1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Scrutin prezidenţial decisiv în Franţa

Rezultatul alegerilor prezidenţiale din 22 aprilie din Franţa va aduce schimbări şi în Europa. Uniunea Europeană speră ca urmaşul lui Jacque Chirac să-i convingă pe francezi să adopte Constituţia europeană pe care au respins-o cu doi ani în urmă.

default

Patru dintre cei 12 candidaţi au perspectiva de a ajunge în turul doi de scrutin: Nicolas Sarkozy, candidatul conservator, Segolene Royal din partea partidului socialist, Francois Bayrou din partidul de centru şi Jean Marie Le Pen, candidatul Frontului Naţional de extremă dreapta. In duelul decisiv din turul doi de scrutin, la 6 mai, şansele cele mai mari le au Sarkozy şi Royal.

Un lucru au comun cei doi candidaţi Nicolas Sarkozy şi Segolene Royal, amîndoi au votat pentru adoptarea constituţiei europene, atunci cînd în mai 2005 majoritatea francezilor au spus NU, proiectului constituţional. Deputatul european socialist francez Pierre Moscovici remarca în context că „Franţa nu mai are de doi ani încoace funcţia de motor al Europei. Dacă Franţa este slăbită, întreaga Uniune Europeană este slăbită“.

Moscovici crede că scrutinul prezidenţial de duminică va fi decisiv atît pentru Franţa cît şi pentru Europa. El este de părere că „europenii au nevoie de un nou preşedinte, la fel ca şi francezii, de un preşedinte care să fie în stare, după referendumul eşuat, să reconcilieze Franţa cu Europa şi cu poziţiile europene. Cred că Segolene Royal este cea mai bună în acest sens.“

La marile adunări electorale, Royal s-a prezentat ca vizionară europeană, declarînd că are în vedere o Europă în care condiţiile de viaţă să se îmbunătăţească, o Europă a creşterii economice şi a noi locuri de muncă, o Europă cu o putere de cumpărare sporită.

Mii de susţinători au aplaudat-o cu entuziasm, ca şi cînd ar fi fost convinşi că toate declaraţiile optimiste pot fi cu adevărat realizate. Royal a declarat că va încerca să completeze acordul constituţional blocat ,cu o Cartă socială, pentru a risipi teama francezilor faţă de Europa actuală, prea rece şi prea cinică, bazată pe idei neoliberale. In iunie 2009 cînd va avea loc scrutinul european, ea plănuieşte în Franţa un al doilea Referndum.

Majoritatea politicienilor din Uniunea Europeană nu sunt de acord cu planurile socialistei Segolene Royal. Ei cer o prelucrare de conţinut a proiectului european semnat deja de 18 state. Conservatorii şi deputatul european german Elmar Brock crede că procedural ar fi mai simplu dacă Sarkozy va fi ales, pentru că el vrea să caute căi de evitare a unui nou Referendum, decizia urmînd să fie luată şi în Franţa în parlament.

  • Data 20.04.2007
  • Autoare/Autor Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1DT
  • Data 20.04.2007
  • Autoare/Autor Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1DT