Se scumpesc bananele
24 noiembrie 2004Publicitate
Preşedintele Hondurasului, Ricardo Maduro, contestă anunţatele modificări, care reprezintă, în opinia lui, un pas înapoi pentru Uniunea europeană şi un atentat la politica de integrare comercială. Planurile Uniunii Europene prevăd creşterea taxelor vamale la importul de banane provenite din America latină de la 75 de euro la 230 pe tonă.
După ce Ecuadorul a depus plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului privind sistemul cotelor de export, acestea au fost suspendate. Uniunea Europeană justifică decizia prin protejarea producătorilor din statele grupului AKP, Asia-Caraibe-Pacific, zonă în care se află încă şi multe colonii europene.