Se poate ţine Obama de cuvînt?

Discursul prezidenţial a devenit altul după 20 ianuarie 2009. Tonul autocritic, inimaginabil în declaraţiile unui George Bush, care avut suficiente motive pentru a face în repetate rînduri mea culpa, apare deja în primul discurs oficial al preşedintelui Barack Obama, la prima sa conferinţă de presă, oferită la orele de maximă audienţă ale televiziunii.

Cei cărora proaspătul preşedinte american le promisese integritate şi onestitate trebuie să fi fost dezamăgiţi văzînd ocupate unele sectoare cheie ale noii conduceri de către persoane care aveau mai mult decît o mică problemă de clarificat cu autorităţile financiare.

O altă parolă cu care Barack Obama şi-a făcut intrarea la Casa Albă -şi anume-cultivarea spiritului suprapartinic – nu pare încă acoperită de realitate. Măsurile anticriză prezentate de noul guvern au întrunit prea puţin asentimentul republicanilor în Congres iar în Senat numărul voturilor exprimate a fost şi el prea puţin convingător. Din acest motiv, în discursul televizat Obama a şi lansat un apel stringent congresului, cerîndu-i să adopte cît mai urgent cu putinţă pachetul de salvare propus, în valoare de miliarde.

Dar fiind vorba de spiritul suprapartinic, şi democraţii ar trebui să demonstreze că îl posedă. Or, modul în care ei au acţionat în Camera reprezentanţilor atunci cînd în discuţie au fost aduse măsurile anticriză, dezvăluie unele carenţe. Obama s-a autodeclarat un optimist incurabil, aşa încît rămîne de sperat ca deputaţii să-şi însuşească în timp şi exerciţiul unei argumentaţii mai raţionale. Şi, nu în ultimă instanţă, disponibilitatea de a face compromisuri se cere cultivată, de pe urma ei avînd de profitat însăşi democraţia.

Ce se poate întîmpla cînd partidul aflat la guvernare şi opoziţia se cantonează cu îndîrjire în poziţii adverse, a dovedit-o din plin administraţia Bush în cazul Afganistanului: republicanii au îmbrăţişat formula forţei militare,democraţii au revendicat soluţia reconstrucţiei civile a ţării. Un compromis ar fi făcut ca astăzi situaţia din Afganistan să fi fost cu certitudine mai bună.

Dar,deşi Obama nu s-a sfiit să recunoască neîndeplinirea unor promisiuni, în cele trei săptămîni de cînd s-a pus pe treabă a reuşit să se ţină de cuvînt în multe alte privinţe: în Orientul Apropiat şi în Afganistan au fost trimişi emisari speciali, a fost decisă închiderea lagărului de la Guantanamo, Rusiei i-a fost făcută oferta unei mai strînse colaborări, Iranului i-a fost întinsă mîna, a fost semnată o lege în baza căreia femeilor li se asigură salarii egale cu bărbaţii în posturi identice. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, nu-i deloc puţin în doar trei săptămîni.

Cît despre promisiunea noului preşedinte de a fi cît se poate de sincer cu alegătorii, ea implică uneori riscul de a crea panică. Atrăgînd atenţia asupra gravităţii crizei economice, Obama a avertizat că ea s-ar putea preface într-o catastrofă din care cu greu ar putea fi aflată o cale de ieşire. Retorica lui Bush crea adeseori panică -rezultatul fiind, în atari situaţii, contraproductiv.

Ceea ce pe americani îi doare cel mai tare la ora actuală este criza economică şi, fie şi din acest motiv, fiecare cuvînt al preşedintelui trebuie bine cîntărit. Obiectivul prioritar al actualei politici a lui Barack Obama îl constituie impunerea măsurilor anticriză şi a planului de salvare a băncilor. Succesul nu are voie să întîrzie.