorie” manifestat de acei europeni, care se îndoiesc că ”societăţile ce-ar urma să fie fericite cu darul libertăţii şi democraţiei sunt şi capabile ori doritoare să primească acest cadou”.

In răstimp ”armata şi poliţia irakiană au urgentă nevoie de ajutorul NATO”, iar refuzul unor state membre precum Franţa ori Germania de a participa la orice misiune în Irak precum şi ”retragerea trupelor spaniole constituie o trădare a valorilor comune”, reliefează conservatorul ziar britanic Times.

Că, din păcate, anul n-are numai semne bune reiese şi din paginile cotidianului belgian De Morgen, care afirmă că Europa ar trebui ”să revendice din partea SUA mai mult decât zâmbetele Condoleezzei Rice”. Spus altfel, din unghiul ziarului Frankfurter Allkgemeine Zeitung ” noul capitol al raporturilor transatlantice e nu doar mai subţire decât cel vechi”, dar din cuprinsul său s-ar desprinde în continuare conflictele trecutului, ”parţial muşamalizate sau evitate şi doar în parte deschis abordate în cursul primei vizite europene a Condoleezzei Rice”. Divergenţele persisită în privinţa ”protocolului de la Kyoto (şi ecologiei globale), a Curţii Penale Internaţionale, a embargoulului militar impus Chinei comuniste. Şi e vorba în plus de Iran precum şi – în continuare - de Irak”. In ciuda zâmbetelor reciproce şi a încercărilor franceze ori germane de a interpreta călătoria ei drept semnul unei reorientări la Washington – nu s-a schimbat aşadar nimic esenţial între americani şi vesteuropeni ”în afară poate de apariţia convingerii că ambele părţi ale Atlanticului au undeva cândva nevoie una de alta".

  • Data 10.02.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B16D
  • Data 10.02.2005
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B16D