1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Scindarea opoziţiei ucrainene

Decizia de vineri a Curţii Supreme de la Kiev de a invalida rezultatul scrutinului prezindenţial nu a pus totuşi capăt crizei ucrainene. În parlament disputa dintre fracţiunile politice, inclusiv în rândul opoziţiei, continuă. Preşeditnele Leonid Kucima speră ca demonstranţii să obosească şi să plece în sfârşit acasă.

Demonstraţiile de protest din Ucraina continuă

Demonstraţiile de protest din Ucraina continuă

Mii de demonstranţi se mai află încă în centrul capitalei ucrainene, dar în momentul de faţă aşa-numita revoluţie portocalie depinde mult de deciziile ce se iau în instanţă şi în parlament. Acum s-au produs şi prime fisuri în cadrul partidului de opoziţie al lui Iuşcenko ”Ucraina noastră”. Săptămâna trecută toate formaţiunile politice au căzut de acord asupra modificării legii electorale pentru a se evita în mare măsură fraudele electorale, precum şi a constituţiei. Partidul ”Ucraina noastră” au revenit asupra hotărârii de săptămâna trecută pentru că nu sunt de acod cu modificarea legii fundamentale. Aceasta ar însemna reducerea prerogativelor prezidenţiale în favoarea parlamentului. Formaţiunea lui Iuşcenko consideră că în condiţiile date, atare schimbare ar fi o greşeală. Julia Timoşenko, din partea partidului ”Ucraina noastră” ne-a explicat: ”Nu dispunem de o democraţie parlamentară. Dacă acum cedăm toată puterea parlamentului, ar însemna că o cedăm clanului preşedintelui Kucima”.

”Ucraina noastră” speră ca după alegeri raportul forţelor politice în parlament să se modifice, în favoarea sa, bineînţeles, aşa încât să poată numi şi viitorul guvern.

Iuşcenko depinde deocamdată de sprijinul partidului socialist şi de liderul acestuia, Alexander Moros. Cele două partide au încheiat o alianţă electorală, socialiştii îl susţin pe Iuşcenko, pentru ca în schimb acesta să fie de acord cu modificarea constituţiei. Poziţia adoptată acum de Iuşcenko a fost ferm criticată de liderul socialist. Unii observatori politici apreciază însă că disputele din rândul opoziţiei sunt de scurtă durată. Peste câteva zile parlamentul se va întruni din nou pentru a decide cu privire la modificarea legii electorale, pentru a reduce şansele falsificării voturilor.

Timpul presează deoarece scrutinul prezidenţial are loc pe 26 demcebrie. La finele săptămânii trecute a început cea de-a treia rundă a campaniei electorale. Speculaţiile potrivit cărora premierul Viktor Ianukovici nu va participa la alegeri nu au fost confirmate încă. Dacă renunţă la candidatură cu cel puţin zece zile înaintea scrutinului, atunci în cursa electorală va intra al treilea clasat, în speţă socialistul Alexander Moros. În primul tur al alegerilor acesta obţinuse cinci la sută din voturi. El e considerat un om integru şi o posibilă alternativă la actualul favorit Iuşcenko. Dacă Ianukovici nu respectă termenul fixat prin lege şi se retrage din cursa electorală mai târziu, Viktor Iuşcenko rămâne singurul candidat, căruia pentru a deveni preşedinte îi trebuie cel puţin 50 la sută din sufragii. În cazul în care nu reuşeşte aceasta, alegerile vor fi reluate peste câteva luni. Cea mai bună soluţie pentru actuala conducere de la Kiev.

  • Data 06.12.2004
  • Autoare/Autor Christiane Hoffmann / Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1aI
  • Data 06.12.2004
  • Autoare/Autor Christiane Hoffmann / Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1aI