1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Scutul antirachetă transformat în măr al discordiei

Planurile Statelor Unite de amplasare a unor scuturi antirachetă în Cehia şi Polonia nu au rămas fără ecouri în Europa. Comandantul trupelor strategice ruse, Nicolai Solovzov, a ameninţat că va îndrepta rachete cu rază medie de acţiune către planificatele baze americane.

Serghei Lavrov - un ministru de externe îngrijorat

Serghei Lavrov - un ministru de externe îngrijorat

Comandatul Statului Major rus, Juri Balujevski, a anunţat că, tocmai din acest motiv, Rusia ar putea renunţa la Tratatul de distrugere a rachetelor cu rază mică şi medie de acţiune. Între timp şi ministrul de externe rus Serghei Lawrov s-a pronunţat în acest caz, în vreme ce Statele Unite încearcă să tempereze criticile.

„Rusia nu este ţinta noastră!”

Afirmaţia a fost repetată atât de Daniel Fried, director în ministerul de externe american, cât şi de generalul Henry Obering, şeful autorităţii de scut antirachetă. Cele 54 de rachete americane nu ar putea contracara sub nici o formă numeroasele rachete deţinute de Rusia. Zece rachete americane ar urma să fie staţionate în Europa. Ele pot distruge rachetele inamice în zbor şi, pentru că nu sunt încărcate cu substanţe nucleare sau cu exploziv convenţional, nu pot fi folosite în scopul unor atacuri.

Reacţiile Rusiei l-au suprins şi pe Fried: "Avem o relaţie complicată cu Rusia. Colaborăm în anumite domenii, am dori să ne extindem cooperarea, dar în alte domenii realţiile bilaterale sunt dificile. Statele Unite sunt însă în măsură, când şi unde este cazul să colaboreze şi totodată să accepte diferenţele de opinii, acolo unde ele există”, a explicat Fried.

Generalul Obering a dezvăluit că atât aliaţii cât şi Rusia au fost mereu informaţi despre planurile Washingtonului.

„Am informat personal Consiliul NATO, am informat Consiliul Nato-Rusia la Bruxelles, am fost personal la Moscova şi m-am întâlnit cu generalul Balujewski, şeful Statului Major, ca şi cu ministrul apărării Ivanov. Le-am explicat ce facem. În discuţii între patru ochi i-am informat pe reprezentanţii NATO. Informăm dechis şi transparent”, a susţinut generalul Obering.

Motivul staţionării scutului antirachetă pe continentul european ar fi apărarea propriilor soldaţi şi ai aliaţilor faţă de posibile atacuri din Iran sau Coreea de Nord. În acest scop, trebuie acţionat din timp, anunţă Obering. Prognoze exacte nu mai sunt posibile, aşa cum trecutul a dovedit deja.

„În 1998, experţii din întreaga lume preconizau că, multă vreme, Coreea de Nord nu va fi în măsură să dezvolte rachete cu rază lungă de acţiune. O lună mai tarziu, aveau deja rachetele. Au lansat o rachetă, care a străbătut spaţiul aerian japonez, o rachetă cu trei trepte şi care i-a şocat pe mulţi experţi”, aminteşte generalul american.

Sistemul Statelor Unite trebuie considerat ca un aport adus scutului antirachetă european. Polonia şi Cehia au fost preferate, pentru a acoperi un teritoriu cât mai mare şi a evita o dublare a sistemului staţionat în Statele Unite ale Americii. Şi părţi din Rusia ar putea fi astfel protejate, a confirmat Obering, adăugând că ruşii au fost informaţi. Generalul nu a vrut să dezvăluie însă care a fost reacţia Moscovei.

Întrebat despre eventualele temeri ale polonezilor sau cehilor, Obering a spus că este o obligaţie morală să protejezi populaţia de eventuale atacuri.

„Suntem de părere că cetăţenii polonezi şi cehi nu trebuie să se teamă de scutul antirachetă. Din contră, ar trebui să se bucure, pentru că, mai devreme sau mai târziu, vor recunoaşte pericolul care vine din Orientul Apropiat”, a concluzionat generalul american.

Cât despre discuţiile preliminare cu autorităţile poloneze şi cehe, acestea vor începe cât de curând.

  • Data 23.02.2007
  • Autoare/Autor Christina Bergmann / Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1F0
  • Data 23.02.2007
  • Autoare/Autor Christina Bergmann / Alina Kühnel
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1F0