1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Semnalmentele imigranţilor

Sugerând că poliţia franceză operează după prejudecăţi sumare arestând oameni cumsecade, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, taie punţile dialogului.

E cu totul deconcertantă strategia de apărare a oficialilor români faţă de ofensiva anti-romi a politicii franceze. Iată ce spune preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea în ajunul vizitei sale la Paris: ”Mă întrebam dacă nu cumva domnul ministru Valls, dacă-l vedea pe Brâncuşi, acum 100 de ani, cu barba lui, într-o piaţă să cumpere cele bune, nu-l dădea afară din Franţa. Poate era mai bine pentru noi, că aveam toate sculpturile în România.”

Dacă va spune aceste lucruri şi la Paris atunci putem fi siguri ca vizita sa va fi nu doar un eşec stingheritor, dar va agrava situaţia, căci va da de înţeles că politicienii de la Bucureşti nu pricep bine natura situaţiei.

Declaraţiile lui Valeriu Zgonea exprimă o tentativă stângace de a părea open minded, eliberat de prejudecăţi şi deschis către toate orizonturile. După ce a pozat alături de Roger Waters încercând să sugereze că în inima lui a rămas un anarhist cool, gata să rupă zăgazurile, Valeriu Zgonea declară acum, că nu e deranjat de barba lui Brâncuşi pe care o tolerează în numele geniului.

Un lucru e clar: înfăţişarea lui Brâncuşi îi apare boemă şi, prin contaminare, bohemiană, aşadar gitană şi în cele din urmă romă. De aici rezultă că trăsătura cea mai caracteristică pentru romii incriminaţi la Paris ar fi, după părerea lui Valeriu Zgonea, o barbă bogată şi albă. Dar este evident că Zgonea nu ştie ce spune. În arhiva vizuală românească, barba lui Brâncuşi aduce, ca tipar, mai mult cu barba unui preot, a unui călugăr ortodox sau pescar lipovean şi prea puţin cu bărbile bohemienilor aşa cum ar putea fi uneori găsiţi în reprezentările secolelor trecute, pentru că astăzi bărbile romilor sunt o pură invenţie. Valeriu Zgonea invocă un tipar vizual care ar sta la originea discriminărilor, dar el pare să fi devenit el însuşi victima unor prejudecăţi şi a inculturii sale vizuale.

Dar Zgonea ignoră ceva mult mai important. În epoca în care Brâncuşi sosea la Paris, barba se bucura de marele prestigiu al artei. Dacă ar fi fost puţin iniţiat, ar fi ştiut ce barbă bogată şi boemă purtase Pissarro, ce bărbi ample arborau Monet sau chiar mai burghezul Manet. Dar bărbi purtaseră şi Renoir, Seurat, Van Gogh şi odrasele aristocrate sau burgheze ca Toulouse-Lautrec şi Paul Cezanne. Ba am putea spune că, dacă semăna cineva cu un tânăr bohemian, atunci era cu siguranţă Cezanne cu barba lui neagră şi ochii întunecaţi. Barba devenise o marcă a impresioniştilor care precedeaseră generaţia cubiştilor şi artei abstacte. Dar, mai înainte de toate, barbă purtase Rodin, nimeni altul decât maestrul lui Constantin Brâncuşi. Şi ce barba avea Rodin! Nu îl întrecea nici Tolstoi.

Preşedintele Camerei Deputaţilor ignoră iarăşi că Emanuel Valls este, prin influenţa greu de evitat a unui mediu saturat de cultură, familiarizat cu portretele acestea care fac parte din panteonul artei moderne franceze şi că bărbile largi sunt departe de a-i sugera ceva suspect. O asemenea barbă este astăzi stridentă şi vetustă, dar cu siguranţă că nu intră în registrul delincvenţei şi nu este un semn distinctiv al imigranţilor ilegali. Cu totul altele sunt steoreotipurile cu care lucrează poliţiştii.

Dar gluma lui Zgonea pare să spună şi faptul că la Bucureşti se ignoră gravitatea situaţiei. Sugerând că poliţia franceză operează după prejudecăţi sumare arestând oameni cumsecade, dacă nu chiar artişti în devenire, el taie punţile dialogului. Şi îşi face un imens deserviciu, căci, dacă i-ar răspunde cu aceeaşi monedă, francezii ar putea să-l invite să-şi repatrieze urgent şi pe cheltuiala sa geniile potenţiale