1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Secvenţa unei „detronări”

Guvernul sau preşedinţia nu au publicat niciodată înregistrări ale dezbaterilor importante. Asupra acestora planează un secret stupid, ca şi cum naţiunea ar fi compusă din fiinţe imature şi acerebrate.

Victor Ponta și Traian Băsescu

Victor Ponta și Traian Băsescu

Discuţia dintre preşedinte şi reprezentanţii guvernului pe tema CAS exprimă în primul rând o rivalitate de roluri. Premierul Victor Ponta a refuzat, explicit, preşedintelui ambiţia sa de a fi şeful unic al puterii executive. Ca urmare, el a evitat o discuţie reală şi a limitat dezbaterea la forma ei pur constituţională.

Ministrul de finanţe, Ioana Petrescu, s-a încadrat la rândul ei cu stricteţe la rolul prescris de şeful guvernului. Camera a surprins două-trei momente în care premierul îi face semn să-şi limiteze depoziţia la planul cel mai general cu putinţă şi să nu intre în detaliile tehnice. Ioana Petrescu, predispusă la explicaţii largi, a făcut vizibile eforturi să nu spună nimic.

De fapt nu am aflat decât ceea ce ştiam şi anume că textul Constituţiei româneşti încurcă lucrurile. Câtă vreme în fruntea statului se află un preşedinte care are ambiţia evidentă de a fi recunoscut ca şef unic al Executivului şi în fruntea guvernului se găseşte un premier sigur pe sine, care nu este dispus să accepte o poziţie subalternă, vom asista mereu la această rivalitate de roluri.

Aşadar publicul larg a ratat o ”şedinţă de guvern” pe o temă foarte importantă. Discuţia ar fi putut decurge şi altfel, dacă între actorii politici implicaţi ar fi existat încredere. Preşedintele a cerut lămuriri în numele rolului său constituţional şi al patriotismului, dar dacă patriotismul era un argument valabil – deşi nu suficient – tocmai rolul constituţional i-ar fi interzis să ceară socoteală de pe o poziţie de autoritate.

S-a spus de o mie de ori că Guvernul nu poate fi demis decât de Parlament şi cu toate acestea preşedintele adoptă dezinvolt şi autoritar postura celui care mâine ar putea emite decretul de demitere. Traian Băsescu s-a purtat ca şi cum ar fi preşedintele Franţei, care poate oricând să-l schimbe pe primul-ministru.

Discuţia ar fi putut decurge şi altfel, dar există o extrem de mare probabilitate ca, tocmai în această situaţie, dialogul să nu fi fost dezvăluit. Preşedintele a publicat scurta înregistrare (<30 min) tocmai pentru că a conţinut o discuţie ratată. Publicului i s-a oferit un exemplu de non-discuţie, când el este avid să asiste la o conversaţie vie, aşa cum se desfăşoară ea de obicei în forurile cele mai restrânse de decizie politică. Nu de rateuri demonstrative are nevoie democraţia, ci de o expunere a nucleului real al deciziei politice. Idealul democraţiei este o vivisecţie a executivului la etajele sale superioare.

Dar, aşa cum ştim, niciodată guvernul sau preşedinţia nu au publicat înregistrări video sau măcar transcrieri ale unor dezbateri importante. Asupra acestor fapte planează încă un secret stupid, ca şi cum naţiunea ar fi compusă din fiinţe imature şi acerebrate. Aproape că am bănui că actorii politici de prim rang nu fac altceva decât să se protejeze pe sine, camuflându-şi incompetenţa, ignoranţa sau incapacitatea de a lua decizii. Publicul larg nu află niciodată decât ceea ce potentaţii zilei doresc ca el să afle.

De data aceasta, preşedintele a riscat totuşi destul de mult, pentru că, în ciuda aşteptărilor sale, micul dialog nu îi este favorabil. El speră poate ca oamenii să reţină postura sa de autoritate, dar s-ar putea să se vadă, mai clar, tocmai lipsa sa de autoritate. Tinerii membrii ai Guvernului nu răspund întrebărilor sale, nu pentru că nu ştiu să răspundă, ci, în mod vădit, pentru că nu vor să răspundă, pentru că îi neagă făţiş puterea şi îndrituirea de a pune întrebări. Am asistat nu doar la o şedinţă de guvern ratată, dar şi la secvenţa unei ”detronări”.