1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Schröder: „Nu vreau să stau în calea unui guvern stabil”

„Schröder face un pas înapoi“, titrează astăzi cotidianul berlinez „Die Welt“, pentru ca tot pe prima pagină, de astă dată însă, a ziarului münchenez „Süddeutsche Zeitung“ să citim „Schröder renunţă la revendicarea funcţiei de cancelar federal. La rândul său alt important cotidian german, „Frankfurter Allgemeine Zeitung“ citează tot pe prima pagină declaraţia de ieri a cancelarului, potrivit căreia social-democratul Gerhard Schröder nu vrea să stea în calea unui guvern stabil.

Cancelarul Schröder cu fostul său tovarăş de drum din ultimii şapte ani, ministrul de externe Joschka Fischer

Cancelarul Schröder cu fostul său tovarăş de drum din ultimii şapte ani, ministrul de externe Joschka Fischer

Afirmaţiile făcute de încă şeful guvenrului din Berlin la şedinţa extraordinară a prezidiului partidului social-democrat de ieri sunt comentate pe larg astăzi în mai toate ziarele germane. La şedinţa de pe 3 octombrie, şeful partidului social-democrat, Franz Müntefering a anunţat că formaţiunea sa nu renunţă totuşi la candidatura lui Schröder pentru ocuparea funcţiei de cancelar.

În editorialul ziarului „Die Welt“ se apreciază că prin această decizie, social-democraţii continuă jocul de poker început în seara alegerilor, pe 18 septembrie . Noua poziţie a cancelarului e menită a arăta germanilor că nu-i e greu să se dezlipească de fotoliul său comod de cancelar. Comentatorul de la „Die Welt“ conchide: „Fiecare scrutin are perdanţi şi câştigători, chiar şi acest scrutin, aşa complicat cum a fost. Gerhard Schröder este încă pe cale să piardă şansa de a ieşi cu capul sus din înfrângerea la limită suferită în alegeri.“

„Berliner Zeitung“ e de părere că intervenţia cancelarului de ieri seară este o dovadă a sfârşitului erei Schröder şi aceasta infdiferent de declaraţiile şefului de partid Müntefering.

„Saarbrüecker Zeitung“ estimează că retagerea lui Schröder ar putea forţa partidele unionale conservatoare să renunţe de asemena la candidata lor, la şefa creştin-democrată Angela Merkel.

O altă temă comentată pe larg astăzi în coloanele ziarelor germane şi occidentale este decizia UE de a începe totuşi negocierile de aderare cu Turcia. „Süddeutsche Zeitung“ salută hotărârea UE, care ar fi ratat altfel o şansă istorică de asigurare a stabibilităţii pe contient.

De o cu totul altă părere este cotidianul conservator „Frankfurter Allgemeine Zeitung“ care deplânge faptul că Ankarei nu i s-a oferit o alternativă faţă de primirea ca membru cu drepturi depline în UE.

Este ceea ce notează la Madrid şi „El Mundo“, citez: „ Ca şi în cazul consituţiei europene, Uniunea nu a pregătit nici în cazul Turciei un plan „B“.

Cotidianul elveţian „Berner Zeitung“ scrie în aceeaşi ordine de idei că Trucia ar trebui astfel să înţeleagă că integrarea europeană nu este nicidecum un drept de care poate face uz.

Revenind în capitala Spaniei, ziarul „ABC“ atrage atenţia asupra faptului că în marea lor majoritate cetăţenii din spaţiul comunitar se opun primirii Turciei în UE. Pentru ca la Londra „The Guardian“ să avertizeze de asmenea că guvernelor europene le revine sarcina de a-i convinge pe oameni de necesitatea primirii Turciei.

La Zürich „Tages–Anzeiger“ califică dezbaterile încheiate - în fine - cu decizia de a demara negocierile de aderare cu Ankara, aşa cum se prevăzuse la 3 octombrie, drept un „spectacol grotesc şi penibil“. „Tocmeli nedemne“ le numeşte şi „Neue Zürcher Zeitung“ cu referire la demersul Austriei prin care a obţinut începerea negocierilor de aderare şi cu Croaţia.

  • Data 04.10.2005
  • Autoare/Autor Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B13d
  • Data 04.10.2005
  • Autoare/Autor Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B13d