Securitatea şi spionajul SUA

Pe două pagini de ziar se întinde, în ediţia de weekend a Süddeutsche Zeitung, grafica prin care jurnaliştii bavarezi au încercat să explice externalizarea serviciilor speciale americane către diverse firme private. Iar aceşti antreprenori civili analizează date, spionează, răpesc şi torturează - în numele Statelor Unite. Dar nu doar. O bună parte dintre contractorii privaţi care operează în Germania fac servicii şi Guvernului de la Berlin.

Spionul care mi-a instalat internetul

Computer Science Corporation este firma de care au încercat jurnaliştii germani să se apropie. Ştiau că a fost implicată în răpirea unor presupuşi terorişti, misiune comandată de serviciile secrete americane. Şi au observat că cele 11 filiale germane ale CSC au primit contracte (de soluţii de afaceri IT şi servicii) din partea unor ministere federale - chiar şi după ce afacerile nu tocmai curate au devenit publice. Din 1990 până în prezent, CSC a lucrat pentru statul german în valoare de circa 300 de milioane de euro; în ultimii cinci ani, de când se ştie sigur şi aproape oficial că a operat servicii "murdare" pentru agenţiile de spionaj ale Statelor Unite, ministere germane au mai colaborat cu CSC de circa 25 de milioane de euro. În ce constau aceste servicii? Un exemplu ar fi testarea unor troieni folosiţi de Serviciul federal de combatere a criminalităţii (BKA) pentru a pătrunde în calculatoarele persoanelor suspecte. Dar CSC a fost implicat şi în codarea sistemelor guvernamentale de comunicaţii sau în programul De-Mail (de securizare a corespondenţei electronice în interiorul Germaniei). Întâmplător sau nu, dezvăluirile lansate de Ed Snowden au demonstrat cât de vulnerabile sunt reţelele de comunicare pe care principalii clienţi ai unor firme cum este CSC - autorităţile americane - doresc să le aibă tot timpul sub control.

Piaţa contractelor oferite de agenţiile secrete de dincolo de Ocean este de ordinul miliardelor. Fiecare al cincelea om de pe lista de plată a serviciilor de informaţii este angajatul unei firme particulare. Un hacker "închiriat" de Guvernul SUA costă până la 190 de dolari ora (preţ redus, special pentru autorităţi). Marile firme care beneficiază de ofertele guvernamentale (CSC, SAIC, Booz Allen Hamilton sau L-3 Communications) au - pentru a face faţă volumului de muncă - zeci de mii de angajaţi. Întreţin computerele armatei, sortează informaţiile crude culese de spionii oficiali, curăţă bazele de date supraîncărcate cu informaţii inutile. Trei miliarde de doloari s-au dus, în anul fiscal 2012, dinspre Guvernul SUA către firme germane sau filialele din Germania ale contractorilor privaţi americani. Firma SOS International, care a început ca un simplu birou de traduceri, a primit, în intervalul de timp amintit, 61 de miliarde de dolari pentru a analiza geo-date de pe urma cărora să ofere răspunsuri la întrebări de genul "cine unde sa află şi când?". Analiştii datelor culese prin tehnologii geospaţiale pot spune precis traseul pe care un anume somalez îl parcurge seara către casă. Dar nu puţine firme private au, prin colaborarea cu agenţiile secrete, acces la cele mai sensibile informaţii culese de spionii Statelor Unite. Şi orice antreprenor privat ştie că informaţia înseamnă putere. În cazul dat, multă putere.

Oamenii în negru de la poarta de îmbarcare

În vremea asta, agenţii secreţi îşi văd pe mai departe de cules date şi contracarat situaţii pe care - pe bună dreptate sau nu - le consideră a fi periculoase pentru Statele Unite. Apar pe nepusă masă la porţile de îmbarcare şi "dau sfaturi". Cutare pasager nu ar trebui să urce la bord. În realitate, nu este un sfat ci un ordin, scrie ziarul bavarez în ediţia sa de luni: oficialii americani, angajaţi ai diverselor servicii secrete decid cine are voie sau nu să călătorească în Statele Unite. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca persoane nevinovate să se trezească întoarse de la scara avionului şi să-şi rateze călătoria, fără explicaţii. Alţii trec de acest prim filtru dar ajung în Statele Unite să fie suiţi înapoi în avion pentru că, în corespondenţa purtată într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat, au discutat despre o posibilă colaborare cu un angajator american - deşi ei călătoresc doar cu viză turistică. Se întâmplă, însă, ca agenţii secreţi americani să intervină şi la zboruri care nu au ca destinaţie Statele Unite; un hacker estonian, aflat în tranzit spre Bali, a fost imobilizat în timpul formalităţilor de check-in de către doi americani în costum negru şi cu legitimaţii Secret Service (trupele de protecţie a preşedintelui SUA) şi predat poliţiei germane deşi pe numele lui nu exista nici un mandat de reţinere. Între timp, americanii au făcut rost şi de un mandat internaţional prin care l-au transferat în Ohio, unde stă închis în baza unei condamnări pentru fraude online (furt şi înşelăciune cu cărţi de credit). În zona cenuşie a legislaţiei referitoare la combaterea terorismului, agenţii secreţi americani pot opera în voie în interiorul Germaniei, explică avocaţii contactaţi de Süddeutsche Zeitung, completând: "ce fac efectiv aceşti agenţi e practic o necunoscută inclusiv pentru guvernul de la Berlin".

Ştie, în schimb, echipa de jurnalişti care a investigat, în ultimul an, prezenţa spionajului american în Germania. Ştie, de pildă, că Ministerul american al Securităţii Naţionale are acces la toate informaţiile pasagerilor companiilor aeriene: adresă fizică şi de e-mail, numere de telefon, detalii bancare, destinaţii - toate datele fără de care nu se poate cumpăra un bilet de zbor. Pachetul este stocat vreme de 15 ani - şi oferit cu generozitate agenţilor NSA - şi, implicit, firmelor cu care aceştia îşi prelucrează întregul bagaj de informaţii.

James R. Clapper, actualul director al National Intelligence, coordonatorul securităţii naţionale a Statelor Unite şi principal consilier al preşedintelui SUA, a fost într-o primă fază directorul contraspionajului militar (DIA) înainte de a trece o vreme în mediul privat, la Booz Allen Hamilton, unul dintre contractorii favoriţi ai agenţiilor speciale americane. Securitatea Statelor Unite şi spionajul de jur împrejurul lumii pare, din această perspectivă, o mică afacere de familie.