Schimbarea la față a Președintelui

Președintele Klaus Iohannis se reformulează rapid sub ochii noștri. E limpede că liberalii conlucrează și ei la planul care l-ar transforma pe Klaus Iohannis într-un președinte puternic. Președintele nu îl poate demite pe primul ministru, dar poate exercita o presiune morală constantă care să-l determine să demisioneze. Acesta ar putea fi și motivul principal pentru care PNL a anunțat recent că pune punct oricărei discuții despre Constituție.

Dar simultan cu această schimbare de ton, președintele a anunțat o nouă strategie de securitate, care îi poate pune la dispoziție pârghii de intervenție în politica guvernamentală. Iată cuvintele Președintelui: ”Una dintre principalele noutăți aduse de această Strategie este conceptul de securitate națională extinsă. Securitatea națională nu este privită doar prin perspectiva apărării, ci prin evaluarea aspectelor care țin de ordine publică, economie, infrastructură, educație, sănătate, mediu, cultură, fiindcă toate acestea au impact asupra securității naționale”.

Reiese că noua Strategie va include printre preocupările CSAȚ și ale Președintelui teme care reveneau exclusiv Guvernului. Extinderea preocupărilor de securitate înseamnă și apariția unui președinte cu puteri extinse.

Președintele a dat el însuși ca exemplu, în acest context, tema defrișărilor necontrolate și urmează să vedem ce efecte practice vor urma de aici. Dar este extrem de semnificativ că securitatea națională tinde să devină sinonimă cu buna guvernare. Nici nu e rău ca idee generală, numai că există riscul ca subiecte care sunt supuse de obicei controversei, cum sunt cele legate de educație, sănătate, ecologie să fie tratate autoritar, ca opțiuni indiscutabile. Ca să luăm un exemplu, nimeni nu pune la îndoială apartenența României la NATO și nici acțiunile care decurg de aici, există în schimb concepții diferite despre ce înseamnă reforma școlară. Ne întrebăm de asemenea dacă, nu cumva, președintele a exagerat înserând cultura printre subiectele de securitate națională. Cu siguranță, cultura e un capitol major, dar asupra ei există concepții prea diferite și, la urma urmelor, abia aceasta este cultura: dezbaterea neîngrădită din societate și viața liberă a spiritului. Am putea presupune că se află aici o oarecare neglijență de exprimare, dar poate am greși. Mult mai probabil este că președintele Iohannis își rezervă dreptul de a interveni oricând în deciziile Guvernului și, ca să nu fie discuție, include totul în aria preocupărilor de securitate. Și nu e deloc întâmplător că lansarea acestei strategii a fost făcută exact în ziua în care premierul Ponta era complet neutralizat și inacapabil de replică.

Prin urmare se ivește, încetul cu încetul, noul prezidențialism. Orientarea vechiului PNL, identificabil încă în interiorul noii grupări, s-a schimbat de la o vreme radical, adoptând fără rezerve prezidențialismul PDL. Din perspectiva propriei istorii e o transformare dramatică. Liberalii au fost adversari statornici ai prezidențialismului și nu doar ca opoziție la Traian Băsescu, ci prin chiar stilul gândirii lor așa cum se formase în anii 90 pe vremea în care un Dan Amedeo Lăzărescu dădea tonul dezbaterilor constituționale. Ceva mai târziu, USL a marcat perioada în care preferința pentru parlamentarism a coincis cu o conjunctură politică bine cunoscută, dar în care partidul pierduse legătura cu marea tradiție, devenind incapabil de o reală gândire constituțională. Proiectul de revizuire a Constituției dirijat de Crin Antonescu e cea mai bună dovadă. I s-au imputat tendințe totalitare, dar în mod cu totul greșit, căci nu acestea erau defectele lui. În orice caz, proiectul conservase preferința pentru parlamentarism sau, poate mai bine spus, pentru un regim de monarhie constituțională deghizată. Iar dacă ne uităm în jur la noua generație de liberali nu mai găsim aproape nimic din vechile idei, fapt care favorizează evoluțiile recente, căci nu mai e nimeni care să le pună sub semnul întrebării.

Revenind la situația imediată: președintele Iohannis se bucură încă de o mare încredere și prin urmare această consolidare a puterii proprii va fi bine primită de o mare parte a publicului. Dar să nu ne facem iluzii. În condițiile coabitării, perspectivele nu sunt deloc bune. Ne întoarcem cu pași repezi la o gravă criză politică, exact atunci când societatea crezuse că-şi regăsește ritmul. Demisia primului-ministru nu rezolvă situația decît în aparență, căci conflictul de fond se păstrează. Nimeni nu contestă, în pricipiu, prezidențialismul care este la fel de bun ca parlamentarismul european. Atâta doar că el ar trebui să aibă temeiuri constituționale limpezi. Președintele Iohannis anunța la instalarea sa în funcție că unul din proiectele majore ale mandatului său va fi revizuirea Constituției. Să speram că nu s-a răzgândit.