1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Scoaterea de la naftalină a iluziei comuniste

În Franţa, prin tradiţie genitoare a revoluţiilor, frondelor şi revoltelor de tot felul, o ţară suferind de o cronică miopie a ochiului stîng, apar noi încercări "spiritiste" de reanimare a fantomei comunismului.

default

New York Fashion Week - model prezentat la salonul din 2008

Gîndirea critică rămîne prizoniera fortăreţei universitare - titra publicaţia lunară LE MONDE DIPLOMATIQUE un articol apărut în primul număr din acest an. Veracitatea observaţiei, că pagubele produse de actualul sistem economic şi financiar provoacă deopotrivă demonstraţii de protest în masă şi scrieri erudite, fără ca vreo teorie globală să coreleze cele două elemente spre a construi un proiect politic de transformare socială, este dovedită de cel puţin cîteva publicaţii care agită spiritele şi dincolo de frontierele Hexagonului.

Cu relativă întîrziere a văzut lumina tiparului, în traducere germană, un incendiator opuscul, redactat de aşa zisul „Comitet invizibil”, purtînd titlul „Insurecţia ce va veni” .

Cît de "diabolică" este "Insurecţia ce va veni"

În Statele Unite, cărţulia franceză a făcut valuri mari, a fost luată foarte în serios de spiritele ultra-conservatoare, adjudecîndu-şi în ochii acestora „meritul” de a fi …diabolică. La ea acasă, broşura trecuse de la bun început şi drept un manual de instigare la „terorism” şi „sabotaj”, iar cîţiva din presupuşii săi autori au fost arestaţi timp de mai multe luni.

În Germania, interesul faţă de primejdioasa scriere, aflată totuşi în rezonanţă cu un anumit spirit de frondă specific vremii, a fost ceva mai ponderat.

Catastrofa nu va veni, ea există deja - iar noi ne aflăm pe linia de prăbuşire a unei civilizaţii. Acesta este punctul de la care trebuie să pornim . După premiza enunţată categoric şi fără drept de apel, se dă de înţeles că reglementarea situaţiei nu ar mai suporta amînare, că expectativa, aşteptarea unui moment prielnic pentru a acţiona, a unei revoluţii, a unei apocalipse nucleare sau mişcări sociale, ies din discuţie.

Structurat cvasi-didactic în două părţi - teorie şi practică - manifestul „Comitetului invizibil” diagnostichează unilateral starea lumii şi propune o terapie. Inspiraţi de simbolistica numărului 7 (cele 7 păcate capitale), redactorii anonimi ai acestui opuscul post-modern descriu în şapte capitole situaţia de moment. Prezentul li se pare lipsit de orice ieşire, cine propune soluţii este dat la o parte, ca şi cum ar exista un consens ca totul să meargă şi mai prost. De la stînga la dreapta, reprezentanţii clasei politice par lipsiţi de relevanţă, discursurile lor sunt conforme celor mai recente invenţii în materie de publicitate, capacul cazanului social este ermetic închis , în timp ce presiunea interioară creşte necontenit.

Amnezie şi anarhie

Dacă partea descriptivă a lucrării nu este complet lipsită de plauzibilitate, tratamentul propus întru remedierea răului recurge la reţeta letală a comunismului, ca şi cum eşecul istoric al sistemului, Gulagul, falimentul socialismului real existent nici nu ar fi existat, ca şi cum în faţa ochilor nu am avea dezastrul din Coreea de Nord sau Cuba. Pur şi simplu, fără a fi singurii, membrii „Comitetului invizibil” mai cred în posibilităţile încă neexploatate ale defunctului sistem.

În substanţa argumentativă ca şi în croiala frazelor se regăsesc reminiscenţele unor lecturi din Marx, Nietzsche, Spengler, Agamben, Baudrillard, conferind textului un patos revoluţionar-intelectualist. Potenţialul provocator al „soluţiilor” propuse se datorează însă mizei pe posibilitatea de a resuscita comunismul - despre care instigatorii la insurgenţă uită că acesta nici măcar reformabil nu este - precum şi aplicării unor metode specifice anarhiei, în cursul eforturilor de „reanimare”.

Aşa încît, în cele din urmă, cel puţin în spaţiul de cultură germanofon, opusculul „Comitetului invizibil” rămîne expresia „ unei proaste dispoziţii” (DER SPIEGEL) şi a „fantasmelor neputinţei” (NEUE ZÜRCHER ZEITUNG), situat la mii de ani lumină, am putea adăuga la rîndul nostru, de raţionalul şi nobilul adagiu al lui Albert Camus, în anii 50 ai veacului trecut: „Mă revolt, deci exist”.

Gratuitatea indignării şi moralitatea nesupunerii

Despre francezi, SÜDDEUTSCHE ZEITUNG afirma recent că ar fi cel mai nemulţumit popor, amintind că, potrivit unui foarte proaspăt studiu Gallup, în nici o altă ţară din lume consumul de tranchilizante şi substanţe euforizante nu este atît de ridicat, că nici măcar în Afganistan, Pakistan sau Nigeria locuitorii nu văd atît de întunecat viitorul precum urmaşii lui Descartes şi ai lui Voltaire.

Stéphane Hessel, filozof, venerabil diplomat, fost membru al Rezistenţei în anii ocupaţiei naziste,supravieţuitor al lagărelor naziste de exterminare,co-autor, între altele, al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 1948, ajuns la matusalemica vîrstă de 93 de ani, le propune conaţionalilor săi un antidot, invitîndu-i să se indigneze. Sfaturile sale sunt aşternute pe vreo 30 de pagini în coperţile unei broşuri vîndute de peste 500 000 de ori, în ajunul Anului Nou, la preţul de 3 euro. Dar în pofida entuziasmului cu care s-a cumpărat broşura, cititorii ei francezi şi-au dat seama că nu indignarea este cea care poate duce la o schimbare a situaţiei, ci actul reflexiv este cel care se soldează cu aflarea soluţiilor sau cu îmbrăţişarea revoltei ori a rezistenţei prin „nesupunere”. În prima zi a anului, ziarul LE MONDE le-a cerut unor intelectuali francezi să-şi exprime motivele indignării. Un cunoscut neuropsihiatru nu s-a supus experimentului deşi, în multe privinţe, este de acord cu Stéphane Hessel. Dar şi-a exprimat indignara provocată de invitaţia de a se indigna, argumentînd că indignarea este primul pas ce duce spre angajamentul orb.

O altă formulă de frondă, „Nesupunerea etică” propune Elisabeth Weissmann într-o carte voluminoasă, prefaţată de nimeni altul decît de Stéphane Hessel.

Această nesupunere et ică are un scop defensiv: acela de a apăra principii şi valori ameninţate de tăvălugul turbo-capitalismului globalizat, al neoliberalismului. În pofida nobilelor ţeluri ale nesupunerii, „neascultătorii” nu au şanse prea mari de a schimba lumea fiindcă - aminteşte NEUE ZÜRCHER ZEITUNG, comentînd noua „mişcare” destul de subţire încă - democraţia se întemeiază pe faptul că regulile şi legile promulgate de aleşii poporului trebuie respectate de toţi, şi fără doar şi poate. De amintit s-ar mai cuveni că, spre deosebire de comunism, democraţia şi capitalismul sunt reformabile, spre stînga sau spre dreapta.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz