Se ofileşte mitul multinaţionalelor

Poartă costume negre şi serviete elegante de piele. Când trec pe stradă lasă în urmă un parfum fin şi două-trei babe, care cască mirate ochii după handsfree-ul din ureche. Sunt ei, tinerii care lucrează în râvnitele birouri ale companiilor multinaţionale. Au trezit invidii şi vise în întreaga generaţie 2000 a României. Dar se pare că astăzi…moda lor a trecut!

Surprize statistice

Un recent studiu efectuat de Bank Austria dezvăluie faptul că doar 19% dintre tinerii români îşi mai doresc să lucreze într-o companie multinaţională, în timp ce 34% ar prefera o firmă autohtonă. Rezultatul este oarecum surprinzător pentru România, ţară în care modelul tânărului angajat în cadrul unui concern internaţional a făcut furori. Se pare însă că mentalităţile tinerei generaţii evoluează mai repede decât percepţia în rândul populaţiei generale.

Afară e vopsit gardul…

Care sunt facilităţile oferite de o slujbă la multinaţională, sau un „job” ca să folosim limbajul de… „specialitate”, ne spune Andreea, o tânără isteaţă de 26 de ani: „Pentru mine din start există avantajul posibilităţii de a călători. Adică experienţele culturale care apar cu ocazia oricărui training sau conferinţe. Pentru mine asta ar conta foarte foarte mult”. Andreea este o „wannabe”, ca să folosim acelaşi idiom. Nu a lucrat încă pentru o multinaţională, şi prin urmare poate visa frumos: „În condiţiile în care ţi-ai ales un domeniu pe care vrei să lucrezi, care îţi place foarte mult şi în care vrei să aplici cât mai bine tot ce ai învăţat, într-o multinaţională ai ocazia să faci aşa ceva pentru că sunt deja dezvoltate anumite proceduri”.

...înăuntru leopardul!

Dar pentru cei care sunt deja acolo, în birourile cu „target-uri” de îndeplinit, fericirea se colorează în alte nuanţe. Laura, 24 de ani, are deja vechime şi un salariu mulţumitor. Şi totuşi: „Mie ideea de multinaţională nu îmi mai surâde. Sunt foarte mulţi tineri care caută experienţa unei multinaţionale. Acum nu ştiu dacă pentru o carieră de lungă durată sau doar aşa cum am gândit-o eu, să extrag ceea ce aveam nevoie pentru experienţa mea. O alternativă ar fi pentru mine un alt job, care să mă implice altfel, care să conteze pentru mine. Să simt că în momentul în care am plecat de la serviciu nu am făcut o muncă de rutină, ci că a însemnat ceva pentru mine”.

Fericirea nu are nevoie de brand

Deşi termenele limită sunt presante iar programul de multe ori nemilos, pentru mulţi dintre tinerii în costume negre cel mai mare dezavantaj pare a fi dizolvarea sensului personal în cadrul marii maşinării corporatiste. Iosif are 26 de ani şi, după trei ani petrecuţi în biroul unei multinaţionale, şi-a dat demisia deschizându-şi o afacere personală. Vorbeşte fără ocolişuri: „Toate avantajele unei multinaţionale desfiinţează practic personalitatea individuală. Acolo nu mai eşti tu şi nu mai poţi să te remarci prin tine. Eşti echivalentul unui sclav care ridică o piramidă; nimeni nu ştie că Ion cel negru a ridicat piramida.”

Pentru tinerii anilor 2000, maturizarea a venit mult mai repede decât pentru părinţii lor. Fiind mai cosmopolită, generaţia care îşi aduce încă aminte de gumele Turbo a resimţit din plin şocul strălucirii consumeriste a universului capitalist. E acel univers în care până şi iubirea se cumpără cu bancnote. Iar o slujbă într-o companie multinaţională oferă un portofel plin, dar şi încrederea în sine nutrită de prestanţa marelui brand. Amândouă sunt vehiculele care te duc spre acel tip de „fericire în rate” atât de caracteristic vremurilor noastre.

Astăzi însă, la aproape un deceniu de la explozia maniei consumului în România, o parte dintre tinerii acestei generaţii redescoperă paradisul pierdut al libertăţii, în care tinereţea îşi este sieşi suficientă, iar fericirea nu are nevoie de nici un brand. Poate nu vă vine să credeţi…dar o spun statisticile.