1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Se întorc americanii?

La Bagdad mulţi irakieni speră la ajutor din partea americanilor pentru a pune capăt ofensivei mişcării teroriste ISIS. Unii cred că gruparea ar fi un duşman inventat de guvernul lui al-Maliki.

Cea mai mare atracţie a capitalei irakiene este mall-ul "Mansour". Noul centru comercial din cartierul cu acelaşi nume este preferat nu numai pentru cumpărături, ci şi pentru întâlniri. Înaintea acţiunii miliţiilor ISIS, la mall soseau autobuze pline ochi cu oameni, mai ales cu şiiţi din sudul ţării. Nu veneau neapărat la cumpărături, ci voiau să petreacă câteva ore într-o atmosferă occidentală.

Acum autobuzele aduc voluntari şiiţi, gata să lupte contra trupelor ISIS. Centrul comercial are, totuşi, destui clienţi şi acum. La "Mansour" se găsesc de toate: de la magazine cu articole de lux la restaurante, cinematografe în care rulează mai ales filme americane şi un loc de joacă pentru copii. Undeva, în incinta mall-ului, se găseşte cafeneaua "Bon". Localul este frecventat numai de femei.

"Bineînţeles că am auzit de ISIS", spune o irakiană îmbrăcată şic, după ce trece de controlul de securitate. "Dar nu cred că această grupare există." Femeia e convinsă că ISIS e un duşman născocit. Guvernul l-a inventat, mai spune ea. "Şi toţi îi dau crezare." La fel a fost şi cu al-Qaida. În cele din urmă s-a demonstrat că gruparea însemna numai o mână de terorişti. Restul "membrilor organizaţiei", cum li se spunea, erau numai simpli simpatizanţi sau oameni nemulţumiţi.

Securitatea ambasadei

Freiwillige Kämpfer wollen für die irakische Armee kämpfen 12.06.2014 Bagdad

Luptători voluntari la Bagdad

O altă problemă ar fi maniera în care Guvernul irakian îi avantajează pe şiiţi, critică Sahira - lector la facultatea de Chimie. "Mi-am putut păstra locul de muncă numai fiindcă nu sunt destui profesori", spune ea aproape în şoaptă. Premierul Nuri al-Maliki încearcă să ocupe posturile numai cu şiiţi. Suniţii, ca Sahira, nu au nicio şansă.

O parte însemnată a Irakului se află în mâinile militanţilor ISIS. Administraţia americană întăreşte securitatea în jurul ambasadei SUA la Bagdad. Numărul soldaţilor care asigură paza reprezentanţei diplomatice americane este estimat la 2000 de persoane. În noul complex din zona verde a Bagdadului sunt până la 5000 de oameni, personal angajat şi agenţi de securitate. În fond, este cea mai mare ambasadă SUA din lume.

Printre irakienii de rând umblă vorba că trupele speciale americane care asigură securitatea ambasadei ar putea ajuta armata irakiană, atât tehnic cât şi strategic, în lupta cu militanţii ISIS.

Un tratament mai bun

"N-ar trebui s-o facă", este de părere Hamid. El este sunit, soţia sa este şiită. Când staţionau americanii în Irak, suniţii aveau mai multe drepturi ca acum - mai spune bărbatul.

E drept că, la început, americanii au arestat mulţi suniţi sub acuzaţia că, în calitate de simpatizanţi ai lui Saddam Hussein, ar fi atacat trupele militare ale SUA, "dar americanii nu-i puneau în aceeaşi oală pe toţi suniţii". Fiecare caz era tratat individual, nu la grămadă - cum face acum Guvernul irakian care arată cu degetul spre toată comunitatea, se plânge Hamid.

În faţa mall-ului din Bagdad şi-a amplasat taraba un comerciant de legume. Vine din cartierul şiit Sadr-City. Vrea să-şi vândă marfa la Mansour, în locul în care suniţii şi şiiţii convieţuiesc fără probleme. Oricum, în Sadr e sărăcie mare.

S-au bucurat şiiţii din cartierul său atunci când s-au retras americanii? "Nu toţi", răspunde el. "Mulţi cred acum că miliţiile ISIS pot fi potolite numai cu ajutorul americanilor", adaugă vânzătorul. Dar şi alţi irakieni chestionaţi la Bagdad îşi pun speranţa în ajutorul trupelor din SUA. Teroarea ar trebui să înceteze, spun oamenii. Bagdadul şi locuitorii săi au nevoie de linişte. La fel şi restul Irakului.