1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Sean Connery a împlinit 85 de ani

”Cel mai sexy bărbat în viață” a fost primul James Bond și unul dintre puţinii actori răsplătiți de regină cu titlul de Cavaler. Pe 25 august a împlinit 85 de ani. La mulți ani, Sir Sean Connery!

E mare lucru să fii numit cel mai sexy bărbat în viață la vârsta de 59 de ani. Când "People Magazine" l-a desemnat pe Sean Connery un sex simbol în 1989, cariera sa era deja la apogeu. Scoțianul a devenit o legendă prin ”James Bond”, dar și-a câștigat respectul în fața multor critici de film, fiind și laureat al Oscar-ului.

Un gentleman (uneori nud) perfect

Puțini actori bărbați își păstrează imaginea de cuceritor la 60 de ani, dar Sean Connery a arătat întotdeauna bine pentru vârsta lui, iar pentru asta merită respect. Cu cât trece timpul, cu atât devine mai carismatic: cu păr cărunt, ten sănătos și un trup atletic, are tot ce îi trebuie pentru a impresiona femeile.

Dar celebritatea nu i-a căzut din cer. Născut pe 25 august 1930 într-o familie săracă, se descurca de pe o zi pe alta cu tot felul de joburi. A abandonat școala devreme. Atletic fiind, a început să facă body building. Connery a ajuns chiar să câștige un concurs în domeniu, care i-a adus un job ca model nud la o academie de artă.

Debutul cu „James Bond”

Sean Connery și Ursula Andress în ”Dr. No”

Sean Connery și Ursula Andress în ”Dr. No.”

Frumusețea lui Connery nu a trecut nevăzută în lumea teatrului și a filmului. La mijlocul anilor 1950, începuse să primească roluri secundare, dar fără prea mult succes. Abia când doi producători de la Hollywood căutau un actor pentru un nou film de spionaj, având în vedere că alții refuzaseră oferta, lui Connery i s-a ivit o șansă. A candidat la acel casting, care i-a adus rolul vieții lui.

Primul ”James Bond„, ”Dr. No”, a devenit un hit în box office în 1962. Iar Connery s-a dovedit a fi alegerea ideală pentru rolul de agent secret britanic. Au urmat mai multe filme ”James Bond”, care l-au transformat într-un star internațional. Dar pentru el nu a fost de ajuns. Se plângea că nu câștigă destul.

După cel de-al cincilea ”Bond”, s-a făcut o pauză. Actorul începuse să caute și să găsească roluri mai provocatoare. Prima revenire (și mai bine plătită) ca ”James Bond” a avut loc în 1971 cu ”Diamonds Are Forever”. A donat însă banii câștigați, peste 1 milion de dolari americani, unui centru caritabil educațional scoțian, la care era co-fondator. 12 ani mai târziu, s-a lăsat convins să joace într-un nou ”Bond”, în același timp și ultimul, "Never Say Never Again," care a avut un succes uriaș. Până în ziua de astăzi, lumea îl vede pe Connery ca pe cel mai bun James Bond din toate timpurile.

Oscar pentru 'The Untouchables'

Între timp, Connery și-a câștigat renumele de mare actor, în roluri mai mult sau mai puțin comerciale. A jucat exemplar în "The Man Who Would Be King" (1975), "The Name of the Rose" (1986) și "The Untouchables" (1987), pentru care a câștigat Oscarul. Și ca rol secundar a jucat în mari producții la Hollywood. Șarmul său a fost de neînlocuit în filme ca "Highlander" (1985), "Indiana Jones" (1989) sau "Robin Hood" (1991).

Sean Connery în ”Indiana Jones”

Sean Connery în ”Indiana Jones”

În anii 1990, Sean Connery a jucat în filme mai puțin notabile, dar atunci avea deja și alte activități. S-a îmbrăcat în costum național scoțian când regina Elizabeta i-a conferit titlul de Cavaler. Iar orașul său natal l-a premiat cu distincția ”Freedom of City” în urmă cu 10 ani, care pentru el a fost chiar mai importantă decât titlul de Sir. Actorul a fost dintotdeauna un militant pentru independența Scoției, punând și bazele unei fundații care finanțează tinerii talentați din țară.

Plăcerea de a fi la pensie

Sean Connery este căsătorit de 40 de ani cu artista franceză de origine marocană, Micheline Roquebrune și are un fiu din prima căsnicie. Cuplul deține mai multe proprietăți imobiliare în Scoția, Spania și în Bahamas. Deocamdată Connery nu mai apare în public. Se pare că-și petrece cea mai mare parte din timp în Bahamas, cu hobby-ul său, golful.

S-a retras de mult din show business. Cu toate că s-a zvonit că va juca într-un nou ”Indiana Jones”, s-ar putea totuși ca "The League of Extraordinary Gentlemen" (2003) să rămână ultimul lui film.

N-ar fi nici rău să-și încheie cariera cu acest titlu, pentru că Sean Connery a dovedit decenii întregi că știe să fie un gentleman, atât pe ecrane, cât și în viața reală.