Scurt pe trei. Kurz, Merkel şi Europa | Europa | DW | 16.10.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Scurt pe trei. Kurz, Merkel şi Europa

Comentând alegerile austriece, analiştii occidentali s-au cantonat într-o expresie unanimă. Ar fi avut loc un ”puseu de dreapta”. Dar oare ce l-a generat? Şi ce înseamnă oare pentru Europa triumful dreptei austriece?

Se poate oare afirma, cum am făcut după anunţul rezultatelor provizorii ale alegerilor de duminică din Austria şi Saxonioa Inferioară, că perdanţii lor sunt, deocamdată, ultimele victime ale deciziei din 2015 a Angelei Merkel, de a ridica barierele din calea unei imigraţii necontrolate? În opinia mea, bilanţul ambelor consultări electorale reflectă dorinţa clară de schimbare a situaţiei către care Angela Merkel şi-a orientat ţara şi, implicit, Europa, după 2015. 

Or, "ar fi prea simplu să dăm vina numai pe Merkel”, mi-a reproşat un amic de orientare social-democrată imediat după ce am invocat prestaţia cancelarei, ca să explic deznodământul celor două scrutine, soldate, paradoxal, cu o înfrângere şi o victorie a partidului său de suflet. Conform lui, şefa CDU n-a greşit în 2015 nici moral, nici politic. Ar fi dat, dimpotrivă, dovadă şi de pragmatism, şi de umanism. Căci a deschis porţile cetăţii pentru refugiaţi salvând, în acest proces, Ungaria şi Austria, aflate în buza unei implozii.

Stephan Weil, felcitat de Martin Schulz după alegerile din Saxonia Inferioară (Reuters/H. Hanschke)

Stephan Weil, felcitat de Martin Schulz după alegerile din Saxonia Inferioară

În plus, rezultatul mai slab decât în alte regiuni al populiştilor de dreapta din Saxonia Inferioară, corelat cu victoria social-democraţilor saxoni şi cu înfrângerea colegilor lor austrieci ar demonstra caracterul ireductibil la factorul comun Merkel, al celor două procese electorale. Nu împărtăşesc nici această părere, nici opinia contrară, tipică pentru celălalt arc narativ, de dreapta, potrivit căreia rezultatul scrutinului austriac ar fi, în esenţă, normal şi salutar.  

Într-o ţară care i-a dat pe Hitler, Kaltenbrunner, Eichmann, Murer şi atâţia alţi criminali de război, dar s-a dat decenii la rând lebedă şi victimă, refuzând să-şi asume partea de răspundere pentru grozăvia totalitară nazistă, accesul la putere al extremei drepte nu e o banalitate. Ci e, pentru democraţie, alarmant, chiar dacă populiştii din FPÖ, Partidul Libertăţii condus de Heinz-Christian Strache, pot fi la fel de puţin definiţi ca neonazişti precum colegii lor germani din AfD.

Cine răspunde pentru ascensiunea acestei drepte? Dar pentru victoria celui mai tânăr cancelar din istoria Austriei, care a preluat bună parte din sloganurile populiste, vituperează în contra migraţiei necontrolate şi nu favorizează de fel planurile franceze de federalizare a Europei? Că a rupt coaliția cu social-democrații austrieci şi se presupune că va refuza o nouă "mare coalitie" cu ei, e una. Cu totul alta, că preferă concubinajul cu populiştii cărora le-a preluat, în mare măsură, mesajele electorale.

Or, înţelepciunea convenţională afirmă că electoratele preferă întotdeauna originalele, nu copiile. Atunci de ce austriecii i-au dat câştig de cauză creştin-democratului Kurz, iar nu populistului Strache? Doar pentru că e tânăr, abil şi arătos?

I-au dăruit victoria, pentru că, la fel ca Macron, în Franţa, junele ex-şef al diplomaţiei austriece s-a oferit ca alternativă clară la establishment. În speţă la cel simbolizat de politica merkelistă, proprie, în mare măsură, şi fostului său şef de guvern, social-democratul Christian Kern.

Despărţirea de Merkel şi de alianţa guvernamentală condusă în ultimii patru ani de cancelară s-a operat şi în Germania. De credibilitatea dobândită prin acest divorţ, decis de şeful SPD Martin Schulz, au profitat, în Saxonia Inferioară, social-democraţii. E clar că migraţia spre centru şi stânga a creştin-democraţiei germane conduse de Angela Merkel a deschis vaste spaţii de manevră şi acţiune politică la dreapta şi extrema dreaptă a spectrelor politice vest- şi centraleuropene.

Angela Merkel (picture-alliance/dpa/A. Dedert)

Ce răspunsuri va da Angela Merkel?

Din păcate, în consecinţa mişcărilor tectonice de amploare rezultate din această migraţie se deschide larg şi poarta influenţei putiniste în UE. Căci e clar că patronul rus al mai tuturor mişcărilor populiste şi extremiste din Europa nădăjduieşte să profite din plin de pe urma scrutinului austriac.

La fel a sperat să câştige masiv din deşirarea ţesăturii occidentale prin seismele care au debutat cu Brexit, au continuat cu accesul la cârmă al lui Trump şi cu actualele schimbări din peisajul politic european.

Incontestabilă pare şi altă consecinţă a scrutinului austriac. Grupului de la Vișegrad, format din foste ţări comuniste, i se adaugă un purtător de cuvânt de expresie germană, dotat cu greutate şi influenţă apuseană. 

Era oare posibilă evitarea acestui deznodământ? Ne aflăm aici pe terenul speculaţiilor.

Că Merkel a înţeles că a derapat în 2015 reiese din faptul că şi-a recunoscut, indirect, erorile, schimbându-şi radical politica, totuși decisivă pentru Europa. Ea n-a avut însă puterea sa le admită expresis verbis. Şi să-şi facă, deschis, mea culpa.

Această slăbiciune a decredibilizat-o suplimentar. Şi a alimentat mefienţa unor segmente de electorat din ce în ce mai largi.

Pe cale de consecinţă, i-a costat cu atât mai mult, în materie de sufragii, pe crestin democraţii ei la alegerile germane din septembrie, precum şi, mai nou, în Saxonia Inferioară, cu cât mesajul occidentalilor de pretutindeni pare clar. Alegătorii nu refuză nici democraţia, nici Europa.

Dar nu vor un continent ca un sat fără câini, fără frontiere, fără securitate, legi şi politicieni credibili, tratându-şi cetăţenii altfel decât ca pe nişte supuşi retardaţi, cărora să li se poată sustrage cu impunitate tradițiile, normele, identitatea şi liberul arbitru.