Se îndreaptă Varșovia spre "Polexit"?

"Ne-am descurcat cu Grecia condusă de Alexis Tsipras, așa că ne-om descurca și cu Polonia lui Kaczynski", afirmau diplomați UE în 2015, după victoria la urne a formațiunii naționalist-conservatoare "Lege și justiție" (PiS).

Deși responsabilii de la Bruxelles nu-și aminteau tocmai cu plăcere de perioada 2006-2007, în care Kaczynski s-a aflat în fruntea executivului, au rămas relaxați în timpul formării guvernului după alegerile din 2015. Kaczynski personal nu a intrat în guvernul condus de Beata Szydlo, dar foarte curând a devenit limpede că el guvernează din umbră. Inițial, mulți observatori de la Bruxelles credeau că tensiunile dintre guvernul PiS și UE erau determinate de încercarea lui Kaczynski de a-și asigura respect în plan intern și internațional printr-o poziție dură.

Dar problemele au luat rapid amploare. Comisia Europeană a reacționat deja în ianuarie 2016 la problemele Curții Constituționale, după prima reformă a justiției înfăptuită de guvernul PiS. Așa s-a ajuns la prima procedură formală intitulată "dialog despre statul de drept". În reacție, în Polonia a debutat o campanie împotriva instituțiilor UE. Până acum, tentativele Uniunii de a apăra statul de drept polonez au fost mai degrabă ineficiente, deoarece, în baza tratatelor UE, e aproape imposibil să se aplice sancțiuni în astfel de cazuri. Ca răspuns la criticile venite de la Bruxelles, Varșovia a început să pună la îndoială anumite competențe ale Comisiei Europene. Așa de exemplu, Polonia a continuat să exploateze lemn în rezervația silvică Bialowieza vreme de peste un an după ce Curtea Europeană de Justiție decisese interzicerea imediată a tăierii arborilor - fapt fără precedent în istoria UE. Varșovia a adoptat ceva mai târziu un ton mai conciliant, dar problema nu este încă rezolvată.

Resentimente anti-germane

Criticii guvernului PiS îi reproșează acestuia că provoacă resentimente anti-germane, deși Varșovia și Berlinul întrețin de ani buni relații strânse. Se presupune că astfel PiS vrea să-și consolideze propriul electorat. Aceasta deși relațiile cu Berlinul reprezintă, începând cu anii ´90, un pilon al politicii externe poloneze, iar Germania a fost principalul susținător al primirii, în 2004, a Poloniei în Uniunea Europeană.

Disensiunile au atins un punct culminant când a fost reales președintele Consiliului European. Deodată, PiS nu l-a mai privit pe fostul premier Donald Tusk ca pe un candidat polonez, ci ca pe unul "german". În loc să îl sprijine, s-a opus în martie 2017 realegerii lui Tusk în funcția de președinte al Consiliului UE. Politicienii PiS susțin chiar că Polonia a fost înfrântă în această alegere cu 27 de voturi la unu, pentru că Angela Merkel i-a "silit" pe alți șefi de stat și de guvern să îl susțină pe favoritul ei Tusk.

Punerea sub semnul întrebării a instituțiilor comunitare și distanțarea de Germania slujește, din perspectiva PiS, "restabilirii suveranității Poloniei". Guvernul a decis deja în primele luni de mandat să înlocuiască Berlinul, ca principal aliat în UE, cu Londra și a făcut acest lucru cunoscut cu puțin timp înaintea referendumului pe tema Brexit. În plus a aprofundat cooperarea cu statele Grupului de la Vișegrad, din care fac parte Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia. Deși acest grup, o "internațională" a euroscepticilor, nu are încă o influență prea mare, Polonia visează în continuare la un bloc sub conducerea sa, ca o contrapondere la Germania și, într-o oarecare măsură, la Franța.

Polonia, într-un cerc vicios 

Dezbaterile din Polonia pe tema refugiaților și a repartizării acestora în baza unor cote obligatorii a întărit impresia că UE le impune statelor membre un multiculturalism nedorit, "dictat" mai ales de Berlin și care periclitează identitatea națională. Mass-media poloneze, controlate de stat, afirmă că atacurile teroriste din vestul Europei sunt urmarea directă a politicii eronate a "elitei" comunitare. Kaczynski speculează cu îndemânare contradicțiile dintre est și vest, care nu sunt vizibile doar în Polonia: mulți cetățenii ai noilor state membre urăsc să primească lecții din partea "vechii" Europe.

În est, oamenii sunt de părere că aderarea la UE a fost un act de dreptate istorică și nu intrarea într-o școală occidentală a democrației, statului de drept și toleranței. Dacă în trecut UE era un model pentru Polonia, astăzi reprezintă doar "răul mai mic".

PiS explică alegătorilor săi că apartenența Poloniei la UE este obligatorie, fiindcă numai astfel țara poate exercita o influență asupra Uniunii, inclusiv asupra politicii acesteia față de Rusia. Concomitent, mass-media poloneze controlate de stat zugrăvesc o imagine sumbră a UE, care amintește de presa britanică înaintea referendumului pentru Brexit.

E posibil un referendum pentru Polexit?

Polonezii susțin în proporție de 80 la sută UE, dar această aprobare s-ar putea dovedi superficială. Peste 70 la sută din polonezi nu vor să adere la zona euro. Doar jumătate din cei chestionați ar fi de acord cu introducerea monedei euro, dacă aceasta ar fi o condiție pentru rămânerea în UE. În plus, euroscepticismul ar crește dacă rămânerea în Uniune ar depinde de primirea unor refugiați.  

PiS promovează o politică pragmatică față de UE, bazată pe schimburi mutuale, dar așteaptă avantaje, cum ar fi fonduri generoase de stimulare a coeziunii, fără a demonstra solidaritate de pildă privind primirea refugiaților. Și cum se va schimba poziția electoratului polonez după previzibilele reduceri ale fondurilor UE destinate Poloniei începând cu anul 2020, nu știe nimeni.

Țara pare captivă într-un cerc vicios. Din anul 2015, influența Poloniei în UE s-a diminuat. Perspectiva ca țara să nu mai primească fonduri la care are dreptul din cauza controverselor privind statul de drept riscă să-i îndepărteze și mai mult pe polonezi de UE și face posibil un referendum pe tema Polexit.

Un scenariu și mai plauzibil ar fi ca tensiunile permanente cu Bruxellesul să împingă Polonia la marginea UE, afară din nucleul bine integrat, într-o Europă cu două, trei sau chiar patru "viteze".

Autor: Tomasz Bielecki (Bruxelles)/maw