1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Secretarul general al ONU, Ban Ki Moon se află în Germania pentru o vizită de două zile

După primirea oficială în faţa Cancelariei Federale din Berlin, Ban a discutat cu gazda sa, Angela Merkel, despre situaţia politică internaţională, despre reforma ONU, mediu, scumpirea alimentelor şi a energiei

default

Angela Merkel şi Ban Ki Moon ar fi putut călători şi împreună spre Germania, fiindcă s-au întâlnit pe 14 iulie la Paris cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei. La fel de importantă ca şi întâlnirea cu Merkel a fost, probabil, pentru secretarul general ONU şi simpozionul de aseară al Fundaţiei Bertelsmann, în care, cu uşile închise, s-a discutat despre temele arzătoare ale politicii internaţionale.

În opinia politologilor germani, chiar dacă Ban a călătorit mult de la preluarea mandatului de secretar general al Naţiunilor Unite, în urmă cu un an şi jumătate, bilanţul mandatului său este mai degrabă modest. Unul dintre ei, Helmut Volger, a explicat: “Ban Ki Moon nu depune eforturi suficiente pentru afirmarea importanţei ONU în lume. Este dealtfel şi dificil fiindcă, la fel ca şi bursele, organizaţia depinde de importanţa pe care i-o acordă opinia publică. La urma-urmei, ONU nu este altceva decât un club al guvernelor unor state independente, care pot folosi acest instrument pentru a face politică multilaterală.”

De ce nu opune Ban o mai mare rezistenţă faţă de SUA? De ce nu coordonează mai bine interesele ţărilor, mai ales ale celor 15 membre ale Consiliului de Securitate? De ce nu accelerează el reforma Organizaţiei, promisă deja în 2005? Toate acestea sunt întrebări pe care nu numai adversarii lui Ban şi le pun. În context, purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Externe, Jens Ploetner a precizat: “Germania este pregătită să preia mai multe responsabilităţi în cadrul reformei ONU, dar suntem conştienţi că este nevoie la New York de negocieri prelungite. Vom merge la aceste tratative cu mari aşteptări dar şi cu mult echilibru, ştiind că nimic nu se poate realiza peste noapte.”

Probabil că în cadrul întâlniri dintre Merkel şi Ban s-a discutat şi despre eşecul ONU în Sudan şi, mai recent, în Zimbabwe, apreciază Guenther Pleuger, fostul ambasador german la ONU. Dat fiind că Germania este al treilea contributor ca mărime la bugetul organizaţiei, ţara se comportă deja ca “un membru neoficial al Consiliului de Securitate” apreciază el. “Germania este prezentă în majoritatea regiunilor de criză, atât militar cât şi sub forma asistenţei pentru dezvoltare. Germania joacă un rol central la New York, în privinţa formulării poziţiei comune europene, având influenţă considerabilă asupra celorlalte state ale UE”, a mai declarat Pleuger.