1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Securitatea "Stasi" şi lustraţia în Germania

După ample proteste ale victimelor securităţii comuniste estgermane, „Stasi”, partenerii marii coaliţii guvernamentale s-au înţeles asupra prelungirii pe alţi 5 ani a legii privind verificarea apartenenţei la poliţia politică a înalţilor funcţionari.

Îndosarierea arhivelor STASI

Îndosarierea arhivelor STASI

Chiar dacă s-a şters un pasaj ce făcea necesară existenţa unei bănuieli pentru a se putea verifica trecutul celor controlaţi, legea a fost totuşi modificată şi edulcorată.

Zilele trecute a fost înmormîntat cu multă pompă fostul spion-şef al Germaniei comuniste, Markus Wolf. La funeraliile „eroului” comunist al războiului rece s-au adunat nu mai puţin de 1.500 de oameni. Intre ei şi ambasadorul Rusiei în germania, ofiţeri, kaghebişti, dintre cei care, altfel de cît Alexander Litvinenko au rămas în viaţă, şi o duc bine mersi. La ceremonie au participat şi ultimii lideri ai statului şi partidului postcomunist german, Hans Modrow şi Lothar Bisky. Tovarăşii au motive să se bucure.

Pe viitor, nu se va mai verifica automat trecutul oricărui nou angajat în serviciul public german. Numeroşi dascăli şi poliţişti vor scăpa de controale. Cine ştie cîţi îi vor discpiplina, ca profesori pe copiii celor reprimaţi, sau îşi vor aresta fostele victime. Doar biografia demnitarilor politici, deputaţilor şi înalţilor funcţionari va fi mai fi întrucîtva, puricată, spre a se da eventual de urma aparatnenţei lor la poliţia politică a regimului comunist. Intrucît însă parlamentarii, judecătorii , ba chiar şi activiştii şi liderii cluburilor sportive vor continua să fie în atenţia oficiaului Birthler, cum se numeşte CNSAS-UL din Germania, primul şef al acestei instituţii, pastorul Josef Gauck, care a condus-o la începutul anilor 90 a salutat noua reglementare.

Iniţiatorul mulţumit de varianta de compromis

„Legea”, a spus el, „e suficientă aşa cum e”, întrucît, potrivit lui Gauck, „în cei 15 ani care s-au scurs de la debutul operaţiunii, grosul celor care au colaborat cu securitatea a fost identificat” şi necesitatea unor controale acribice ar fi dispărut. De altfel, a mai opinat el, „protestele” (celor care într-o primă fază au contestat legea modificată astfel încît să oprească în mare măsură lustraţia), „s-au concentrat asupra unei formulări. E vorba de pasajul revendicînd, ca după un deceniu şi jumătate, să nu li se mai poată reproşa foştilor securişti activitatea lor de poliţie politică. Toate acestea”, a reliefat Gauck, „au iscat o îngrijorare... de înţeles că se încearcă să se pună capăt asumării trecutului”.

In context el a admis caracterul salutar al eliminării prescrierii faptelor legate de activitatea de poliţie politică şi de complicitate cu ea. Totuşi, pastorul protestant a arătat uimitor de multă înţelegere pentru opinia contrară, care scoate în evidenţă „limitarea drepturilor persoanei în contextul acestor verificări”. Gauck a ţinut să sublinieze că „această îngrădire trebuie să fie proporţională”. In fond, a reliefat el, „legislatorul a formulat legea veche în interesul creării, în răsăritul ex-comunist al Germaniei, a unui serviciu public demn de încredere.

In acest scop verificările trecutului celor admişi să lucreze ca funcţionari era cu atît mai legitimă, cu cît în fosta RDG funcţionarii publici au servit, din 1933 încoace doar unor puteri de stat dictatoriale, (nazistă şi apoi comunistă), ambele antiumane”. Dar s-a întrebat el, oare cît timp e nevoie de aceste controale? Şi cît de proporţionale sunt ele?

Suspiciunile persistă

Una din problemele cheie rămîne influenţa considerabilă a celor doresc să se închidă definitiv acest capitol, influenţă exercitată în formularea, acum eliminată, a legii remaniate, potrivit căreia verificarea trecutului unor salariaţi ai serviciului public ar fi trebuit justificată de existenţa unei suspiciuni. Gauck a admis că mafia securisto-comunistă continuă să existe şi să se bucure de influenţa respectivă, afirmînd însă că statul a demonstrat că nu e de acord să accepte reconsiderarea radicală a vechilor norme, pe care o revendicase această mafie.

Dar cum a reacţionat societatea civilă? Se manifestă oare, în societatea germană, o sensibilitate adecvată faţă de acest subiect? Defel, a spus Gauck, devreme ce doar o jumătate a populaţiei se arată realmente deschisă, ceilalţi preferînd să se lege la ochi, să continue să refuze să ştie ce-a fost şi să refuleze în special capitolele întunecate ale istoriei. „Aceasta e şi sursa nostalgiei”, a afirmat Gauck, nostalgia nefiind decît un soi de „memorie din care s-a evacuat durerea”, ce reţine doar părţile frumoase, plăcute, şi dulci ale trecutului.

Din nefericire, mass media favorizează astfel de tendinţe, întrucît nu insistă să-i promoveze pe cei ce-au avut de suferit din partea represivului regim totalitar, sucombînd în schimb cu regularitate atracţiei perverse exercitate de foşti securişti. Nu puţini dintre ei se lăfăie pe micile ecrane, precum de pildă fostul spion şef redegist, recent răposatul Markus Wolf.

Lustraţia continuă totuşi

Gauck a deplîns în context alianţa dintre indiferenţa, nonşalanţa şi răceala manifestată de occidentali faţă de crimele comuniste şi repulsia multor estgermani faţă de elucidarea propriei lor istorii totalitare. Dar pastorul a reliefat că există şi tendinţa contrară, documentată între altele în filme de succes despre Stasi.

Pe scurt, în Germania, noua reglementare nu va pune capăt procesului asumării trecutului, chiar dacă îndulceşte parţial lustraţia la nivelul inferior al aparatului de stat.

  • Data 27.11.2006
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Hs
  • Data 27.11.2006
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Hs